NICOLAE EDROIU (1939-2018)

Aşa cum i-am obişnuit pe cititorii noştri în anul centenarului Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, continuăm seria de medalioane biografice dedicate oamenilor care s-au remarcat în conducerea şi activitatea ştiinţifică a prestigioasei instituţii de cercetare.
Academicianul Nicolae EDROIU s-a născut la 7 decembrie 1939 în localitatea Olteni din judeţul Covasna. Încheiate studiile primare și gimnaziale, urmează la Braşov, între 1954-1958, Liceul „Andrei Şaguna” şi Liceul „Unirea”, bacalaureatul susţinându-l în iunie 1958 la Liceul „Unirea” din Braşov.
După absolvirea cursurilor liceale a intrat, prin concurs, la Universitatea „Victor Babeș” din Cluj, devenită din 1959 Universitatea „Babeş-Bolyai”, pe care a frecventat-o între anii 1958-1963, efectuând studii în Istorie, specializarea Istorie Universală. Pe durata pregătirii universitare a făcut parte din Cercul Științific Studențesc de Istorie Medievală din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”, prezentând o serie de comunicări științifice în ședințele acestui cerc și fiind responsabilul acestuia între anii 1960-1963. Din perioada studenției s-a familiarizat cu activitatea de cercetare pe șantierele arheologice din Transilvania, muncă de investigație continuată și ulterior pe parcursul carierei sale științifice: a participat la cercetările întreprinse pe șantierele arheologice din Munții Orăștiei (1959), Luduș (1960), Cluj-Napoca (1965, 1966), Dăbâca (1965-1978), Mesteacăn-Brad (1983-1984).
Diploma de licență a obținut-o în specialitatea Istorie Universală (iunie 1963) cu o teză despre J.-P. Brissot şi românii transilvăneni, avându-l drept conducător ştiinţific pe academicianul Ştefan Pascu. După absolvire a fost reținut ca preparator universitar la Catedra de Istoria României, disciplina Istoria Medie a României, poziție pe care a ocupat-o în anii 1963-1966. A parcurs treptat toate etapele carierei universitare, de la asistent stagiar (1966-1968) și asistent titular (1968-1970) la Catedra de Istoria României la disciplinele Istoria Medie a României şi Paleografie româno-chirilică, la lector universitar titular (1970-1978) și conferenţiar universitar (1978-1990) în cadrul Catedrei de Istorie, disciplinele Istoria Medie a României, Paleografie româno-chirilică, Ştiinţele Auxiliare ale Istoriei, respectiv profesor universitar la Catedra de Istorie Medie şi Istoriografie, disciplinele Istoria Medie a României, Ştiinţele Auxiliare ale Istoriei, Paleografie româno-chirilică (din 1990 până în 2009, când s-a pensionat de la catedră). A urmat semnificative specializări în străinătate, atât pe parte istorică, precum și politologică: Universitatea din Belgrad (Serbia), specializare în Bizantinologie, Istorie Sud-Est Europeană şi Limbă Slavă veche (octombrie-decembrie 1967); Collège d’Europe din Bruges (Belgia), cursuri postuniversitare la Secţia de Ştiinţe Politice (1970-1971).
Înscris la doctorat în urma concursului de admitere din 1966, şi-a susţinut teza de doctorat în istorie la 27 iulie 1974 cu titlul Ecoul european al răscoalei lui Horea (1784), conducător ştiinţific fiind tot academicianul Ştefan Pascu.
La vârsta de 40 de ani, în 1979, va fi numit în vârful politic al ierarhiei universitare din urbea de pe Someș, fiind responsabilul cursului pe care universitățile din Cluj-Napoca îl luau în dinamica evoluției în următorul lustru. Semnificativ este că, dintru începutul acestui parcurs instituțional, investiția de autoritate și de încredere a fost atât de puternică încât la aceeași vârstă, de 40 de ani, a fost decorat cu Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”.
Între anii 1984-1990 a ocupat funcția de prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, având și responsabilitatea funcțional-administrativă a Institutului de Istorie și Arheologie din Cluj-Napoca, al cărui director era academicianul Ștefan Pascu. A urmat un lustru greu de administrație universitară, marcat de neputințele economice și sociale ale vieții publice, iar Nicolae Edroiu, dincolo de a fi moderatorul vieții universitare, ca prorector responsabil cu partea educativă din Alma Mater Napocensis, s-a străduit să înlesnească, atât cât era posibil, truda cadrelor didactice și a studenților în sfera cunoașterii. Sfârșitul anului 1989 și tăvălugul politico-social asociat mai mult sau mai puțin unei revoluții, l-au obligat pe Nicolae Edroiu la o perioadă de reflecție și de asumare a unei poziții de retragere publică după ce a gestionat, în decembrie 1989 – ianuarie 1990, tranziția vieții universitare de la „Babeș-Bolyai” către o nouă administrație. Timp de o decadă, activitatea lui Nicolae Edroiu se va concentra exclusiv pe viața de catedră și de facultate, ajutând studenții și cadrele didactice care avuseseră carierele înghețate să promoveze pe treptele ierarhiei academice. La exact un deceniu de când asumase un profil exclusiv științific, i-a fost comunicat faptul că Academia Română, prin Secția de Științe Istorice și Arheologie, are nevoie de experiența sa, de cunoștințele și de metoda de lucru prin care se impusese în istoriografia națională. A fost ales ca urmaș firesc al academicianului Ștefan Pascu, sub tutela căruia își începuse și își dezvoltase cariera, în calitate de membru corespondent al Academiei Române în Adunarea Generală din 17 decembrie 1999.
În cadrul Institutului de Istorie din Cluj-Napoca al Academiei Române a fost cercetător ştiinţific I în perioada 1 aprilie 1998 – 10 ianuarie 2018, iar între anii 2007-2018 a condus instituția în calitate de director. La Institutul de Istorie „George Barițiu” a gestionat faza importantă a adaptării activității academice la exigențele solicitate de noul statut al României ca țară a Uniunii Europene, reușind să impună Institutul din Cluj-Napoca drept un centru de excelență al istoriografiei românești. Meritele instituției au fost recunoscute la nivel european prin două granturi din Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (2010-2013, 2014-2016), care au oferit o stabilitate și echilibru financiar institutelor umaniste din Academia Română tocmai în perioada crizei economice.
S-a ocupat de preluarea și gestionarea noii clădiri a Institutului de Istorie, construită între anii 2007-2010, reușind să ofere colectivelor din cadrul Institutului o ambianță de activitate modernă și propice cercetării. Prin exercițiul managerial a reușit să asigure continuitatea aproape integrală a tuturor colecțiilor documentare pendinte de tradiția paleografică și diplomatică a Institutului, cu o contribuție directă la seria unică în ţară, Izvoarele Răscoalei lui Horea (cercetare demarată de Colectivul de Istorie Premodernă din 1964 și divizată în două tipologii, izvoare diplomatice şi izvoare narative) și a facilitat apariția continuativă și fără întârzieri a Anuarelor Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca. În perioada în care a fost director a contribuit la lărgirea și aprofundarea legăturilor internaționale ale instituției, insistând pe relațiile intra-europene și nord-atlantice (S.U.A., Canada).
Din anul 2008 a fost senator de onoare al Universității „Babeș-Bolyai” (titlu conferit de Senatul Universității la 25 martie 2008). A fost conducător științific de doctoranzi în Specialitatea Istoria Medie a României și Științele Auxiliare ale Istoriei din anul 1990. Îl regăsim ca membru în Comisii de analiză și susținere de teze de doctorat la Universitățile din Cluj-Napoca, Iași, București, Sibiu, Chișinău (Republica Moldova), Pisa (Italia). A colaborat la elaborarea Tratatului de Istoria României, inițiat de Secția de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române (din 1978, reluat în 1997, finalizat în anii 2001-2003), fiind coordonator al volumul VI al acestuia. A participat la numeroase manifestări științifice internaționale din domeniul Științelor Istorice: Sofia (1966), Belgrad (1967), Moscova (1970, 1986, 2007), Bruges (Belgia) (1971, 2011), Ierusalim (1971), Budapesta (1974, 1985, 1994, 1995, 2001, 2002, 2010), Cluj-Napoca (1977, 1979, 1982, 1991, 1993, 1995, 1997), București (1980), Varșovia (1984), Berlin (1985), Stuttgart (1985), Chișinău (1990, 2000), Roma, Vatican (1996, 2002, 2004), Veneția (1999), Pisa (2000, 2006), Bratislava (2002, 2004, 2008), Paris (2012).
A fost președintele părții române în Comisia Mixtă de Istorie Româno-Slovacă a Academiei Române și Academiei Slovace (București – Bratislava) (din 2001) și președintele părții române în Comisia Mixtă de Istorie Româno-Ungară a Academiei Române și Academiei Maghiare (București – Budapesta) (din 2010).
Ca domenii de interes științific, Nicolae Edroiu a fost constant atașat de Istoria secolului al XVIII-lea, fiind un exeget al Răscoalei lui Horea, de Istoria istoriografiei, Bibliologie, Științele auxiliare ale istoriei, în mod special Paleografia româno-chirilică, Heraldica și Genealogia, Istoria emancipării naționale românești în secolul al XIX-lea, cu accent pe momentul Tudor Vladimirescu, Arheologia medievală, Istoria economiei medievale, Istoria relațiilor româno-maghiare și româno-slovace.
Dintre lucrările reprezentative ale academicianului Nicolae Edroiu amintim: Răsunetul european al răscoalei lui Horea (1784-1785). Cuvânt înainte Acad. prof. Ștefan Pascu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1976, 231 p. + 8 pl. il.; Începuturile literaturii economice românești. 1780-1810. (Studiu și Anexe), Cluj-Napoca, [s.n.] 1978, XXVIII + 266 p.; Ioachim Crăciun și Bibliologia românească. Studiu și bibliografia operei, Cluj-Napoca, Editura Philobiblon, 1994, 110 p. (Bibliotheca Bibliologica. Serie Nouă. 1(20)); Maghiarii din România. Autori: Nicolae Edroiu, Vasile Pușcaș, Cluj-Napoca, Fundația Culturală Română, Centrul de Studii Transilvane, 1995, 111 p. (Interferențe); Paleografia româno-chirilică (sec. XVI-XIX), Oradea, Fundația Culturală „Cele Trei Crișuri”, 1995, 148 p.; Revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821) și presa belgiană. (Studiu și Anexe), Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1997, 242 p. (Bibliotheca Historica III); Procesul de constituire a formațiunilor statale românești (sec. VIII-XI), Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1999, 209 p. (Bibliotheca Historica X); Teza ungară a celor „două jumătăți” ale Transilvaniei. Studiu critic, București, Semne ‚94, 2001, 154 p.; Izvoare istorice suedeze privind Răscoala lui Horea (1784-1785). Ediție îngrijită de George Cristea și Nicolae Edroiu. Studiu introductiv de Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, Cluj-Napoca, Fundația Culturală Română, Centrul de Studii Transilvane, 2001, XXV + 249 p.; J.-P. Brissot (1754-1793) și românii transilvăneni (Studiu și Anexe), București, Editura România Press, 2006, 206 p.; Scrierea chirilică românească, Cluj-Napoca, Editura MEGA, 2013, 307 p.; Plugul în Țările Române (până în sec. XVIII), Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2016, 229 p.
Academicianul Nicolae Edroiu a mai fost decorat la 25 noiembrie 2002 cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în gradul de Cavaler pentru contribuţia cu totul deosebită la dezvoltarea ştiinţei româneşti, precum şi pentru activitatea meritorie la asigurarea bunului mers al Academiei Române. La 7 aprilie 2010 a primit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofițer. Academia Română l-a distins cu Premiul „Nicolae Bălcescu” pe anul 1976 pentru lucrarea Răsunetul european al răscoalei lui Horea (1784-1785). A primit „Crucea Transilvană” conferită de Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului pentru contribuția adusă la cunoașterea mărturisirii ortodoxe a Sfântului Atanasie Todoran și a martirilor năsăudeni (2008); a fost membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului (din 2010) și membru în Adunarea Națională Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române (2010-2014), fiindu-i conferit, în mai 2014, Ordinul „Antim Ivireanul” al Patriarhiei Române. A fost desemnat cetățean de onoare al orașului Bruges (Belgia) ca expresie a recunoașterii meritelor instituționale ale absolvenților promoției Winston Churchill a Colegiului European din Bruges (25 iunie 2011), în anul 2012 a fost ales Doctor honoris causa al Universității din Oradea, iar în anul 2014 i-a fost conferit, de către Academia Română, ”Meritul academic” pentru realizări de excepție în cercetări de istorie, heraldică și genealogie.
C.Ș. I dr. Veronica Turcuș

Articole din aceeasi categorie