Vizită la medicul de familie, cu programare telefonică!

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) recomandă pacienților ca, în această perioadă de pandemie COVID-19, să evite chiar și vizitele la medic, atunci când acestea pot fi amânate sau efectuate telefonic.

„Stimați concetățeni, în această perioadă este ESENȚIAL să evitați contactul cu alte persoane și vizitele la medic, vizite care pot fi amânate sau efectuate telefonic. Pentru orice vizită la medicul de familie este indicată o programare telefonică!

Dacă aveți ORICARE dintre aceste simptome: • febră; • dureri musculare; • orice simptome respiratorii – tuse, dificultăți la respirație etc.; • stare generală modificată, sau dacă: • ați avut contact cu o persoană diagnosticată sau suspectă că ar avea COVID-19; • ați avut contact cu o persoană cu infecție respiratorie acută, vă rugăm să sunați medicul de familie! Nu vă duceţi la cabinetul de medicină de familie şi nici la spital! Există risc de infectare! Vi se vor pune câteva întrebări și vi se vor oferi informații despre ce trebuie să faceți în continuare” – este mesajul transmis pacienților de Societatea Națională de Medicina Familiei.

Totodată, SNMF asigură pacienții că aceste recomandări sunt „pentru protejarea sănătății și siguranței lor, a familiei  şi a celorlalți din jur”.

„Fiecare dintre noi este responsabil pentru el însuși și pentru cei din jur!” – atenționează medicii de familie.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie