Astriștii dejeni, „pe urmele lui Coșbuc”

Despărțământul „Dr. Teodor Mihali” Dej, al ASTRA, a organizat la sfârșitul săptămânii trecute un spectacol de muzică și poezie dedicat unuia dintre cei mai iubiți poeți ardeleni de pe Valea Someșului: George Coșbuc.

Universul creației lui Coșbuc, liric sau epic, își are originalitatea în reflectarea vieții satului ardelenesc, o reflectare cu aspect monografic, în care poezia iubirii și a naturii ocupă cel mai larg spațiu. Versurile poetului, melodioase și arhicunoscute de public, au fost recitate sau cântate de elevi cu o deosebită dăruire, în cadrul acestui veritabil „festival” desfășurat pe scena Cercul Militar Dej. Un spectacolul care s-a bucurat de participarea unui mare număr de elevi ai școlilor gimnaziale din: Batin, Bobâlna, Cășeiu, Câțcău, Chiuiești, Rugășești, Unguraș, Vad, Școala Gimnazială Romuli (județul Bistrița-Năsăud), Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” (Șomcuta Mare), Liceul „Petru Rareș” (Târgu Lăpuș), iar din Dej, de la Școala Gimnazială Nr. 1, Școala „Avram Iancu”, Școala „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” și Liceul Tehnologic Special. Amfitrion: ec. dr. Radu Gavrilă, președintele despărțământului dejean al ASTRA.

Liviu Rebreanu, care l-a prețuit pe poetul și pe omul Coșbuc a spus: „A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în inimații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc”.

„Lumină, sănătate și voioșie” au adus versurile poetului Coșbuc și la Dej.  Felicitări Astrei dejene și astriștilor din Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș și Romuli, care s-au ocupat de pregătirea copiilor.

M.V.

Articole din aceeasi categorie