Centrul de Studii Patristice şi Literatură Creştină Antică

Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) și Universitatea San Giovanni in Laterano, prin Institutul Patristic Augustinianum din Roma, au inaugurat, joi, la Cluj-Napoca, Centrul de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică (CSPLCA).

Noul oraganism academic al instituţiei clujene de învăţământ superior a fost creat din iniţiativa Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, Teologie Greco-Catolică, Teologie Romano-Catolică, Teologie Reformată, Facultăţii de Litere şi Facultăţii de Istorie și Filosofie ale UBB, în colaborare cu Institutul Patristic Augustinianum al Universității ”San Giovanni in Laterano” din Roma.

În alocuţiunea rostită la inaugurare, directorul executiv al CSPLCA, conf. dr. Alin Sebastian Tat, a arătat că această nouă structură de cercetare „are o finalitate teologică, ceea ce nu înseamnă însă că între Patristică şi Teologie există, pur şi simplu, identitate sau egalitate (…). Ne propunem să publicăm studii, volume colective şi de autor, să facem traduceri, în primul rând a celor patristice, din limbile greacă şi latină, precum şi din limbile orientale. E o mare provocare. Vom organiza conferințe, simpozioane, congrese ”.

Președintele  Senatului UBB, părintele profesor dr. Ioan Chirilă, a evidențiat, în discursul său, că ”Institutul Augustinian este cel care ne-a dinamizat pentru deschiderea CSPLCA. (…) Mie îmi place să îmi aduc aminte de meditațiile patristice ale Papei Benedict al XVI-lea”. Totodată, părintele profesor a arătat că ”prin integrarea Facultăților de Teologie în UBB, în 1992, a fost deschisă perspectiva  spre programele creștine, iar în acest fel au apărut ”Centrul de studii biblice” și ”Centrul de studii ecumenice și dialog inter-religios”, iar acum, ”Centrul de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică”.

La ceremonia inaugurală a luat cuvântul, de asemenea, Episcopul Greco-Catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. ”Iată un vis devenit realitate. E de spus însă că acest centru are deja un scurt istoric, pentru că au existat, timp de un deceniu, colaborări între cele două instituții amintite, iar în 2017 a fost semnat un acord de conlucrare într-un cadru mai larg”.

Coordonatorul CSPLCA, prorectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David: ”Centrul va oferi posibilitatea unor colaborări  mai strânse între Facultățile de Teologie ale UBB. Pe de altă parte, relația dintre acest centru și componentele din universitate va fi din ce în ce mai puternică”.

***

Patristica – gândirea Părinților Bisericii – circumscrie două orientări teologice: greacă sau orientală, considerată conceptuală, și latină sau occidentală, care este apologetică. În tradițiile celor două biserici, Romano-Catolică și Ortodoxă, sunt câte patru Mari Părinți ai Bisericii, mari scriitori care au pus bazele teologice ale creștinismului: Vasile cel Mare din Cezareea, Grigorie de Nazianz, Ioan Gură de Aur (Ioan Chrysostomos, în greacă) și Atanasie din Alexandria, pentru Biserica Răsăriteană;  Ambrozie, Ieronim, Augustin de Hipona și Papa Grigore I cel Mare, pentru Biserica Apuseană. Formularea conceptelor teologice s-a încheiat, în mare parte, în anul 700. În Biserica Ortodoxă, Vasile din Cezareea, Grigore de Nazianz și Ioan Gură de Aur sunt onorați cu numele de „Trei  Ierarhi”. Un monument arhitectural de referință europeană din România, Biserica ”Trei Ierarhi” din Iași, ridicată de către domnitorul Vasile Lupu, între  anii 1637-1639, a uimit întreaga lume prin frumuseţea decoraţiilor sculptate în piatră.

Părinții  apostolici sunt scriitorii creștini din a doua jumătate a secolului I și prima jumătate a secolului al II-lea, care au fost fie ucenici ai Sfinților Apostoli, fie i-au cunoscut pe aceștia. Barnaba din Ierusalim, Clement Romanul – episcop al Romei, Ignatie Teoforul – episcop al Antiohiei, Policarp – episcop al Smirnei, Herma, care a scris „Păstorul”, despre pocăință,  Papias – episcop al Bisericii din Hieropolis (Turcia de azi), autor al exegezei biblice „Explicarea cuvintelor de învăţătură ale Domnului”, sunt  cei  cunoscuți. Mulți au rămas anonimi, precum autorul ”Epistolei către Diognet”, „perla Antichităţii creştine“ (Wilhelm Heinzelmann, traducerea Epistolei în germană, note, Erfurt, 1896). În  primul mileniu creștin, Biserica Antiohiei (Turcia de azi) a fost una din cele cinci patriarhii ale creștinătății, alături de Roma, Constantinopol, Alexandria şi Ierusalim. Azi este Biserică Ortodoxă autocefală.

Vasile cel  Mare (331-379), admirator al filosofului Aristotel, a scris, împreună cu Grigorie de Nazianz (330-390 e.n.), ”Filocalia”, o antologie din creația lui Origene din Alexandria, teolog de la începutul secolului al III-lea, care s-a străduit să ordoneze într-un sistem gândirea teologică. Vasile cel Mare a scris despre Duhul Sfânt şi revelarea Sfintei Treimi, în „De Spiritu Sancto”. Ambii ierarhi au combătut arianismul, doctrină propagată de teologul Arie din Alexandria, potrivit căreia Iisus este inferior lui Dumnezeu, fiind „născut” şi nu „creat”. Doctrina lui Arie a fost declarată erezie la Conciliul de la Niceea din anul 325.Grigorie de Nazianz a fost numit și Sfântul Grigorie Teologul, datorită  celor „Cinci Cuvântări Teologice”, despre Sfânta Treime, susținute la Constantinopol.  Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Grigorie din Nyssa, episcopi și teologi din Cappadocia (provincie a Imperiului Bizantin,  în centrul Turciei de astăzi), sunt numiţi Părinţii Cappadocieni.

Ioan Gură de Aur (347-407), arhiepiscop al Constantinopolului, a fost un model în arta elocinţei (Gură de Aur). Tratatul său „Despre  preoție” este o operă capitală a literaturii patristice.  Sfintele Taine pe care le dezbate în lucrările sale sunt Botezul, Pocăința, Căsătoria, Sfânta Euharistie și Preoția. A scris „Despre obscuritatea profeţiilor“, ”Despre mărginita putere a Diavolului”,”Despre Căință”, ”Despre necazuri și biruirea tristeții”, ”Cuvântări despre viața de familie”, etc. În lăcaşele de cult de rit ortodox se citeşte, la sărbătoarea Pascală, în fiecare an „Omilia la Sfintele Paști a Sfântului Ioan Gură de Aur”. Opera sa completă este publicată în 18 volume.

Atanasie din Alexandria, Atanasie cel  Mare (295 -373), episcop al Alexandrei. A combătut tezele lui Arie, la Conciliul de la Niceea, în cadrul căruia au fost puse bazele dogmatice și canonice ale creştinismului, ca răspuns la arianism. Discuțiile de la sinod au vizat termenul de „homoousios” (consubstanțial, de aceeași ființă): Iisus este ”de o ființă”, homoousious, cu Tatăl. Fiul este ”născut, iar nu făcut”. Atanasie cel Mare a plătit rezistența sa față de arieni prin cinci perioade de exil, două în pustiu, în care a fost trimis de împărații Constantin al II-lea, Constant, Iulian Apostatul și Valens. „Îmi pare bine atunci când trebuie să mă apăr”, spunea el  în „Apologia fugii”. În peregrinările  sale la Roma și la Trier a vorbit despre monahism, viața pentru îndumnezeire în mijlocul pustiului, exemplul consacrat fiind cel al Sfântului Antonie Egipteanul. Atanasie cel Mare a scris „Istoria arienilor pentru monahi”.

 Al doilea moment de controverse aprinse, privitor la natura divină și umană  a lui Iisus, a fost prilejuit de tezele lui Nestorie, patriarh al Constantinopolului. El facea o distincţie netă între omul Iisus și Logosul divin, care locuiește în om. Nestor nu era de acord nici cu termenul ”Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, pe care îl dorea înlocuit cu un altul, ”Hristotokos” (Născătoare de Hristos). În anul 431, la Conciliul de la Efes (în Turcia de azi) ), ale cărui lucrări au fost conduse de Chiril al Alexandriei, nestorianismul a fost condamnat ca o abatere de la dogmele bisericii, o erezie. O altă deviere, monofizismul ( Iisus are o singură fire -„monophysis”-, cea divină ), a fost sancţionată la Conciliul de la Calcedon, în anul 451.

Cele două Biserici, Răsăriteană și Apuseană, nu au avut un punct de vedere comun în privința Sfântului Duh. Pentru ortodocși, Duhul Sfânt vine numai de la Dumnezeu-Tatăl, iar pentru romano-catolici și de la Tată, şi de la Fiu – Filioque („și de la Fiul”, în limba latină). În Apus, Filioque a modificat Crezul Niceo-Constantinopolitan, din 381.

Canonul Bibliei a fost stabilit în mod oficial abia în secolul a XVI-lea pentru Biserica Romano-Catolică, și în secolul al XVII-lea pentru Biserica Ortodoxă.

***

Istorici şi teologi de renume, profesori universitari, academicieni au evidențiat contribuția  inestimabilă pe care creștinismul a adus-o la formarea Europei. Potrivit academicianului Răzvan Theodorescu ”Ideea creștină a făcut Europa. Civilizația europeană e formată când creștinismul, în secolele  IV-V, în vremea Patristicii, a prins chip, nu numai contur. E momentul când se formează cele două părți ale Europei cu particularitățile care vin de la Părinții Bisericii, de la Augustin, reluat de Luther, în lumea occidentală, și de la capadocieni și Ioan  Chrysostomos  (n.r. Ioan Gură de Aur), în lumea Orientală. Sunt două formule care au creat politici diferite și economii diferite. Occidentul este lumea în care omul este păcătos, e născut din Păcat, și ca să-i placă lui Dumnezeu, Deus Absconditus  (n.r: Dumnezeul ascuns, concept din ”Vechiul Testament”), trebuie să muncească din răsputeri. În schimb, în Orient este minunăția de concepție a lui Vasile cel Mare din Cezareea: „Omule, tu ești parte a Dumnezeirii”. Din punct de vedere sociologic, modelul ideocratic este oriental, în timp de modelul consumerist este occidental”.

***

Lucia Dărămuş, profesor de latină și greacă veche, masterat în lingvistică integrală, spune că  ”literatura latină creştină are o gramatică aparte, o stilistică  proprie, dar pe linia latinei autorilor clasici. Lucia Dărămuş evidențiază  că ”originalitatea limbii latine creştine  constă nu atît în crearea unor termeni noi, cât în reinventarea stilisticii, recurgînd în special la planul figurat ori la împrumuturi din limba greacă, la autorii necreştini, filosofi greci şi latini, din vocabularul cărora au fost preluați termeni abstracţi. Citând din studiul istoricului Christine Mohrmann ”Trăsături caracteristice ale latinei creștine”, Vatican, 1946, prof. Lucia Dărămuş  semnalează un aspect care ţine de latura tehnică a latinei creştine: s-au păstrat termeni greceşti care desemnează ierarhia, slujitorii, instituţiile clericale, termeni şi acţiuni concrete. Pentru latura abstractă a dogmei sunt utilizate cuvinte latineşti, dar cu noi conotaţii”.

Limba latină s-a menținut în Imperiul Roman de Răsărit prin administrație și armată. Dar, în anul 640, Heraclius, co-împărat împreună cu fratele său Tiberius, a adoptat, ca limbă oficială la Constantinopol, limba greacă. În zona europeană a imperiului a continuat să fie folosită limba latină. Dacii au fost cei care au conservat, cel mai bine, structura clasică a limbii latine.

***

Eruditul Eusebiu din Cezareea (265-339), prieten al împăratului Constantin cel Mare (272-337) – în timpul căruia creştinismul a devenit religie legală în Imperiu, prin Edictul de la Milano din anul 313 -, considera  că  filosofia greacă este una dintre sursele importante ale noului cult. Pentru el, Platon (427 – 347 î.e.n)  era un „Moise atic”. Celebrul filosof, care fondase Academia din Atena, era comparat cu Sfântul Pavel. Cele mai importante lucrări apologetice scrise de Eusebiu din Cezareea sunt ” Pregătirea pentru Evanghelie” și ”Dovezile Evangheliei”.

***

În anul 382, Papa Damasus I al Romei i-a încredințat monahului Ieronim din Stridon (canonizat, unul din cei patru Părinți ai Bisericii Romano-Catolice) misiunea de a traduce „Biblia” în limba latină. După ”Vetus Latina” (veche traducere latină a textelor biblice, după texte grecești), traducerea din ebraică făcută de Ieronim este a doua versiune a ”Bibliei” în limba latină și este cunoscută sub  numelel de ”Vulgata”. Ieronim a revizuit și alte texte biblice traduse în latină. Pentru ”Psalmi”, monahul a  urmat  modelul ”Septuagintei” – traducere  a  ”Vechiului Testament” din ebraică în greacă, datând din 283-246 î.e.n.

Episcopul și filosoful Augustin (sărbătorit pe 28 august de Biserica Romano-Catolică şi pe 15 iunie de Biserica Ortodoxă, unul dintre cei patru Părinți ai Bisericii Romano-Catolice) a adaptat filozofia Antichităţii la învăţătura creştină. El  a fost nemulţumit de lucrarea confratelui său Ieronim şi i-a adus critici. Totuși, edițiile ulterioare  ale „Bibliei”, într-un singur volum, au păstrat versiunea lui Ieronim. Copiile făcute manual de călugări-scribi, în ateliere mănăstireşti, au avut sumedenie de greșeli gramaticale și chiar de conținut. Alcuin (735-804), profesor la școala palatină din Aix-la-Chapelle, om erudit, sfătuitor al lui Carol cel Mare – împăratul Imperiului Carolingian încoronat la Roma în dimineaţa de Crăciun a anului 800 -, şi Theodulf din Orleans (755-820), catalan cu ascendențe vizigote, promotor al Renașterii carolingiene, au revizuit textul Sfintei Scripturi. Prima ediţie tipărită a ”Bibliei”, din anul 1456, îi este atribuită lui Johannes Gutenberg și avea 1.282 de pagini, literele fiind reproduse după scrisul de mână. La Conciliul Tridentin din 1546, această traducere a Bibliei a  primit  numele de ”Vulgata” şi a fost declarată „autentică“.

Discipline ale teologiei creștine: angeologie – studiul doctrinei despre îngeri și demoni; antropologie creștină – studiul doctrinei despre umanitate în relație cu divinitatea; escatologia – studiul doctrinei vremurilor din urmă; hamartiologia – studiul păcatului; liturgica – studiul cultului public; pneumatologia – studiul Duhului Sfânt; soteriologia – studiul doctrinei despre mântuire; teodiceea – studiul naturii răului; triadologia – studiul doctrinei despre Sfânta Treime.

Carmen FĂRCAȘIU