Între siguranța pacienților și un sistem informatic nefuncțional

Medicii de familie se declară surprinși de intenția Guvernului de a reintroduce obligativitatea utilizării cardului de sănătate pentru consultațiile la cabinet începând cu data de 1 octombrie 2020, având în vedere că utilizarea acestuia a fost suspendată pe perioada stării de urgență și a stării de alertă determinate de pandemia de coronavirus.

Într-un comunicat remis, luni, presei, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenția că manipularea cartonului cu cip reprezintă „un risc semnificativ atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”. „Care este  beneficiul estimat în condițiile unui sistem informatic nefuncțional? Repetarea blocajelor din sistem și crearea din nou a cozilor la ușa cabinetelor? Este aceasta o nouă metodă de luptă împotriva pandemiei?” – se întreabă, retoric, medicii de familie.

Potrivit SNMF, măsura vine în contextul unei nemulțumiri justificate a medicilor de familie față de modul în care a fost tratat sistemul medical primar în perioada pandemiei, „sistem despre care s-a afirmat că are doar rolul de a elibera adeverințe, în vremuri în care «neînsemnatul» medic de familie a preluat poveri semnificative din întreaga infrastructură de sănătate”.

„Medicii de familie nu au primit de la statul român nici materiale, nici sprijin sau logistică pentru stabilirea circuitelor, nici informații actualizate pentru organizarea asistenței medicale primare. Acum se impune reintroducerea cardului și aceast lucru presupune din nou modificarea circuitelor, solicită interacțiune prelungită și inutilă cu pacienți care pot fi infectați cu virusul SARS-CoV2, aglomerarea pacienților la ușile cabinetelor și foarte mulți timpi pierduți pentru birocrația  digitală într-un sistem care, nu este un secret, are mari carente de funcționare. De-a lungul pandemiei, medicii de famlie au acceptat să facă gesturi medicale riscante, să își asume îngrijirea pacienților și să se adapteze profesional noilor rigori” – arată SNMF, care atrăgând totodată atenția că împovărarea inutilă a practicii medicilor de familie cu acte și proceduri nemedicale „va accentua starea de nemulțumire și iritare a tuturor, în primul rând a populației”.

SNMF atrage atenția guvernanților că pentru a rezolva problemele din sistemul medical „este suficient să se consulte cu practicienii și vor avea surpriza unor soluții simple, aplicabile și adecvate”. „Vor fi evitate perioade cu reglementări contradictorii, nemulțumiri și critici justificate. Un exemplu relevant este procedura de eliberare a concediilor medicale pentru pacienții COVID19, care s-a făcut pe baza unei legislații elaborate cu grave deficiențe” – arată SNMF.

Totodată, medicii de familie atrag atenția guvernanților că suntem în plină stare de transmitere comunitară a infecției cu SARS COV 2, iar medicii de familie cer să fie lăsați să interacționeze „eficient și uman” cu pacienții lor.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie