Reforma, o nouă invitaţie la dialog

Anul 2017 a marcat pentru întreaga creştinătate apuseană, dar şi pentru o parte a creştinilor transilvăneni, jubileul primei jumătăţi de mileniu de la Reforma lui Luther. Evenimentul este unul istoric ce îşi propune nu doar să marcheze apariţia în sânul Europei a pluralităţii confesionale şi, implicit, a competiţiei între Biserici, ci mai ales să sublinieze provocarea adresată tuturor creştinilor de a vedea Reforma ca o redescoperire a dialogului. De altfel, Germania s-a pregătit de mai bine de un an pentru acest jubileu pe care doreşte să îl serbeze pentru prima dată în istorie, nu din perspectiva conflictului dintre tradiţie şi modernitate, dintre conservatorism și spiritul invoativ, ci din perspectiva ecumenică, integratoare, în care Luther este omul istoriei, care invită lumea creştină a secolului al XXI-lea la un nou dialog. 

Ca fenomen ce marchează naşterea spiritului modern în Europa, Reforma protestantă nu este doar produsul exclusiv al secolului al XVI-lea din istoria Bisericii, ci ea a fost, în mod natural, condiţionată de un trecut îndelungat, de toate nevoile spirituale creştine neîmplinite, fiind prefaţată de Umanism, dar şi de zgomotoasele mişcări ale Prereformei. Reforma nu a fost un fenomen care s-a iscat din senin, ci ea a apărut pe un teren pregătit şi a beneficiat de pe urma transformărilor culturale şi spirituale pe care le-au adus Umanismul şi Renaşterea, care au accentuat nevoia unei schimbări în sfera vieţii religioase şi intelectuale. Dorinţa de reînnoire spirituală și spiritul critic au mişcat vechiul edificiu al Bisericii, care monopolizase secole de-a rândul întreg arsenalul spiritual şi al cunoaşterii. Apariţia unui alt tip de societate, mai individualistă, laicizarea culturii, ca produs al Renaşterii şi Umanismului, au fost premisele unor revendicări de natură spirituală, menite să reaşeze întregul edificiu mental al lumii medievale.

La acestea s-a mai adăugat și faptul că lumea era dominată de un sentiment de nemulţumire generală, de o adâncă lipsă de sens şi aştepta ca ceva să producă ieşirea din labirintul politic şi religios complicat, lipsit de orizont, al Evului Mediu. Independenţa şi suveranitatea monarhiilor europene se dovedeau tot mai mult incompatibile cu sistemul de privilegii şi imunităţi al Bisericii. Pentru acest fapt, cauzele profunde ale Reformei trebuie căutate în contradicţia dintre suveranitatea statului modern şi pretenţiile de universalitate ale Bisericii, dar şi în criza de conştiinţă a omului sfârşitului de Ev Mediu. Totuşi, Reforma a întâlnit în lumea germană un important orizont de aşteptare şi a însemnat pentru mulţi un răspuns la toate dilemele şi neîmplinirile politice, sociale, economice şi, nu în ultimul rând, religioase. De aceea, decepţionată de eşecurile succesive ale planurilor de organizare politică, opinia publică germană părea destul de interesată de o reformă religioasă. Din această perspectivă, mişcarea de reformă era privită, în mediul german, şi ca o alternativă la eşecurile proiectelor politice de unificare a Germaniei. Totuşi, în acest peisaj, actorii politici şi sociali erau mai mult sau mai puţin interesaţi de o astfel de acţiune religioasă, cu o miză încă necunoscută.

Experiența a făcut ca Reforma să înceapă ca o simplă dispută teologică și să sfârșească într-o veritabilă revoluție ce a zguduit temeliile lumii vechi, din Anglia, până în Transilvania. Rivalități încă se mai resimt, dacă e să ne gândim la conflictul religios înghețat din Irlanda, temeri încă se mai văd. Riscul unei asemenea abordări când vrei să schimbi ceva în Biserică și în lume este acela de a avea niște idealuri înalte, care foarte ușor pot fi ratate prin direcția pe care o dau acestor mișcări oamenii. O revoluție știi totdeaună cine o începe, dar niciodată cine o termină și mai ales în ce direcție va duce idealurile ei. Singura reformă autentică este cea personală, care ne deschide perspectiva reîntoarcerii spre idealurile pierdute și mai ales spre o înnoire a minții și a inimii. În logica acestei gândiri lumea răsăriteană a rămas mult mai stabil ancorată în adevărurile evanghelice și a fost scutită de reforme.

Totuși astăzi Reforma este pentru întreaga lume creștină o provocare de a regăsi un dialog și o cale comună de mărturie, dar și de a vedea că pericolul cel mai mare îl reprezintă autosuficiența, anchilozarea spirituală, pierderea sensului vieții și a direcției și mai ales secularizarea percepută în primul rând ca o desacralizare a vieții creștinilor. În acest sens, singura cale evanghelică ce ne-a mai rămas deschisă este dialogul esenţial pentru înţelegerea evangheliei, ale cărei sensuri adânci ne-ar rămâne străine în izolare şi autosuficienţă.

Dincolo de temerile pe care un dialog ecumenic le implică uneori, reflecția asupra Reformei confirmă că poţi fi statornic în credinţă şi mărturisire fără să ocoleşti problemele lumii, dar şi că este necesar pentru a rămâne în adevăr să îi ascultăm, să îi primim şi să îi povăţuim pe cei care încă îl caută.

Pr. Bogdan IVANOV