Zilele Sf. Parascheva la Gherla

Conform tradiţiei, în fiecare an, în municipiul Gherla are loc Prăzmuirea hramului Sfintei Cuv.Parascheva din Biserica „Sf. Parascheva, Sf. Mina şi Toţi Sfinţii Români” (preot paroh Petru Băgăcean). Cu această ocazie s-a oficiat Sfînta Liturghie în frumoasa biserică de pe strada Plugarilor, Cuvîntul de învăţătură fiind rostit de această dată de Părintele Doctor în Filologie şi Istorie, Pr. Mihai-Andrei Aldea din Bucureşti. Tema aleasă – „Calea mireanului către Dumnezeu” – a fost urmărită cu mult interes şi dragoste creştinească de sutele de credincioşi care au umplut pînă la refuz lăcaşul de cult. În cadul manifestărilor religioase şi culturale organizate cu acest prilej s-au mai desfăşurat lansări de carte, lansarea proiectelor „De la marginalizare la integrare”, parastasul pentru martirii şi mărturisitorii din temniţele comuniste, dar şi pentru ctitorii trecuţi la cele veşnice. La cinematograful din centrul oraşului s-a proiectat filmul documentar „Despre Părintele Arsenie Boca-Sfîntul Ardealului”, urmat de conferinţa pe tema „Românii în faţa invaziei – istorie veche şi nouă – creştinism sau păgînism” susţinută de oaspetele manifestărilor de suflet de la Gherla, Pr. Mihai Andrei Aldea, primit cu multă căldură şi dragoste frăţească de toţi cei prezenţi. Amfitrionul acestor întîlniri duhovniceşti a fost şi de această dată preotul paroh a Bisericii „Sf.Parascheva, Sf. Mina şi Toţi Sfinţii Români”, Petru Băgăcean, sufletul şi principalul organizator al Zilelor Sf. Parascheva din municipiul Gherla.
SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie