Despre întâietatea Iubirii

Preasfinția Sa Călin Ioan Bot, noul episcop auxiliar de Lugoj, participând recent la o sărbătoare a rugăciunii (în biserica Regina Pacis din Timișoara se aniversau 14 ani de rugăciune neîntreruptă), a vorbit despre Euharistie, despre rugăciunea de mulțumire adusă lui Dumnezeu. În cuvântul său, ierarhul greco-catolic aduce aminte despre importanța pe care rugăciunea, adorația – iubirea de Dumnezeu – o are.

Preasfinția Sa a pornit de la porunca lui Dumnezeu din Cartea Deuteronomului, numită mai apoi de Isus «marea și întâia poruncă» în care pot fi cuprinse toate poruncile (cf. Mt 22, 37-38): «Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul tău este singurul Domn! Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta!» (Deut. 6, 4-5). A continuat: „Aceste cuvinte ne spun de unde pornește adorarea lui Dumnezeu. Pe aceste cuvinte se fundamentează religia ebraică și creștină: să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău.

Reducând la minim Revelația lui Dumnezeu ajungem și rămânem cu aceasta: «Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău! Fiule, iubește-ți Tatăl Creator din toată ființa ta». Relația dintre om și Dumnezeu este una de iubire. Această poruncă este o lege pe care o putem asemăna cu gravitația. Ne luminează Dumnezeu pe noi uneori când stăm în ceață, în umbră, în întuneric. Putem s-o ignorăm, numai că ne vom prăbuși dacă o ignorăm, această lege a iubirii.

Ce înseamnă a adora? E un sentiment de uluire, de fascinație, e consolare, e o stare de bine în a fi descoperit de Dumnezeu și a sta în prezența Lui? E și asta. E sentimentul și starea în care te pierzi în Dumnezeu, nemaiținând cont de timp și de alte priorități? E un sentiment de prețuire a lui Dumnezeu, desigur. Dar, în același timp, e și o jertfă reală și valoroasă. Jertfesc timpul meu, sentimentele mele atunci când ele ar pofti altceva.

Rugăciunea se face de șapte ori pe zi. Când soarele se trezește dimineața, călugării sunt la rugăciune. La fel, când soarele se duce la culcare, călugării sunt din nou în rugăciune. Aceasta e Liturgia Bisericii. Punem acolo Sacramentele, prioritar punem Sfânta Liturghie și celelalte Sfinte Taine pe care le celebrăm. Binecuvântarea și adorația sunt primele forme ale rugăciunii Bisericii.

Adorația este dispoziția fundamentală a omului care se recunoaște creatură în fața Creatorului; este prosternarea sufletului, tăcerea respectuoasă, dar și exaltarea măreției Domnului. Această definiție e sigură. Aceasta înseamnă adorație. Ea continuă, fără întrerupere. Ea are ceva din măreția Serafimilor care îl adoră neîncetat pe Dumnezeu. Îl adorăm, desigur, pe Isus Cristos prezent în Sfânta Euharistie. Este viu, de un viu asemenea unei semințe care, în contact cu umezeala pământului, prinde viață. Puneți Euharistia în pământul trupurilor voastre și ea va prinde viață. Euharistia este o persoană, nu e un obiect. În ea sălășluiște trupește toată plinătatea dumnezeirii. Nimic nu-i lipsește Sfintei Euharistii. E provocator de tainică, mereu descoperi noi dimensiuni. Te face să întrebi: «Cine ești tu, Pâine misterioasă?».

Ne cheamă iar și iar în prezența ei, ca să-i ținem companie – unei prezențe tainice, unei Persoane tainice. Ea inspiră, ne vorbește, când și cum consideră necesar să o facă. Acolo se naște multă înțelepciune, se primește multă lumină, multă repere și multe sfaturi. Ea mă învață să tac cu o tăcere vie, plină, activă, de mulțumire. Tăcerea lui Dumnezeu face cât miliarde de cuvinte, este o laudă Dumnezeului în Sion, spune psalmistul; mă învață să aștept; ea stă singură ore, zile, secole și milenii și nu se plictisește.

Sfânta Euharistie mă învață să fiu simplu, extrem de simplu și să nu-mi fie rușine de asta. E atât de confortabil să fii simplu! Poți să fii frânt și să nu dispari, să fii mâncat și totuși să rămâi tu însuți. Principiul funcționează.

Dumnezeu, în Sfânta Euharistie, pierde timpul? El l-a creat, El se află în afara timpului! Și-a rupt 33 de ani din eternitate, Isus a răscumpărat timpul pierdut de noi în rătăcirile noastre. Noi îl pierdem, nefăcându-ne datoriile stării, avem impresia să ne pierdem timpul în fața sfintei Euharistii.

Cu cât vom fi mai conectați de Dumnezeu, impresia pierderii timpului va scădea sau va dispărea. Să-i dăm întotdeauna prioritate lui Dumnezeu, să-I cerem mereu harul smereniei spre a-L putea contempla!

Se spune despre un copil că a făcut următoarea observație: «Pe cruce Isus pare că este dar nu este iar în tabernacol pare că nu este dar Este! Amin”.

V.S.