Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) și Universitatea San Giovanni in Laterano, prin Institutul Patristic Augustinianum din Roma, au inaugurat, joi, la Cluj-Napoca, Centrul de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică (CSPLCA). Noul oraganism academic al instituţiei clujene de învăţământ superior a fost creat din iniţiativa Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, Teologie Greco-Catolică, Teologie Romano-Catolică, Teologie Reformată, Facultăţii de Litere […]
Zilele trecute, la Universitatea de Vest din Timişoara a avut loc simpozionul internaţional cu tema „Esperanto – limbă şi cultură”, la care au participat 25 de specialişti din ţara noastră şi din Ungaria. Din municipiul Gherla au fot prezenţi prof. Mariana Berariu şi Adrian Mărginean, membri ai Asociaţiei Române de Esperanto. Invitat special la acest […]
Academia Națională de Științe „Leopoldina“, din Germania, o primea în rândurile membrilor săi, în 10 iulie 2019, pe prof. univ. dr. Anca-Ligia Grosu, profesor, medic și director al Clinicii de Radioterapie a Spitalului Universitar Freiburg. Aceasta se alătură, în celebra Academie, altor două ilustre personalități din România: acad. prof. dr. Stefan Hell, laureat al Premiului […]
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Cluj au fost, miercuri, oaspeții copiilor de la școlile „Ioan Bob” și „Ion Creangă” din Cluj-Napoca. Cei aproximativ 200 de elevi care au participat la activitățile desfășurate de polițiști au primit informații despre bullying și violență, au aflat care sunt asemănările și deosebirile dintre acestea, dar și […]
La Penitenciarul Gherla s-a desfășurat, în această săptămână, un exercițiu aplicativ privind rezolvarea unor situații tactice. Exercițiul, în comun cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu”, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voievod” Cluj, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, Poliția Municipiului Gherla și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei Municipiului […]
În Aula „Fericitul Cardinal Dr. Iuliu Hossu” a Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor secolului al XX-lea, din Piața Cipariu, Cluj-Napoca, va avea loc, vineri, 11 octombrie, ora 18:00, lansarea volumului de poeme „Anotimpul tăcerii”, al Mioriței Baciu. Volumul va fi prezentat cititorilor clujeni de: PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, prof. univ. dr. Mircea Muthu, […]
Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” s-a alăturat în vara anului 2017 marii familii Erasmus. Programul Erasmus+, cu o tradiție de 30 de ani, pune împreună elevi, studenți și cadre didactice, creând schimburi de experiență ce contribuie la îmbunătățirea și evoluția învățământului european. Cu atât mai mare este bucuria, cu cât instituția a câștigat un grant […]
Peste 350 de organizații nonguvernamentale, membre ale Inițiativei 2035 – Prima Generație Fără Tutun a României, lansează un nou apel către autoritățile statului pentru modificarea și completarea cuprinzătoare a întregii legislații privind controlul tutunului. Potrivit semnatarilor apelului, ultimele anchete epidemiologice au indicat „o situație gravă în ceea ce privește consumul de tutun în rândul copiilor […]
În perioada 9-11 octombrie 2019, în cadrul tradiționalelor manifestări grupate sub genericul Zilele Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, instituția dejeană aniversează împlinirea unui secol de învățământului liceal românesc, la Dej. Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc miercuri, 9 octombrie, ora 11:00, la bustul patronului spiritual al școlii, poetul revoluționar Andrei Mureșanu, în prezența oficialităților locale, […]
De peste 20 de ani, oraşul Gherla întreţine relaţii de colaborare şi prietenie cu localitatea Aba, din Ungaria, cu care este înfrăţit. Având în vedere că învăţământul, ca principală formă de educare a umanității, nu poate rămâne neutru la marile incitări sau presiuni ale vremii, toate instituțiile de invățământ din Gherla, în număr de opt […]
Academia Națională de Științe „Leopoldina“, din Germania, o primea în rândurile membrilor săi, în 10 iulie 2019, pe prof. univ. dr. Anca-Ligia Grosu, profesor, medic și director al Clinicii de Radioterapie a Spitalului Universitar Freiburg. Aceasta se alătură, în celebra Academie, altor două ilustre personalități din România: acad. prof. dr. Stefan Hell, laureat al Premiului […]
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prin Facultatea de Farmacie, este partener într-un proiect european de cercetare, legat de creșterea eficienței în detecția diverselor droguri și medicamente. Intitulat ”BorderSens”, proiectul, care reunește un consorțiu de 16 parteneri din opt state membre UE, se va desfășura în următorii patru ani, fiind coordonat de Universitatea […]
Un parteneriat strategic – Lung Ambition Alliance – lansat marți, la Cluj-Napoca, între Asociația Internațională pentru Studiul Cancerului Pulmonar (International Association for the Study of Lung Cancer – IASLC), Guardant Health, Coaliția Globală împotriva Cancerului Pulmonar (Global Lung Cancer Coalition – GLCC) și AstraZeneca, își propune dublarea supraviețuirii la 5 ani, până în 2025, a […]
Reprezentanți ai mediului de afaceri, directori de licee tehnologice, primari ai localităților din județul Cluj, inspectori școlari, membri ai Comitetului local de dezvoltare a parteneriatului social (CLDPS), respectiv ai Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) participă miercuri, 9 octombrie, la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, la o primă întâlnire de lucru în […]
Despărțământul „Dr. Teodor Mihali” Dej, al ASTRA, a organizat la sfârșitul săptămânii trecute un spectacol de muzică și poezie dedicat unuia dintre cei mai iubiți poeți ardeleni de pe Valea Someșului: George Coșbuc. Universul creației lui Coșbuc, liric sau epic, își are originalitatea în reflectarea vieții satului ardelenesc, o reflectare cu aspect monografic, în care […]
„O cotă de 60% din medicamentele produse în fabricile din România se găsește pe rafturile farmaciilor şi este utilizată în spitale. În plus, fabricile din România sunt exportatori foarte buni. „Antibiotice” Iaşi, de pildă, exportă şi în SUA, şi în Federaţia Rusă. Nu numai că aprovizionăm pacienţii români cu medicamente, dar şi scriem „Made in Romania” […]
La sfârşitul săptămânii trecute, Cinematograful „Pacea” din municipiul Gherla a găzduit evenimentul „Activ în comunitate, indiferent de vârstă”, organizat de „Help Age International”, Asociaţia „Dorcas Aid” România şi partenerii. Această întâlnire dedicată oamenilor vârstnici a început cu salutul organizatorilor naţionali şi internaţionali ai evenimentului, fiind prezentat şi un scurt video cu activitatea acestor organizaţii umanitare. […]
Printre instituțiile românești de referință care au fost înființate în Metropola Transilvaniei după Marea Unire din anul 1918 se află, la loc de frunte, alături de Universitate, Operă sau Colegiile românești și Consistoriul Ortodox din Cluj, înființat în toamna anului 1919 și condus de providențialul arhimandrit Nicolae Ivan. Înființarea Consistoriului clujean a dat substanță actului […]
Casa parohială din Beliș a fost distrusă duminică de flăcări, în urma unui incendiu izbucnit, se pare, din zona centralei termice a locuinței. „La sosirea echipajelor era o ardere generalizată în interior. Casa conține mult material lemnos și este placată cu polistiren, materiale care au favorizat propagarea incendiului. S-au putut salva foarte puține lucruri din […]
Un Centru de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică (CSPLCA) inițiat de UBB, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Facultatea de Teologie Reformată, Facultatea de Litere și Facultatea de Istorie și Filosofie, în colaborare cu Institutul Patristic Augustinianum al Universității San Giovanni in Laterano din Roma, va fi […]