Ziua Internaţională de Combatere a Tuberculozei – 24 martie 2018

Slogan:  “Wanted: Leaders for a TB-free world”- „Se caută: Lideri pentru o lume eliberată de TBC“

Tema Zilei Mondiale a TB 2018 se concentreaza pe angajamentul de a pune capăt epidemiei de Tuberculoză, nu numai la nivel politic, cu șefii de stat și miniștri ai sănătății, ci la toate nivelurile, de la primari, guvernatori, parlamentari și lideri comunitari, persoane afectate de tuberculoză, avocați ai societății civile, personalul medico-sanitar, ONG-uri și alți parteneri. Toţi pot fi lideri ai eforturilor de a pune capăt Tuberculozei în propria lor muncă sau pe teren.

Ziua Internaţională de Combatere a Tuberculozei oferă ocazia de a „îndrepta lumina reflectoarelor” asupra bolii și de a mobiliza angajamentul politic și social pentru accelerarea progreselor pentru încetarea epidemiei de tuberculoză.

Raportul Global pentru Tuberculoză din 2017 al Organizaţiei Mondiale a Sanatatii arată că 53 milioane de vieți au fost salvate prin diagnostic și tratament în perioada 2000-2016. În 2016, 10,4 milioane de persoane aveau tuberculoză (6,3 milioane cazuri noi, 90% au fost adulți, 35% au fost femei și 1 milion copii), 1,7 milioane au decedat prin această boală, inclusiv 0,4 milioane persoane cu co-infecție HIV. Dintre copii, un milion s-au îmbolnăvit de tuberculoză și 250.000 au decedat prin boală, inculsiv cei cu HIV. Majoritatea cazurilor noi în 2016 s-au înregistrat în Asia de Sud-Est (45%), regiunea africană OMS (25%) și a Pacificului de Vest (17%); s-au înregistrat mai puține cazuri în regiunea est-mediteraneană (7%), regiunea europeană a OMS (3%) și regiunea OMS din America (3%).

Pentru perioada 2016-2035, strategiile globale privind TBC, care au ca scop comun să pună capăt epidemiei globale de TBC și obiectivele asociate, sunt: Strategia „End TB” („Stop TBC”) a OMS; Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU.

Conform Raportului Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor Transmisibile (ECDC) „Tuberculosis surveillance and monitoring in Europe 2017” (Supravegherrea și monitorizarea tuberculozei în Europa, 2017)”, în 2015, cele cinci țări cu cel mai mare număr de cazuri noi de TBC au fost: Rusia  – 115.000 cazuri noi, Ucraina – 41.000 cazuri noi, Uzbekistan  – 24.000 cazuri noi, Kazakhstan – 16.000 cazuri noi, România – 16.000 cazuri noi. În România, la sfârșitul anului 2016 erau în evidență 12.790 cazuri noi și recăderi, din care 10.738 de cazuri noi TBC (55 cazuri noi la 100.000 locuitori) şi 576 cazuri au fost înregistrate cu rezistenţă la medicamente. Din totalul cazurilor noi înregistrate, 591 de cazuri s-au depistat la copii între  0–14 ani.

Conform buletinului informativ pe anul 2016 al Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, cele mai multe cazuri noi au fost înregistate în județele: Tulcea – 85 cazuri noi la 100.000 locuitori, Giurgiu – 83/100.000 locuitori, Teleorman – 82/100.000 locuitori și Olt – 80/100.000 locuitori. În ce priveşte mortalitatea prin TBC, în anul 2016 s-au înregistrat 969 decese, din care 785 la persoane de sex masculin și 184 la persoane de sex feminin. În județul Cluj, numărul cazurilor noi de îmbolnavire prin tuberculoză în anul 2017 a fost 34 de cazuri la 100 locuitori, în ușoară scădere faţă de anul 2016, când s-au înregistrat 35 cazuri noi la 100 locuitori.

Prin derularea Programului Naţional de Sănătate, de Prevenire, Supraveghere şi Control al TBC, în anul 2017 s-a menţinut rata de depistare a cazurilor noi de TB pulmonară pozitivă la microscopie, la peste 70%. S-au efectuat 247 anchete epidemiologice și 1222 teste cutanate de tuberculină (IDR), în urma cărora au fost incluși în tratament  632 de pacienți. La un număr de 207 suspecți și contacți ai pacienţilor incluşi în program li s-au administrat medicamente profilactice.

Angajamentul liderilor din sistemul de sănătate din România pentru reducerea poverii TBC se desfăşoară conform Strategiei Naţionale de Control al Tuberculozei 2015–2020. Această strategie naţională urmăreşte scopul Planului Global „Stop TBC” şi îndeamnă factorii de decizie, în primul rând, dar și populaţia, să participe la controlul şi eradicarea bolii în decursul vieţii.

Articole din aceeasi categorie