Agenția Spațială Română (ROSA) invită programatori, antreprenori, oameni de știință, designeri, comunicatori, producători, constructori, artiști și ingineri să participe la un hackathon virtual, dedicat folosirii datelor deschise pentru găsirea de soluții la probleme legate de la pandemia COVID-19. Evenimentul, organizat în comun de NASA, ESA (Agenția Spațială Europeană) și JAXA (Agenția de Explorare Aerospațială din […]
Sesiunile de videoconferință din perioada stării de urgență au crescut de aproape 10 ori față de aceeași perioadă a anului trecut. Sistemul de videoconferință a totalizat 1.504 ore, echivalentul a 62 de zile de transmisie voce-imagine continuă. Serviciul de Telecomunicații Speciale a pus la dispoziția autorităților și instituțiilor publice din toată țara infrastructura IT&C pentru […]
Primăria Municipiului Gherla a luat decizia redeschiderii unor instituţii publice de cultură, după relaxarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Primele care s-au redeschis după două luni de inactivitate au fost Muzeul de Istorie şi Biblioteca Municipală. Muzeul din Gherla a fost organizat pe baza unor serii de colecţii de mare valoare, printre […]
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă. Conform documentului, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, […]
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a anunțat, miercuri, că pune la dispoziția pacienților un nou tip de test pentru infecția cu coronavirus, care presupune detectarea anticorpilor de tip IgG anti SARS-CoV-2. Prezența lor permite identificarea persoanelor care au fost infectate (cu sau fără manifestări clinice) și au dezvoltat răspuns imun. „Utilizarea testelor care identifică […]
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) fac apel la reprezentanții Guvernului României – ai Ministerului Transportului (MT) și Ministerului Educației și Cercetării (MEC) – să asigure de urgență, studenților și elevilor, posibilitatea de a procura legitimații de călătorie online pentru transportul feroviar, prin transmiterea datelor din Registrul […]
Portalul pentru monitorizarea impactului pandemiei de COVID-19 asupra economiei, creat de cercetătorii Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai a fost premiat recent în cadrul competiției internaționale cu tema „Flattening the Curve: COVID-19 Data Challenge”, organizată de QED Group și Center for Global Data Visualization (CGDV) și sprijinită de Georgetown […]
Echipele Delgaz Grid vor fi pe teren pentru a asigura alimentarea cu gaze naturale și energie electrică a celor peste 3 milioane de clienți, însă activitatea de relații cu publicul va continua să se desfășoare exclusiv online, respectiv telefonic, și după ridicarea stării de urgență din România – au anunțat, miercuri, reprezentanții companiei. Potrivit acestora, […]
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că în fiecare unitate de învățământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a la cursurile de pregătire, dar și procesul de examene naționale, informează AGERPRES. „Deja am emis un ordin de ministru comun cu Ministerul Sănătății și acolo sunt […]
În perioada restricţiilor impuse din cauza pandemiei, copiii mai au, totuși, ocazia să-şi etaleze talentul în diferite meşteşuguri populare. Avem în vedere ediţia a VIII-a a Concursului regional de meşteşuguri tradiţionale „Micii meşteri mari”, organizat de Clubul Copiilor Gherla. Diferenţa faţă de ediţiile trecute este că în acest an concursul are loc online, o premieră […]
După ieșirea din starea de urgență, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei vine în fața publicului clujean cu o expoziție outdoor, afișată pe structura „10 x 10” de pe Bulevardul Eroilor. Intitulată ”Rezistenții. Amintire și recunoștință!”, expoziția prezintă o galerie de portrete ale foștilor disidenți și opozanți ai regimului totalitar comunist, „oameni care au trăit […]
Un număr de 5.000 de cutii de Eutirox 100 mcg, importate din Spania, vor fi donate farmaciilor din opt orașe, informează un comunicat transmis AGERPRES. „Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) a încheiat, cu avizul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, un acord de donație cu Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni […]
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că testarea care va începe la nivel național după data de 1 iunie are rolul de a arăta care este procentajul persoanelor din România care s-au imunizat și prezintă anticorpi pentru noul coronavirus, informează AGERPRES. „După 1 iunie, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare începe testarea. Avem opt regiuni […]
Platformei interactive Digitaliada „Învățare și testare online”, a Fundației Orange, i-a fost adăugat un modul gratuit de videoconferințe – Jitsi Meet -, util pentru organizarea de cursuri online. În plus, până la 1 septembrie 2020, clienții Orange beneficiază de trafic de date gratuit la accesarea platformei interactive „Învățare și testare online”, inclusiv pentru organizarea și […]
Studioul Media „ARTE”, al al Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda”, un proiect la care se lucrează de mai bine de cinci ani, a fost dat luni, 18 mai, în folosință. „Am proiectat acest studio încă din 2015, însă realizarea lui a început în 2017, prin efortul financiar al Consiliului Județean Cluj, atunci când s-a […]
Un număr de 14.355 persoane din cadrul unităților de primiri urgențe, serviciilor de ambulanță, direcțiilor de sănătate publică, dar și rezidenți vor beneficia de o suplimentare a veniturilor lunii aprilie cu 2 500 lei brut, după finalizarea, de către Ministerul Sănătății, a documentației pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în […]
Activitatea de primire și eliberare a documentelor, pe linia acordării sau prelungirii dreptului de ședere și înregistrării rezidenței cetățenilor europeni, a fost reluată, începând de luni, 18 mai, la toate structurile de imigrări. Accesul persoanelor în interiorul spațiilor de lucru cu publicul se va face cu respectarea indicațiilor polițiștilor, a marcajelor și a regulilor de […]
Un număr de 1.482 de candidați au participat, în 16 mai, la cea de-a XI-a ediție a examenului de simulare a admiterii la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Concursul de anul acesta a fost adaptat cerințelor impuse de contextul epidemiologic actual, desfășurându-se online, pe platforma Hypertalk Education. Potrivit celor anunțate de conducerea universității, […]
În cele două luni în care pe teritoriul României a fost decretată stare de urgență, la nivel național au fost înregistrate 42.173 de apeluri la 112 referitoare la virusul COVID-19. Principalele motive au vizat semnalarea unor simptome asociate noului coronavirus și informații cu privire la restricțiile impuse prin ordonanțele militare – informează Serviciul de Telecomunicații […]
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, lansarea competiției 2020 pentru Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE) din cadrul Programului 4 – Cercetare fundamentală și de frontieră, Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III). Proiectele de Cercetare Exploratorie (PCE) au ca scop susținerea și promovarea cercetării științifice fundamentale, interdisciplinare […]
Comentarii recente