Măsuri care vizează sistemul de asigurări sociale de sănătate, prelungite până la sfârșitul anului

Guvernul României a aprobat o Ordonanță de Urgență care prevede prelungirea până la sfârșitul anului a unor măsuri care vizează sistemul de asigurări sociale de sănătate, „cu un impact pozitiv în limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2” și care, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 70/2020, aveau aplicabilitate până la data de 30 septembrie 2020.

Conform unui comunicat al Ministerului Sănătății remis, vineri, presei, s-a aprobat prelungirea până la data de 31 decembrie 2020 a următoarelor măsuri: acordarea, tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, și suportarea din bugetul FNUASS a serviciilor medicale și medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile acestora; contractarea de către casele de asigurări de sănătate a întregii sume alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu destinație servicii medicale spitalicești; menținerea modalității de decontare lunară pentru unitățile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitalicești, în regim de spitalizare continuă, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV; decontarea serviciilor medicale acordate în unitățile sanitare din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activității efectiv realizate, dar nu mai mult de 8 consultații/ oră/ medic.

Consultațiile medicale în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare. De asemeni, actul normativ prevede posibilitatea ca medicii de familie să prescrie pentru pacienții cronici medicamente restricționate din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Alte măsuri, a căror căror aplicabilitate a fost prelungită, vizează: decontarea la nivelul realizat a serviciilor acordate de unitățile specializate, care furnizează consultații de urgență la domiciliu și transport sanitar neasistat, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în condițiile în care acestea depășesc nivelul contractat; posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, pentru investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19 după externarea din spital; decontarea la nivelul realizat a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu și serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu, în condițiile în care acestea depășesc nivelul contractat; decontarea serviciilor medicale acordate de sanatoriile/ secțiile sanatoriale din spitale, care desfășoară activitate, la nivelul indicatorilor realizați în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în limita valorii de contract, în situația în care valoarea indicatorilor realizați este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV.

O altă măsură cu aplicabilitate prelungită vizează menținerea valabilității biletelor de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare, biletelor de trimitere pentru specialități paraclinice, recomandărilor medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, precum și a deciziilor de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, al căror termen de valabilitate expiră până la data de 31 decembrie 2020;

„În ceea ce privește acordarea certificatelor și indemnizațiilor de concedii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin actul normativ s-a aprobat menținerea alocării în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor pentru care s-a instituit măsura de carantină sau izolare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. Totodată, se impune și menținerea aplicabilității măsurilor instituite de către puterea legislativă prin Legea nr. 179/2020” – precizează MS.

Aceste măsuri vizează: obligația caselor de asigurări de sănătate de a deconta serviciile medicale acordate de unitățile sanitare care derulează programe naționale de sănătate curative la nivelul realizat, prin acte adiționale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, inclusiv dacă a fost depășit nivelul contractat; posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate pentru investigațiile paraclinice și de imagistică medicală efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19 după externarea din spital și pentru care furnizorii de servicii medicale paraclinice au evidențe distincte, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, după încheierea lunii în care au fost acordate investigațiile paraclinice, prin acte adiționale; alocarea de sume suplimentare în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru decontarea programelor de sănătate curative, precum și a investigațiilor paraclinice, inclusiv de imagistică medicală menționate mai sus, la nivelul realizat. De asemeni, decontarea serviciilor de dializă precum și regularizarea trimestrială a acestora, din sumele suplimentare alocate în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate cu această destinație, se vor efectua „ținând cont de prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare”.

M. T.

Articole din aceeasi categorie