Un procent de 3% dintre bolnavii de diabet sînt copii

Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a atras atenţia în conferinţa de presă prilejuită de Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului, că aceasta este o afecţiune în creştere. Îngrijorător este faptul că diabetul este în creştere la copii şi adolescenţi, care, spre deosebire de perioadele de pînă acum, au început să fie afectaţi şi de diabetul de tip 2 care este apanajul adulţilor, a mai spus Ritli.

Incidenţa diabetului zaharat este de 312 cazuri la suta de mii de locuitori, în creştere faţă de acum 7,8 ani, cînd era doar de 230. Cele mai afectate judeţe sînt Cluj, Sălaj, Bihor, Sibiu, cu o incidenţă de 480 de cazuri la suta de mii de locuitori, iar cele mai puţin afectate sînt Giurgiu, Vrancea, Bistriţa Năsăud şi Harghita.

Aproximativ 3,5% din populaţie suferea de diabet zaharat în 2010, fiind înregistraţi 610.00 pacienţi. Un număr de 3% din totalul celor afectaţi cu diabet îl reprezintă copiii. Tot la copii este îngrijorătoare creşterea incidenţei obezităţii, care este în jur de 4%, în timp ce supraponderalii ajung la 12%, a spus ministrul Sănătăţii.

Pentru a trata aceşti bolnavi este necesar un efort financiar considerabil, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate alocînd 385 milioane de lei în 2010, iar în 2011 previziunile sînt similare. Este vorba de asigurarea tratamentelor şi a testelor, a precizat ministrul. El a subliniat importanţa campaniei de educaţie şi prevenţie în diabet, care este derulată de specialiştii din Direcţiile de Sănătate Publică, cu accent pe factorii de risc comuni şi pentru bolile cardiovasculare şi pentru afecţiunile oncologice.

Este important ca oamenii să meargă la medic de la primele semne pentru a nu ajunge în stadii grave şi cu complicaţii, a mai spus ministrul Sănătăţii. Importantă este şi menţinerea greutăţii corporale ideale şi un stil de viaţă sănătos.

Bugetul alocat de Ministerul Sănătăţii pentru campanie este de 33.000 de lei.

Ritli Ladislau s-a referit şi la campania „Viaţa”, care vine în completarea campaniei desfăşurate de Ministerul Sănătăţii pentru prevenţia împotriva bolilor netrasmisibile, între care se numără şi diabetul.

Articole din aceeasi categorie