Tinerii şi muzica lor

Prin Festivalul Untold, Clujul îşi consolidează tot mai mult prezenţa în marele club al evenimentelor de gen din Europa. Era firesc ca într-un oraş care are ca emblemă tinerii şi tinereţea să fie şi un eveniment muzical de anvergură, mai ales dacă ne gândim la importanţa muzicii în viaţa tinerilor.

Ecourile le simţim cu toţii, asaltul paşnic al unei lumi dornice de a sorbi muzica este vizibil pe străzile oraşului. Alături de aceştia sunt şi oameni care, deranjaţi de zgomotul interminabil al festivalului, încă se mai revoltă, în timp ce tinerii participanţi îşi trăiesc nestingherit triumful.

În primul rând trebuie să spus că gusturile muzicale, la fel ca toate celelalte gusturi, nu se discută. Acceptarea fiecăruia aşa cum este ţine de asumarea minimală a bunei convieţuiri. Fiecare are libertatea de a-şi alege ce muzică doreşte să asculte, în funcţie de ce aşteaptă, dar mai ales de ce câştiguri sufleteşti urmăreşte. Muzica este arta prin excelenţă care se adresează sufletului şi care oferă perspectiva unor experienţe interioare foarte intense. Muzica nu este doar un element ce defineşte cultura tinerilor, ci este însuşi universul în care îşi trăiesc şi îşi exprimă cele mai diverse emoţii.

De cele mai multe ori, muzica produsă sau consumată de tineri exprimă cel mai bine sentimente de revoltă, bucurie, lipsă de orizont, dezamăgire sau dispreţ. Mai mult decât alte subiecte, în care contează doar intenţiile şi abordarea, când vorbeşti despre muzica tinerilor eşti obligat să te legitimezi şi să spui de pe ce poziţie o faci. Fie o critici, fie o lauzi.

Abordarea în stil maniheic a acestui subiect aruncă în mod inevitabil cele două lumi în război, cea a tinerilor care se regăsesc în cele mai diverse genuri muzicale şi cea a spectatorilor, mai mult sau mai puţin dispuşi în a o asculta şi înţelege. Şi vrem sau nu vrem să recunoaştem, trăim un război al generaţiilor care se manifestă expresiv prin muzică. Şi acest lucru dăunează muzicii înseşi, care se compromite prin zgomot şi se degradează prin agresivitate.

Fiecare om are propriul univers muzical în care se naşte, se regăseşte pe sine şi căruia îi rămâne prizonier fără să vrea, pentru tot restul vieţii lui. Muzica fiecăruia este o lume închisă în care nu se poate intra oricum şi care nu poate fi exteriorizată fără anumite riscuri. Şi de aceea putem spune că muzica, la fel ca amintirile, este raiul nostru interior din care nu putem fi alungaţi, dar în care nu avem voie să îi facem prizonieri pe alţii fără voia lor. De aceea este firesc că nu toţi oamenii pot vibra la ritmuri muzicale în care nu se regăsesc sau care nu sunt ale lor.

Dintre toate definiţiile de genuri muzicale am reţinut definiţia jazzului, care este democraţia în muzică. Extinzând această fericită exprimare, putem vorbi de muzică din perspectiva unei mari lecţii de democraţie. Dar lecţia cea mai importantă a democraţiei, pe care trebuie să o învăţăm, este aceea că libertatea mea se încheie acolo unde începe libertatea celuilalt. Cu alte cuvinte, muzica mea se opreşte acolo unde începe muzica celui de lângă mine, aceste lumi trebuind să rezoneze într-o armonie.

Ascultând cu răbdare ce vor să ne transmită tinerii prin muzica lor, putem înţelege mai bine care le sunt aşteptările faţă de noi şi cum putem face ca acest cânt al inimii, despre care vorbeau şi Sfinţii Părinţi, să ne unească şi nu să ne dezbine.

Pr. Bogdan IVANOV