Aproximativ 460 de membri ai Filialei Cluj a Asociaţiei Pensionarilor au participat la sfârşitul săptămânii la petrecerea organizată pentru a marca Ziua Internaţională a Vârstnicului.Cu toţii s-au simţit foarte bine, iar petrecerea s-a dovedit una reuşită, reprezentanţii vârstei a treia petrecând neobosiţi cu multă muzică, dans şi voie bună. După cum se cunoaște, spunea președintele […]
Huedinul a îmbrăcat, haine de sărbătoare. Într-o atmosferă solemnă, cu mare încărcătură emoțională, au fost aniversați 100 de ani de învățământ românesc în orașul de la poalele Vlădesei. Festivitățile s-au desfășurat la Liceul Teoretic „Octavian Goga” și au reunit, deopotrivă, foști și actuali elevi, dascăli ai generațiilor anterioare, precum și cadrele didactice din prezent. Printre […]
Infecțiile din spitale pot fi reduse printr-o bună educație a pacienților cât și a personalului medical, susţin specialiştii în epidemiologie reuniţi la Cluj-Napoca, în cadrul primei conferințe despre prevenirea infecțiilor nosocomiale. Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor (APCI) şi a avut ca temă ”Abordarea prezentului pentru modelarea viitorului”. La conferinţă […]
În comuna de pe malul Arieșului au fost implementate mai multe programe investiționale în ultimi ani, unul din acestea vizând construirea unei noi unităţi de învățământ gimnazial, dată în folosinţă în această săptămână. La eveniment, care a avut loc vineri, au participat elevii școlii, părinți, cadre didactice și oficialități, printre care Ioan Aurel Cherecheș – […]
Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca ar putea fuziona cu Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa. Motivul care stă la baza fuziunii sunt tendinţele de la nivel global al instituţiilor de învăţământ superior, care tind să formeze consorţii, în faţa cărora universităţile mici nu au nici o şansă. La nivelul Senatului Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa a fost […]
Peste 100 de universităţi şi instituţii educaţionale din 12 ţări îşi vor prezenta oferta la RIUF – The Romanian International University Fair – care se va desfăşura în şapte oraşe, printre care şi Cluj-Napoca. Printre universităţile care îşi vor prezenta oferta educaţională se află şi “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Potrivit organizatorilor, Grupul Educativa, RIUF se va desfăşura, […]
„Pentru noi, comuniștii, iadul nu există” spune un torționar, unul din personajele filmului „Între chin și amin”. Încredințarea lui, demonică, ocolește adevărul: iadul există tocmai pentru cei ca el. Iar judecata nu înseamnă o „reeducare pe dos”, ci o întâlnire cu pacea, cu dragostea lui Hristos și cu lumina ei. Duminică, 20 octombrie, de la […]
Ansambluri folclorice din județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș participă duminica viitoare (27 octombrie), la Dej, la cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului Jocului Fecioresc din Transilvania. Manifestarea, organizată de Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Primăria Dej și Centrul de Cultură „Arta”, va începe la ora 15:00. Pe scena […]
“Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca este prima universitate românească în QSc GB University Ranking 2020 – Emerging Europe & Central Asia. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca ocupă locul 119 în acelaşi clasament, pe a cărui primă treaptă se află Universitatea “Lomonosov” din Moscova (Rusia). Dealtfel, primele trei locuri în acest clasament sunt ocupate de universităţi din Rusia. Un număr […]
Peste 150 de fotografii etnografice, care surprind momente importante și detalii din viața comunităților sătești de români, maghiari, romi, ucraineni, secui, ceangăi și sași din România, vor fi expuse de săptămâna viitoare la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Imaginile alb-negru și color sunt realizate de peste 40 de artiști fotografi din țară și străinătate, în […]
Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Ioan-Aurel Pop, şi al Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, au solicitat, luni, ca noul guvern şi noul ministru al Educaţiei să retragă proiectul de clasificare a universităţilor şi de ierarhizare a programelor de studii de licenţă din circuitul de legiferare. Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) şi Universitatea din Bucureşti (UB) […]
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) organizează, inclusiv în Cluj-Napoca, între 14 – 20 octombrie, evenimente dedicate Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”. Campania vizează informarea şi conştientizarea publicului privind riscurile şi implicaţiile traficului de persoane, […]
Directorul și directorul adjunct al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), reprezentanți ai ADR Nord-Vest, operatori economici reprezentativi de la nivelul județului, directori ai unităților de învățământ liceal tehnologic, directori ai unităților de învățământ gimnazial, primari ai comunelor limitrofe municipiului Cluj-Napoca, reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj, ai Primăriei Cluj-Napoca, ai Inspectoratului […]
Despărțământul „Dr Teodor Mihali” Dej al ASTRA și Protopopiatul greco-catolic din Dej, cu binecuvântarea PS Episcop Florentin Chihălmeanu, au organizat săptămâna trecută un simpozion prilejuit de sărbătorirea Zilei Școlii Ardelene. Instituirea Zilei Școlii Ardelene, prin Legea 93 din 2014, pentru 11 octombrie, constituie un eveniment de aleasă considerație și vie recunoștință față de acest curent […]
Ministerul Sănătății anunță că a identificat soluții pentru cele 128 de medicamente la care expiră prețurile în 2 și 6 noiembrie 2019. Potrivit unui comunicat remis presei, pentru 58 dintre acestea a fost acceptat prețul de către companiile farmaceutice, iar săptămâna viitoare Ordinul de preț va fi postat în transparență decizională pe pagina de web […]
Data oficială care marchează debutul activității liceului este 14 septembrie 1953, instituția purtând numele de Școala Medie Serală. În primul an a funcționat ca școală cu cursuri la seral pentru salariații care doreau să își completeze studiile, cea mai mare parte fiind muncitori la Industria Sârmei. În primăvara anului 1954 sediul școlii s-a mutat în […]
Edilii comunei Borşa se pot lăuda cu o nouă realizare. Este vorba de moderna grădiniţă inugurată zilele trecute în imediata vecinătate a Şcolii Gimnaziale din centrul localităţii, o adevărată bijuterie a învăţământului rural clujean. Noua unitate de învăţământ preşcolar dispune de sală de grupă, sală de jocuri, sală de servire a mesei, grupuri sociale și […]
Asociația Pacienților cu Boli Reumatismale Inflamatorii din Transilvania (ART) și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) au demarat, cu ocazia Zilei Mondiale a Artritei (12 octombrie), o campanie de informare a pacienților cu boli inflamatorii reumatismale, intitulată „Da! Și eu pot avea o viață activă!”, primul oraș vizat fiind Cluj-Napoca. În cadrul […]
Încheiam astfel Pastila despre Educație de săptămâna trecută: „Și totuși, încă se face multă muncă patriotică în școala de stat în România de azi. De această dată, nu de către elevi, ci de către conducerile școlilor și de către profesori. Și chiar de către unii părinți. Aceasta pentru că, dintr-o regretabilă eroare pedagogică și din […]
Având în vedere că Târgul de la Fechetău (Negreni) atrage un public numeros și un aflux important de vehicule spre această zonă, IPJ Cluj le recomandă celor care au de parcurs, la acest sfârșit de săptămână, traseul Cluj-Napoca – Oradea sau invers, ruta alternativă de deplasare: Cluj-Napoca – Zalău – Nuşfalău – Aleşd, respectiv Aleşd […]