Un dascăl de vocație și credincios – Academicianul Emilian Popescu

Pe 25 august 2020 a trecut la cele veșnice Academicianul Emilian Popescu. Avea o vârstă frumoasă, pentru că se născuse pe 20 februarie 1929, în Orlești, județul Vâlcea. Cei care l-au cunoscut știu că era un om de o verticalitate morală excepțională și în același timp bun specialist în domeniul său.

Făcuse Seminarul Teologic la Râmnicu Vâlcea, Facultatea de Filologie, Secția limbi clasice, la București și Institutul Teologic. A fost ucenicul marelui teolog Dumitru Stăniloae. Și, cum se știe, a ajuns mare bizantinolog, reprezentând laicatul ortodox erudit și evlavios. Mulți dintre clericii noștri din țară și din străinătate își datorează pregătirea lor într-ale bizantinologiei academicianului Emilian Popescu.

În studiile și articolele sale ne întâlnim cu un om de o rigoare intelectuală puternică și o informare științifică bazată pe izvoare serioase. Profesorul Emilian Popescu argumentează apostolicitatea creștinismului românesc prin faptul că în Dobrogea au predicat direct Sfinții Apostoli Andrei și Filip.

În Comisia Părinți și Scriitori Bisericești, numită ulterior Comisia Patristică, Profesorul Emilian Popescu a avut un rol covârșitor. În paralel fiind profesor la Facultatea de Teologie din București, a format un număr impresionant de studenți, masteranzi și doctoranzi.

Eu n-am fost student teolog la București, dar am fost doctorand. Prima dată am dat examenul de admitere la doctorat în 1982, pe când eram preot la Turda. Domnul Profesor Emilian Popescu făcea parte din comisie, examinând la limba greacă. Când m-am prezentat să văd rezultatul, acesta era negativ. Domnul Profesor Emilian Popescu era pe coridor. A căutat momentul când nu era nimeni în jur și mi-a spus: „Părinte, după notele ce le-ai avut trebuia să intri. A venit însă poruncă de la Departament și de la Securitate să nu intri și n-ai intrat. Risc spunându-ți acest lucru, dar nu m-a lăsat conștiința să tac”.

Am intrat de abia a patra oară, în 1985.

Din momentul acela am realizat că Academicianul Emilian Popescu, pe lângă faptul că este un mare specialist în bizantinologie, are, din punct de vedere moral, o statură integră și că este de o demnitate și verticalitate de nedescris. Pe bună dreptate l-am prețuit și l-am iubit până când l-a chemat Dumnezeu.

Alături de Teodor M. Popescu, Alexandru Elian, Virgil Cândea, este un ilustru reprezentant al intelectualității erudite și evlavioase. Pe lângă faptul că mare număr dintre credincioșii noștri cu pregătire medie sunt și practicanți și rugători, iată că există și intelectuali de mare clasă care iubesc Biserica și au o viață liturgică normală.

Spunem lucrul acesta mai ales acum, când se deschid școlile și facultățile își reiau activitatea. Profesorul Emilian Popescu cu toată ființa lui era dăruit studiului și misiunii didactice. Îi vom simți lipsa din viața noastră academică, dar, de acolo de sus, va fi pe mai departe împreună cu noi.

Nu-i puțin lucru să-i formezi pe tineri. „Arta artelor, zice Sfântului Grigorie de Nazianz, este să-l formezi pe om, cea mai instabilă și cea mai complicată ființă dintre viețuitoare”. Și lucrul acesta îl știa Emilian Popescu.

Pentru ca lumea în care trăim să devină mai bună, nu există altă soluție decât educarea tinerilor. „Așa precum pentru înnoirea unei grădini trebuie să se sădească arbuști noi, iar ca să crească și să înflorească trebuie să fie bine îngrijiți, mai ales că nu există posibilități prea mari de a transplanta arbori bătrâni și de a-i face să rodească”, tot așa, pentru îmbunătățirea atmosferei din societate nu există altă posibilitate decât educarea tinerilor. Or, lucrul acesta l-a făcut Profesorul Emilian Popescu toată viața.

Pe tinerii noștri nu-i putem scoate din lumea postmodernă în care trăim, ci trebuie să-i învățăm ca, folosindu-se de facilitățile veacului, să fie selectivi. Așa-i educa Sfântul Vasile cel Mare pe tineri, să fie ca albinele care culeg doar ce-i bun din flori: „Acelea nici nu se duc fără nicio alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se așază, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere”.

Și fiindcă am pomenit de Profesorul Emilian Popescu și de alți câțiva intelectuali de marcă care s-au ocupat de tineri, nu putem ignora faptul că sunt totuși destul de mulți dascăli cu modeste preocupări spirituale, cărora li se adresează Octavian Goga: „Nu găsiți că ar trebui făcut ceva pentru a ne salva tineretul, dându-i dascăli luminați, cari în școlile secundare să-i învețe credința în Dumnezeu, și preoți cu guri de aur care să cuvânteze acolo în centrele studențimii noastre universitare? Fiindcă, așa cum suntem astăzi, noi nu știm ce vrem și nici nu știm unde mergem”.

Profesorul Emilian Popescu s-a preocupat de tineri. Noi trebuie să ne preocupăm de tineri, fiindcă Înțeleptul Solomon ne spune: „Deprinde pe tânăr cu puterea pe care trebuie să o aibă; și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6).

† Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI