Români, în elita științifică mondială – Clujeanca Anca Ligia Grosu – membru al Academiei Naționale de Științe „Leopoldina” din Germania

Academia Națională de Științe „Leopoldina“, din Germania, o primea în  rândurile membrilor săi, în 10 iulie 2019, pe prof. univ. dr. Anca-Ligia Grosu, profesor, medic și director al Clinicii de Radioterapie a Spitalului Universitar Freiburg. Aceasta se alătură, în celebra Academie, altor două ilustre personalități din România: acad. prof. dr. Stefan Hell, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, și acad. prof. dr. Petre Vancea, medic, profesor și cercetător.

Născută în România, în Cluj-Napoca, Anca-Ligia Grosu a absolvit UMF „Iuliu Hațieganu” din orașul natal și s-a specializat în Radiologie și Radio-Oncologie la Clinica Rechts der Isar a Universității Tehnice din München. A lucrat, apoi, în Statele Unite, la Massachusetts General Hospital, Harvard Medical School din Boston. În 2007 a revenit în Europa, devenind directoarea Clinicii de Radioterapie a Spitalului Universitar din Freiburg, unul dintre cele mai mari spitale din Germania, alături de cele din Berlin și Heidelberg. Activitatea sa științifică vizează radiochirurgia, radioterapia stereotactică și introducerea imaginilor biologice în planificarea radioterapiei, lucrările sale științifice constituind un pionierat, prin realizarea unei radioterapii personalizate și individualizate de mare precizie. „Tăios de inteligentă, ambițioasă și tenace”, așa și-o amintește prof. univ. dr.  Dan Vlăduțiu de la UMF Cluj, căruia i-a fost studentă.

„Pe Anca Grosu am cunoscut-o în anul al IV-lea, era într-o grupă cu care făceam stagiul de Nefrologie. Avea colegi remarcabili, câțiva au făcut apoi cariere deosebite. Printre ei, Anca, tăios de inteligentă, ambițioasă și tenace, de o anvergură intelectuală care te lăsa să ghicești, de pe atunci, strălucita ei evoluție ulterioară. Am încă în gând nenumăratele discuții cu ea, de la fiziologie la filozofie, de la literatură la muzică. În 1989 l-a urmat pe Radu, soțul ei, în Germania, a găsit acolo cele mai bune condiții de dezvoltare profesională. Peste tot a afirmat, răspicat, că este româncă, nu și-a schimbat numele din Grosu în Gross, și-a cinstit, prin realizări, rădăcinile și identitatea, familia, universitatea, orașul și țara. Am rămas prieteni de familie, i-am cunoscut mama, prea devreme plecată dintre noi, tatăl, un remarcabil intelectual, vivace și prolific. Cum aș putea să uit că prima lucrare științifică a distinsei profesoare Anca Grosu, membră a Academiei Germane, președinta Societății Germane de Radioterapie, lucrare onorată cu premiul întâi la Cercurile Științifice Studențești, a fost făcută sub îndrumarea mea?!” (Prof. univ. dr. Dan Ștefan Vlăduțiu)

Rep: Se poate spune că ați fost primită într-o academie… imperială?

Anca Ligia Grosu: Da, Leopoldina se cheamă așa pentru că fost înființată în timpul împăratului Leopold I, în anul 1652, fiind cea mai veche academie europeană. Deși au mai existat și alte academii italiene, înființate ceva mai devreme, acestea și-au întrerupt activitatea în decursul secolelor, în timp ce Academia Leopoldina și-a continuat misiunea de-a lungul timpului, neîntrerupt, până astăzi.

Rep: Profilul acestei Academii a fost unul de medicină de la bun început.

Anca Ligia Grosu: Într-adevăr, Academia Leopoldina a fost înființată de patru medici și de aceea sâmburele acesta de științe biologice și medicale a rămas peste veacuri. Pe urmă, sigur că s-a dezvoltat și în alte direcții: a fizicii, a chimiei, a științelor sociale, fiind acum o Academie vastă, care cuprinde mulți specialiști.

Rep: Cum ați fost selectată, pe ce criterii?

Anca Ligia Grosu: Drept să vă spun, nu știu. Ca membru al Academiei voi avea posibilitatea să învăț și să înțeleg criteriile de selectare, însă la ora actuală nu aș putea să vă dau detalii. Ceea ce știu este că se fac diferite propuneri, care trec prin diverse consilii, sunt cercuri de oameni de știință care discută propunerile, se scriu caracterizări și, la urmă, este selectat câte un cercetător din fiecare domeniu. În orice caz, ceea ce pot afirma cu siguranță este că activitatea de cercetare este cea care domină criteriile de alegere.

Rep: Putem menționa membri ai Academiei care au fost distinși cu premiul Nobel, ca Marie Curie, una din puținele femei, Einstein, Max Planck, Otto Hans ș.a. Interesant e că „Leopoldina” nu adună doar membri din propria țară, cum procedează celelalte academii, ci a fost întotdeauna deschisă spre membri din alte țări, ceea ce îi crește prestigiul.

Anca Ligia Grosu: Da, Academia Leopoldina este deschisă pentru oameni de știință din lumea întreagă, iar cooperarea cu alte regiuni ale globului este un țel și un credo important al Academiei.

Rep: Ați avut un speech consistent, de 60 de minute, la ceremonia de primire în Academie. Cum s-a desfășurat evenimentul?

Anca Ligia Grosu: Festivitatea a avut loc în sediul central al Academiei din Halle, într-un castel construit în secolul al XVII-lea de ducele August de Saxonia (Sachsen). Ceremonia a fost condusă de președintele Academiei, prof. univ. dr. Jörg Hinrich Hacker. La festivitate au participat membri ai Academiei, oameni politici, oameni de știință, de artă… M-am bucurat foarte mult să văd în rândurile celor prezenți și doi membri ai Ambasadei Române din Berlin. Festivitatea a durat două zile. În prima zi, președintele Academiei a înmânat diplomele celor 11 noi membri aleși, printre care am fost și eu. Apoi, după o mică pauză, a urmat cursul festiv. Dintre cei 11 noi membri, Academia mi-a acordat mie onoarea de a susține acest curs. Am avut, într-adevăr, o oră în care mi-am prezentat activitatea științifică: rezultatele din ultimii ani și viziunea pentru viitor. Titlul conferinței mele a fost: „Die Kraft der Bilder in der RadioOnkologie”, adică „Puterea imagisticii în radio-oncologie”. Mesajul esențial al prezentării mele a fost: în radio-oncologia de viitor, noile metode de imagistică – care vizualizează nu numai morfologia, ci și caracteristicile biologice ale țesutului – vor oferi baza pentru o radioterapie precisă, personalizată și individualizată – cele trei mari țeluri ale tratamentului modern în cancer.

Am încheiat prezentarea mulțumind celor care m-au însoțit în drumul meu profesional. Am început cu Clujul și cu o imagine frumoasă a orașului nostru drag, văzut de pe Cetățuie. Alături am arătat o imagine a Universității „Babeș-Bolyai”. Le-am mulțumit părinților mei, Ligia și Ioan Irimie, care au fost credincioși „slujbași” ai Universității clujene. Amintindu-i pe părinții mei, mi-am pierdut vocea pentru câteva secunde… Am amintit, apoi, pe dascălii mei de la fostul Institut de Medicină și Farmacie din Cluj, acum Universitatea de Medicină „Iuliu Hațieganu”. Profesori ca Florescu, Rosenberg, Motocu, Vlaicu, Vlăduțiu, Zdrenghea, Cucuianu au făcut medicina clujeană în ultimele decenii ale secolului al XX-lea. Toți acești oameni minunați au fost crescuți și educați în spiritul lui Hațieganu: medicul și dascălul sunt o unitate, în care o jumătate o hrănește pe cealaltă. De la părinți și de la dascălii mei am primit nu numai multe cunoștințe, dar și o solidă piramidă a valorilor. Cu acest „bagaj” am plecat, la 25 de ani, la München. Așadar, am mulțumit mai departe Universității Tehnice din München, șefului meu, profesorul Michael Molls, care m-a ajutat să îmi croiesc primii pași în clinică și știință. Apoi am arătat o imagine de la Harvard/Boston și i-am amintit pe colaboratorii mei: profesorii Thomas Bortfeld și Thomas Delenay. Ajunsă la Freiburg, i-am mulțumit noii mele familii științifice, Universității, care m-a primit acum 12 ani cu brațele deschise și mi-a oferit minunate condiții de activitate clinică și de cercetare. Tot ceea ce am realizat nu am realizat singură, ci împreună cu minunați colaboratori, care m-au inspirat și ajutat. Apoi m-am întors la familie: am amintit-o pe ,,sora’’ mea, Daniela Rus, care este membru al Academiei Americane de Științe. La sfârșit, am mulțumit soțului meu, Radu, profesor la Universitatea Tehnică din Viena, care a crezut în mine și când eu m-am îndoit, și băiatului nostru minunat, Sergiu, rezident la Clinica de Radiologie a Universității Ludwig Maximillian, din München.

Rep: Ce a urmat după aceea? Cum s-a încheiat seara?

Anca Ligia Grosu: Cu o cină festivă. Am avut onoarea să stau lângă președintele Academiei, am primit multe întrebări și comentarii cu privire la cele prezentate. Da, a fost o seară de vară pe care nu am să o uit cât trăiesc… A doua zi a avut loc o sesiune științifică în care ceilalți noi membri și-au prezentat activitatea, s-a prezentat Academia, s-au discutat proiecte. Pe viitor îmi doresc să mă implic activ în viața culturală a acestei instituții de prestigiu, căreia îi sunt foarte recunoscătoare că m-a luat în rândurile ei cu așa de mult respect pentru tot ce am realizat eu științific până acum.

Rep: Obținerea succesului pare atât de simplă, după cum vorbiți! Dar cât a fost de greu?

Anca Ligia Grosu: O, a fost foarte greu! La început am avut multe insuccese. La 25-30 de ani, când ești cu aripile deschise și crezi că poți cuceri lumea, e greu sa accepți refuzuri. Dar trebuie să ai forță, să te ridici și să mergi mai departe. Și dacă mă întrebați ce le-aș spune tinerilor de astăzi, de aici sau din Germania, le-aș spune: câștigă cel care are puterea, în viață, să cadă, să se ridice și să meargă mai departe. Pentru că drumuri fără eșecuri nu există.

Rep: Vă amintiți cum a fost primul loc de muncă?

Anca Ligia Grosu: Primul loc de muncă a fost într-un spital orășenesc, într-o secție de terapie intensivă. Țin minte că mergeam la lucru, nu-mi scoteam paltonul de pe umeri, ci intram în secția de terapie intensivă și mă uitam în paturi. Dacă vedeam toate picioarele bolnavilor, asta înseamna că trăiesc, că sunt acolo și nu s-a întâmplat ceva peste noapte. A fost primul șoc, primul contact cu lumea medicală și m-a călit. Pe urmă a fost cumva totul ceva mai ușor. Pot să spun și că a fost și frumos: în acel prim an din Germania, într-un spital orășenesc (ulterior m-am mutat la Universitate), mi-am făcut minunați prieteni, colegi pe care i-am cunoscut acolo și care m-au ajutat, mi-au fost alături când mi-a fost greu, mai târziu s-au bucurat împreună cu mine de succesele mele și, până în ziua de astăzi, sunt unii din cei mai buni prieteni ai mei – martorii drumului meu prin viață.

Rep: Școala românească de medicină, în speță școala din Cluj, are o faimă bună afară. De ce au o așa mare căutare medicii români?

Anca Ligia Grosu: Școala de medicină din România este foarte bine văzută în străinătate și medicii români – la fel. Aș vrea să menționez că, la Munchen – unde am lucrat 15 ani –, după plecarea mea, șeful meu a angajat cinci doctorițe din România! Una dintre cele cinci – clujeanca Marciana-Nona Duma – este în prezent vice-directoarea Clinicii de Radioterapie de la Universitatea din Jena. Duma e o tânără specialistă foarte bine văzută în Germania, de care cu siguranță o să mai auzim… Deci există în Europa de Vest, ca și în USA, o nouă generație de medici români care crește acum și care a preluat ștafeta, iar acest lucru mă bucură foarte mult. Important este ca noi toți să nu uităm de unde am plecat…

Rep: Dacă ați fi rămas în Statele Unite ați fi avut o altă perspectivă? Vă imaginați cum ar fi fost cariera dvs. profesională pe celălalt continent?

Anca Ligia Grosu: Soțul meu și cu mine suntem, prin definiție, europeni și de aceea, deși amândoi am lucrat o perioadă în Statele Unite, am hotărât să revenim în Europa. Dar cred că, dacă ar fi fost să fi plecat direct în Statele Unite, cariera mea nu ar fi fost foarte diferită de cea de astăzi. Cred că aș fi rămas și acolo într-un cadru universitar, aș fi lucrat și acolo, probabil, în același domeniu, pentru că domeniul acesta mi se pare extraordinar și nu pot să-mi imaginez să fi făcut altceva! Nu se știe niciodată pe ce drum trebuie să o apuci în viață, dar cred că și-n America aș fi fost medic într-o clinică universitară, aș fi lucrat cu pacienții, aș fi făcut cercetare și aș fi lucrat cu studenții.

Rep: Vorbiți cu atâta ușurință despre cât de simplu e să ajungi printre cei mai buni chiar și în State, de parcă n-ar exista concurență…

Anca Ligia Grosu: Cred că ar fi fost un mare efort în Statele Unite, se știe cât de intensiv se lucrează acolo. Eu am fost aproape doi ani la M.G.H., Massachusetts General Hospital, în Harvard. Aș fi avut posibilitatea să rămân acolo, am fost chiar întrebată și stimulată să rămân, deci știu cum se lucrează acolo și vreau să spun că nu am impresia că în Statele Unite ar fi fost mai greu de făcut carieră universitară decât în Germania. Legile succesului sunt universale: muncă, fantezie, curaj și… iar muncă.

Rep: Aveți de gând să vă întoarceți în România, atunci când cariera vă va permite, pentru mai mult timp sau chiar de tot?

Anca Ligia Grosu: Sigur că da. Apartamentul părinților mei va rămâne casa mea și sunt convinsă că atunci când voi avea mult timp o să petrec multe zile aici cu prietenii mei din Cluj, cu foștii colegi. Mă leagă o serie de lucruri de orașul ăsta și mă bucur foarte mult că, în ultimii ani, de câte ori vin, Clujul mi se pare tot mai frumos. Clujul înflorește, atrage studenți, turiști, oameni de știință, I.T.-ști. Mi se pare că are foarte mult potențial și asta mă bucură foarte tare.

Rep: Revenind la primirea în Leopoldina, vi se adresează lumea cu termenul academician?

Anca Ligia Grosu: În România, da, pentru aici se folosește acest termen, dar în Germania se folosește mai puțin termenul, preferându-se cel de profesor.

Rep: Există o recompensă materială pentru membrii Leopoldinei?

Anca Ligia Grosu: Din punct de vedere material, nu există niciun fel de privilegiu. Este doar privilegiul intelectual de a te întâlni cu oameni extraordinar de interesanți din domeniul tău, dar ceea ce mie mi se pare important este șansa de a lucra cu oameni din alte domenii. Eu am propus noi teme de discuție – de exemplu digitalizarea, inteligența artificială, etica medicală, morala în știință – teme pe care vrem să le discutăm în cadrul Academiei nu numai cu medici, ci și cu biologi, cu fizicieni, cu chimiști, cu teologi, cu politicieni, cu politologi. Acest dialog interdisciplinar este foarte util. Un țel esențial al Academiei este acela de a păstra relații cu politica, cu guvernarea, iar acest lucru mi se pare foarte important. Deși Academia este, prin definiție, o instituție neutrală, tocmai prin această neutralitate, prin viziunea pur științifică asupra lumii și a lucrurilor, încearcă să construiască un pod spre politică pentru a-și putea implementa anumite idei în societate.

Rep: Are legătură acest fel de a gândi și cu apartenența dvs. la Clubul Rotary? Știu că ați fost prima femeie din Freiburg aleasă în acest Club de elită.

Anca Ligia Grosu: Da, într-adevăr, sunt prima femeie aleasă în Clubul Rotary din Freiburg. Este un grup interesant și acesta, însă are o cu totul altă dimensiune: membrii sunt oameni de afaceri, artiști, sportivi. Este un grup în care, foarte pe larg, sunt aduși împreună oameni cu diferite activități și interese, conectați internațional și implicați în multe acte de binefacere.

Rep: Aveți o părere despre tot ce se întâmplă în jurul nostru, despre încălzirea globală, despre instabilitățile politice, despre Brexit sau nu aveți timp de așa ceva?

Anca Ligia Grosu: Sigur ca am o părere. Citesc știrile în fiecare seară, din mai multe surse. Am niște păreri foarte clare și tocmai pentru că sunt atât de clare aș prefera să nu le prezint aici. (Râde!) În orice caz, dacă mă întrebați, la nivel global, în primul rând sunt de părere că lumea aceasta are nevoie de pace. Sunt, deci, împotriva oricărei forme de agresiune, sunt convinsă că oamenii pot intra în dialog și că nicio problemă nu se poate rezolva prin război. În concluzie, pacea în lume mi se pare că trebuie să fie țelul suprem și ultim al oricărei politici. Apoi mi se par temele ecologice deosebit de importante, dar sunt de părere că aceste teme nu pot fi rezolvate decât de știință, deci nu vom ajunge din nou ecologici urcându-ne în copac, ci fiind și mai științifici și având raționalitatea care ne-a salvat și ne-a ținut în viață secole de-a rândul. Vreau să repet că sunt, cu siguranță, o mare europeană. Iubesc Europa și aș dori să luptăm toți împreună pentru ca această minunată țară mare care se numește Europa să rămână puternică și să-și păstreze valorile. Deci sunt clar împotriva Brexit-ului…

Rep: O ultimă întrebare: Cum a reacționat comunitatea științifică din România la aflarea veștii că ați fost primită în Academia Națională Germană?

Anca Ligia Grosu: Am avut o întâlnire cu profesorul Alexandru Irimie, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, cu care am avut o discuție foarte lungă și foarte frumoasă, în care am făcut planuri comune și sunt convinsă că n-au fost numai cuvinte și idei, ci și o bază pentru cooperare în viitor, atât la nivel de universități, cât și la nivel de academie. Ambasada Română din Germania mi-a acordat la Berlin medalia de aur cu ocazia Centenarului Unirii în 2018, și am fost aleasă printre cei 100 cei mai renumiți români din străinătate. Aceste gesturi de recunoaștere din partea României m-au umplut de bucurie!

Maria SÂNGEORZAN

Articole din aceeasi categorie