Un alt fel de a privi pelerinajele

Particip la pelerinajul ocazionat de hramul Sfintei Parascheva de la Iași de nouă ani. Motivul este, în primul rând, unul profesional: prin studiul acestui meta-fenomen am accesul asigurat la modul în care „cred“ românii, la schimbările religioase prin care trece societatea întreagă. Nu fac un secret din faptul că de-a lungul timpului am dezvoltat un puternic atașament față de acest pelerinaj, orașul Iași etc. Pelerinajul, felul de a fi al unui pelerin, face acum parte din viața mea.

M-am obișnuit de multă vreme ca mass-media din România să prezinte deformat, ca să nu zic schimonosit de-a dreptul, pelerinajele. Am văzut armate de reporteri cum trudesc, zi-lumină, să caute o gură strâmbă de babă căreia îi picură grăsimea de la sarmalele de pomană pe bărbie. Sau să primesc eu însumi direct în ochi, la orele două din noapte, flacăra blitzului, urmată de întrebarea pseudo-inocentă: „De ce ați venit anul acesta la pelerinaj?“. Atâta energie și efort, la urma urmei, pierdute degeaba.

Cei care până acum doar ridiculizau au trecut la viteza superioară. De la „profesori universitari de sociologie” (ce greu, ce impresionant titlu…) la psihologi atotștiutori și terminând cu adolescente cu real talent chitaristic și, mai nou, voci ale conștiinței civice, toți încearcă să ne lămurească, să ne îndrume pe tărâm spiritual, împărțind lumea și societatea românească în două tabere: cei buni, frumoși, raționali, implicați civic, responsabili, frumoși și „reactivi” și „ceilalți“: bătrâni, bigoți, obscuri, neinstruiți. Mass-media și platformele online adoră aceste subiecte. De ce nu, se adună like-uri, comentarii puzderie, ne place, iluzia participării, dezbatem, murdărim, scuipăm în sus, în aerul tare al Internetului. Interesantă ar fi o analiză la rece a comentariilor “forumiștilor”, chiar dacă ea trebuie făcută ținându-te, uneori, cu mâna de nas. Antropologia mediului virtual se dovedește a fi încă odată mai anevoioasă decât cea a realității. Printre comentarii, se disting prin virulență cele aparținând membrilor diverselor culte neoprotestante – sunt de înțeles, lupta împotriva cultului moaștelor este cheia identității lor religioase, iar eu le respect opțiunea. Apoi urmează marea massă a celor care amestecă uriașe frustrări personale, căutări religioase nereușite cu patologie psihiatrică. Acestora din urmă, pur și simplu le plâng de milă.

Marea problemă a momentului este însă uriașa, flagranta lipsă de respect pe care o arată cu toții pelerinilor. Oameni care nu cuvântă. Pentru că nu vor sau nu pot să o facă. Sau, într-un alt registru (idealizez și asum aceast lucru), Binele, Frumosul și Adevărul sunt discrete prin natura lor. Rândurile de față sunt scrise deci cu și pentru ei. Pentru pelerinii mei.

Se uită prea ușor faptul că pelerinajul, ca ritual religios, este un fenomen universal, vechi ca și lumea, care va persista până la sfârșitul acesteia, sub diferite forme, unele chiar sublimate, „camuflate“ – cum ar fi mersul la Mall duminică după-amiaza. Bătranul Eliade știa el ceva, a tras semnalul de alarmă, dar nu cred că a fost pe deplin înțeles la vremea sa. Se uită că orice religie are doza ei de insolit, de violență simbolică, care greu poate fi explicată rațional. Ne place să ne uităm la filme cu exorciști, instalați comod în fața TV-ului, ne înfiorăm chiar, dar râdem superior și luăm la un “mișto superior“ anumite scene ciudate, inexplicabile, înfricoșătoare de-a dreptul, care se petrec la pelerinaje. Am văzut cu propriii mei ochi, de-a lungul anilor, bolnavi aduși cu greu de familii disperate, care încercaseră TOTUL să-i vindece și nimic nu mai mergea. Nimeni și nimic nu-i mai putea stăpâni. Nici măcar lacrimile. Dacă aș scrie „demonizați” mi-aș trage singur preșul de sub picioare, nu-i așa? Aș vrea să am un comentariu rațional, de la un profesionist al psihologiei, pentru toate acestea. Din păcate, mi-e teamă că nu există. Profesionistul.

Nu Biserica, ca instituție “oficială” organizează pelerinajul, ci doar îl „disciplinează“ teologic și canonic – religia populară fiind o forță redutabilă, cu care ea a căutat să compună de-a lungul timpului, atunci când nu i s-a împotrivit de-a dreptul.

În fine, se uită că pelerinajele, în forma lor actuală, răspund „nevoii de miracol“ a unor oameni cărora, în marea lor majoritate, căderea comunismului din 1989 le-a scuturat floarea vieții ajunsă la maturitate și nu prea au mai știut ce să pună în loc pentru a da un sens timpului care le-a mai rămas. Au găsit un „ceva“ greu de definit, o religiozitate tricotată din resturi căzute de la masa Istoriei, experiențe personale, lecturi teologice, spaime diverse. O credință “simplă” (cu ghilimele, nicio credință nu e așa, de fapt…), dar foarte sinceră. Nu au putut găsi toți, să-i iertați domnilor analiști ai fenomenului, alinare și un sens al vieții în terapii alternative cu arome naturale, artă, cursuri de muzică, sau city-trips-uri relaxante.

În acest moment mă văd nevoit să iau apărarea pelerinilor „mei“, cei cu care am împărțit ani de zile frigul, ploaia, bucuria, tristețea, povești teribile de viață și îndrăznesc să vă rog: Nu mai vorbiți/analizați lucruri pe care nu le cunoașteți cu adevărat din interior ● Nu toți cei care participă la pelerinaje sunt săraci cu duhul, hoți, murdari, manipulați politic, leneși, bătrâni (ca și cum bătrânețea ar fi un păcat). Nu mai faceți un amalgam, lumea este plină de nuanțe, oricum ● Faceți diferența dintre pelerini și Biserica Ortodoxă Română, ca instituție. Pe aceasta din urmă chiar vă rog să o criticați, în limitele decenței; la urma urmei este un exercițiu care o ajută să se pregătească mai bine pentru viitor și să-și recunoască păcatele și limitele. Dar nu trageți în pianist ● Încercați să-i respectați pe pelerini, să recunoașteți umanitatea din ei, așa cum ne place și este firesc să respectăm minoritățile sexuale sau religioase; trec peste faptul că mulți dintre ei ar putea fi străbunicii, bunicii, mamele, surorile Dumneavoastră. Ar fi o imagine prea kitsch, prea simplu de utilizat, nu-i așa? Iar nouă, analiștilor, spiritelor superioare, „elitelor”, ne plac lucrurile sofisticate, nu adevărurile simple ale vieții ● Încercați să vă faceți ordine în propria viață, în propriul set de credințe și valori. Experiența mi-a arătat că adevărații Atei îi întrec de cele mai multe ori prin respect și bunătate pe cei care se pretind „creștini“.  Din păcate, sunt foarte rari, greu de găsit. Nu deveniți nici mai buni, nici mai respectați, nici mai fericiți dacă-i atacați pe Internet, la adăpostul anonimatului sau cu semnătură, pe cei care merg la pelerinaje, prezentându-i satisfăcuți ca pe o turmă înapoiată, care ține România pe loc în gloriosul său mers spre modernitate. Cu sau fără pelerinaje, modernitatea își urmează cursul său.

Democrația noastră, așa imperfectă cum este ea, are la bază respectul și toleranța reciprocă. Din cauza secularizării, care a avansat mai repede chiar decât o doreau cei mai vajnici promotori ai acesteia, a sosit momentul ca și practicanții bătrânei noastre religii „naționale“ să fie respectați. Înainte ca Ortodoxia și tot sistemul său de ritualuri și practici religioase să devină doar o amintire și resursă de marketing pentru „creativii“ vremurilor care vor veni – cam așa cum se întâmplă acum cu „tradiția rurală“ de pe borcanele de iaurt și sticlele de lapte. Un gust de altădată. Poate vom avea un salariu mediu apropiat de cel al Uniunii Europene. Dar în mod sigur vom fi mai triști, mai singuri și mai nesiguri. Garantez pentru asta. În numele pelerinilor, vă mulțumesc!

Mirel BĂNICĂ