Valoarea jertfei Sfintei Liturghii

Sfânta Euharistie este Taina Tainelor, deoarece, spre deosebire de celelalte şase Taine, aici primim nu numai harul sfinţitor, ci însuşi Izvorul harurilor, pe Mântuitorul, sub smeritele aparenţe de pâine şi vin. Acesta este un mister al atotputerniciei divine. Dar, creştinii, ştiu oare că Sfânta Euharistie, Cuminecătura, este nu numai o Taină, ci şi o Jertfă, singura Jertfă a Legii Noi, a creştinismului? Şi, dacă ştiu, sunt ei deplin conştienţi de ceea ce înseamnă Jertfa?

La romani, spre exemplu, în ajunul unei lupte sau în prima zi după victorie, ori pentru a ispăşi public o ofensă comisă faţă de divinităţi, se aducea jertfă. Se alegea un animal fără pată şi se punea pe altar. Preotul îmbrăcat în veşminte rituale examina victima, rostea o rugăciune, apoi stropea victima cu apă curată, o tămâia şi, cu o lovitură puternică, o sacrifica, iar carnea o distribuia spre consum celor prezenţi. Care este semnificaţia acestui act? Animalul reprezintă ceea ce este mai preţios în creaţie: viaţa. Această viaţă a creaturilor, Dumnezeu a pus-o la dispoziţia omului încă dintru început. Jertfind-o, în semn de omagiu, lui Dumnezeu, omul vrea să spună: «Iată, viaţa şi tot ce am, sunt ale Tale. Tu eşti stăpânul meu absolut, şi ca să-Ţi dovedesc dependenţa mea totală şi recunoştinţa pentru tot ce mi-ai dăruit, îţi dăruiesc, în locul vieţii mele, viaţa acestui animal, ca să se ridice la Tine ca acest fum de tămâie. Ţi-o dăruiesc de asemenea în semn de mulţumire pentru toate binefacerile şi ca ispăşire pentru ofensele ce Ţi le-am pricinuit folosind darurile primite nu după placul Tău, ci după poftele mele. Cred că această ofrandă exprimă mai bine omagiul meu decât o simplă rugăciune».

Iată limbajul, semnificaţia jertfei. Toate popoarele, oricât de primitive, au exprimat şi exprimă prin jertfele lor sensul acestui omagiu adus divinităţii. În Vechiul Testament, cele mai semnificative sunt două: jertfa de pâine şi vin adusă de Melchisedec, împăratul Salimului, ce prefigurează jertfa Sfintei Liturghii, şi jertfa Mielului pascal, semn al eliberării evreilor din robia egipteană, care prefigurează pe Isus Hristos, Mielul nevinovat, jertfit pe Cruce, jertfă anunţată cu sute de ani mai înainte şi de profetul Isaia: «Ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa» (Isaia 53, 7).

Această jertfă a Crucii, actualizată la Sfânta Liturghie, prin care omenirea întreagă a fost răscumpărată, este singura jertfă desăvârşită, capabilă să împace pe om cu Dumnezeu. Iată de ce, în clipa când Mântuitorul a murit pe Cruce, toate celelalte sacrificii din Legea Veche îşi pierd valoarea, deoarece ele au fost doar prefigurarea jertfei de pe Calvar. De acum singura jertfă este Jertfa Sfintei Liturghii, adică Jertfa Crucii, actualizată aici şi pe toate meridianele globului, zilnic, până la a doua venire a Domnului, pentru ca sufletele de pretutindeni şi în toate timpurile să se poată împărtăşi de harurile izvorâte din coasta Mântuitorului.

La Sfânta Liturghie, preotul, prin cuvintele consacrării, săvârşeşte ceea ce făcea preotul păgân când sacrifica victima. Şi, tot timpul cât victima divină, Isus, se află pe altar, se reînnoiesc toate emoţiile şi sentimentele ce puseseră stăpânire pe Inima Dumnezeului răstignit; omagiul ce se înălţa atunci spre Tatăl, omagiu de adoraţie, de mulţumire, de împăcare şi cerere, se înalţă şi acum, de pe altar.

Iată ce este Sfânta Jertfă a Liturghiei. Momentul culminant şi esenţial este consacrarea, când roadele Jertfei de pe Cruce se revarsă asupra tuturor participanţilor care asistă şi asupra acelora pentru care se oferă în mod special Sfânta Liturghie,

O consecinţă logică şi practică ce rezultă din conceptul de jertfă este obligaţia de a consuma jertfa, de a ne împărtăşi cu Hristos, victima; fără împărtăşire, participarea noastră nu este completă: «Beţi dintru acesta toţi», ne porunceşte Isus. Nu numai unii, ci toţi, căci pentru toţi se dă El morţii. Liturghia nu este o simplă întâlnire cu Mântuitorul, ci o unire intimă, inimă la inimă, o împărtăşire personală, o consumare a trupului Său, prin care, însă, contrar pâinii cu care ne hrănim, nu El se transformă în noi, ci noi ne transformăm în El. Şi fiindcă El se oferă Tatălui, înseamnă că şi noi trebuie să ne oferim, cu tot ce gândim, simţim şi dorim, cu toate preocupările, dificultăţile, suferinţele şi acţiunile noastre. Să-I oferim întreaga viaţă drept jertfă, care să se consume ca prinos de laudă, mulţumire, ispăşire şi cerere. În felul acesta transformăm trăirea noastră într-o liturghie continuă. Să conştientizăm sensul Sfintei Liturghii, să asistăm la ea cu evlavie şi să ne împărtăşim cât mai des cu Hristos, ca să ne transforme tot mai mult în El, care a spus: «Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu în el» (Ioan 6, 57).

Pr. Gheorghe NEAMŢIU