Început de toamnă bogată în realizări la Sic
În comuna Sic continuă lucrările edilitare demarate încă în timpul verii. În localitatea de pe Câmpie nu se face deosebire între sezonul estival și începutul de toamnă. Nu este altfel nici în acest an.
Până în prezent s-au asfaltat nu mai puțin de 10 km de străzi și ulițe laterale, dear și drumuri de hotar. Recent au fost finalizate lucrările la zidul de susținere de pe marginea drumului de lângă biserica reformată (monument istoric), pe o lungime de 60 metri fiind amenajate și locuri de parcare pentru autoturisme. Noul zid de susținere a fost vopsit în culoare albă.
Altă investiție terminată zilele trecute este drumul de acces spre Stufărișul de la marginea satului. Acest loc (rezervație naturală) este vizitat an de an de sute de turiști din țară și străinătate, fiind considerat ”Mica Deltă a Transilvaniei”. Între proiectele de viitor figurează și modernizarea punctului de observație de la mijlocul Stufărișului, unde se găsește și o hartă cu obiectivele de inters turistic din zonă.
Zilele trecute, spre bucuria oaspeților (dar și a localnicilor), pe dealurile din împrejurimile comunei au fost amenajate locuri de odihnă dotate cu bănci, de unde se poate admira priveliștea zonei în care se află pitoreasca așezare, apreciată mai ales prin originalitatea și frumusețea portului popular.
Între proiectele anunțate pentru acest an figurează și construirea unui bazin de înot acoperit, unde se va amenaja o sală de fitness.
SZ.Cs.
Comentarii recente