Aniversări clujene

Angela Nistor: ”Eu îmi respect costumul, cântecul și tradiția mea pe scenă!”

Viața, scria Nicolae Iorga, nu înseamnă a trăi, ci a ști pentru ce trăiești”. Și Angela Nistor (n. 25 septembrie, Dîrvari, Mehedinți) și-a construit personalitatea artistică în cultul respectului pentru tradițiile și obiceiurile populare.

Interpretă a cântecului mehedințean și nu numai, Angela Nistor se dovedește a fi o foarte, foarte bună cunoscătoare a sufletului rural, suflet pe care-l înțelege, pe care-l simte, căruia îi duce mai departe valorile și nu oricum, ci implicându-se trup și suflet, generând emoții și sentimente cu fiecare apariție scenică.

Parcursul artistic este încăcat de oameni minunați și de evenimente care nu se uită. I-a fost dat să cânte alături de ansambluri de vârf cum sunt Izvorașul, Fluierașul (alături de care a obținut Premiul 1 în calitate de solistă, la Festivalul internațional de folclor ”Marmara” de la Istambul, Turcia), Mărțișorul, Rapsodia Someșană (Compania de Transport Public Cluj), Dor Transilvan (condus de Tiberiu Groza), Orchestra Perla Dunării din Calafat (condusă de Emil Pondilă), Orchestra populară a Filarmonicii de Stat Transilvania Cluj-Napoca, Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul din Timișoara…, nu sunt singurele. Le-am amintit cu  mare plăcere, cum tot cu mare plăcere voi aminti și artiștii alături de care Angela Nistor a cântat. Mă refer la Mariana Morcan, Maria Marcu, Amalia Codorean Chindriș, Gheorghe Turda, Sofia Vicoveanca, Mariana Drăghicescu, Voichița Groza, Adriana Felea, Vocihița Naghi, Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Roșoga, Dumitru Fărcaș, Dumitru Sopon, Ion Merca, Grigore Leșe, Laura Lavric, Maria Dragomiroiu, Tiberiu Ceia, Ion Dolănescu, Veta Biriș, Nicolae Furdui Iancu, Valeria Peter Predescu, Emilia Drăgotoiu Nanu, Irina Zoican, Georgeta Corlan Enache, Florian Roșan, Irinel Popa…, nume la fel de cunocute și apreciate, aplaudate de fiecare dată la scenă deschisă. Evocările nu se opresc aici, în discuție intrând amintiri despre oameni de mare calitate cum sunt dr. Maria Bocșe (etnomuzicolog; nu i-am uitat deloc articolele publicate în cotidianul nostru), Tudor Jarda (compozitor), Dumitru Buzoainu (realizator TV), dirijorii Ovidiu Barteș, Dorel Rohian, Marius Moldovan, Nicu Crețu, Radu Sămărtean, actorii Ion Besoiu, Marin Moraru și Vladimir Găitan.

În consolidarea personalității artistice, Angela Nistor a acordat și acordă o atenție deosebită costumului de scenă. Pot vorbi despre o colecție pe cât de frumoasă, pe atât de valoroasă de costume din Mehedințiul de Câmpie. În această colecție intră costume cusute cu altiță pe borangic, maramele de borangic, bundițele, costumele de vară și de iarnă, opregu sau zăvelca, brâul sau betelele, iile cusute cu mărgele, toate lucrate manual, toate valoroase.

Mă opresc asupra unicului album, ”De n-ar fi neica cu dor” (care poartă prin excelență, ”parfumul cântecelor oltenești”), înregistrări cu Orchestra ”Maria Tănase” din Craiova, dirijor Nicu Crețu. Dirijor care scria următoarele: ”Angela Nistor-O doamnă în adevăratul sens al cuvântului, care îndrăgește cântecul popular din tinerețe, și-l păstrează în sufletul ei. Iubește în aceeași măsură, costumul popular autentic”. Pa aceeași lungime de undă se află și cele scrise de realizatorul și producătorul Dumitru Buzoianu: ”Cu atât mai mult merită prețuirea noastră Angela Nistor, ale cărei preocupări în domeniul cântecului popular ne aduc aminte de vremurile când nu aveai nevoie de nici o investitură în acest domeniu. Era de ajuns să-țo cunoști cântecele și să ai voce. Este ceea ce se întâmplă în cazul acestui album, pe care o interpretă și-a adunat cântecele (”Cântă, cântă lăutare”; ”Măi Mărie, măi olteancă”; ”Pe dealul Măceșului”; ”Pe ulicioara din sat”; Hai la horă la olteni”…) și ni le dăruiește nouă cu har”. Astfel privite lucrurile, pot afirma că Angela Nistor merita nu unul, mai multe albume.

Dacă e să vorbim despre cântecul care o definește cel mai bine, atunci ete vorba despre ”Nu-ți uita măicuță satul”.

Cât privește folclorul zilelor noastre, alterat de nefericite inserții în texte și chiar și muzică, Angela Nistor pune punctul pe i: ”Și dacă tinerii nu vin să preia de la noi, cu siguranță că folclorul românesc autentic nu are șanse să mai răzbată printre kitschul de acum. Generația mea este încă generația de la care se poate prelua și învăța”. Subscriu celor spuse fără rezerve.

Tinerețea nu are vârstă”, obișnuia să spună Picasso. Doamna Angela Nistor nu-și arată deloc vârsta. Este la fel de activă, la fel de prezentă în Clujul cultural și nu numai. Are ”un suflet blând și bun, are o inimă curată. În zestrea artistei se regăsesc la același înalt nivel, vocea, talentul, puterea de muncă, responsabilitatea artistică și nu în ultimul rând, dorința fierbinte de a duce mai departe cântecul popular autentic. La mulți ani!

Demostene ȘOFRON

Articole din aceeasi categorie

2 Responses to Aniversări clujene

  1. Cult ești,domne.Cu Picasso și Nicolae Iorga ne-ai închis gura la toți.

    • demi

      Buna ziua dle tnicoara, citatele se folosesc nu de azi, nici de ieri. Vad ca va deranjeaza. Sa va spun ceva, nu dau doi/2 bani pe scrisele dvs. Daca va considerati asa de bun, veniti la Faclia, scrieti, publicati, sa vedem care vor fi comentariile. deocamdata sunteti un ilustru no name si asa veti ramane for ever. In traducere, suntet un nimeni si veti ramane un nimeni toata viata. in plus, sunteti de o rautate crasa, iesita din comun. Doamna Angela Nistor lasa mostenire folclorul autentic. Dvs NU lasati nimic. Lasati ceva totusi: invidie, rautatea amintita. Cam atat am avut sa va spun la acest subiect.