Tinerii, o şansă încă nejucată pentru Biserică

Puţine sunt momentele din viaţa unui om sau ale unei instituţii care pot da un nou impuls sau pot schimba în bine lucrurile şi perspectivele de viitor. În viaţa Bisericii, aceste momente sunt tainicele lucrări ale Domnului care ne invită să le înţelegem şi să le aducem în faptă.

Pentru Biserică şi pentru viitorul ei, provocarea momentului stă în a găsi un limbaj prin care să se adreseze în mod convingător tinerilor, de soarta cărora depinde însăşi viitorul ei. Dacă există o problemă încă nerezolvată pe agenda socială şi teologică a Bisericii, aceasta este. Şi nu pentru faptul că nu se face nimic în acest sens sau datorită inerţiei liturgice pe care mulţi o pun pe seama Bisericii.

Sunt multe instituţii de tineret, sunt importante proiecte ale Bisericii care li se adresează tinerilor şi totuşi ceva nu convinge. Deficitul problemei stă în lipsa unei disponibilităţi din partea Bisericii de a înţelege mai mult cultura şi idealurile tinerilor şi mai ales de a deprinde limba lor, singurul instrument prin care se poate construi un dialog viu.

În primul rând, trebuie evitată capcana noţiunii de tinerii şi Biserica, vecină cu o alta, la fel de periculoasă, a intelectualilor şi Biserica, şi care plasează această problemă în termenii unui conflict, dominat de neîncredere. În această logică unii sunt buni, iar alţii sunt iremediabil răi, iar cel sacrificat este însuşi dialogul. Oricât de îmbisericiţi sau nu, tinerii sunt Biserica şi împreună cu clerul deschid perspectivele asupra unui imens câmp de misiune al viitorului. De aceea, primul lucru care trebuie înlăturat este neîncrederea. Biserica nu îşi propune o anexare ideologică a tinerilor, o limitare a libertăţii lor de gândire sau de acţiune în numele unor învăţături, care nu justifică libertatea, ci argumentează puterea.

Tânărul trebuie să rămână omul viu în care Dumnezeu se oglindeşte în spontaneitate, altruism, refuzul materialismului şi, mai ales, puterea de a surprinde plăcut şi de a se bucura. Sunt calităţi pe care Domnul Însuşi le-a iubit şi le-a lăudat în tinerii pe care nu de puţine ori i-a întâlnit.

Aceste calităţi fac din tânăr creştinul ideal, care poate convinge că a iubi Evanghelia nu înseamnă a dispreţui muzica sau filmul, sau a te bucura împreună cu prietenii nu este profund incompatibil cu a participa la Sfânta Liturghie. Biserica trebuie să convingă mai mult că mesajul ei vrea să îi ofere tânărului puterea de a alege şi de a avea solide repere şi mai ales de a şti cum să îşi salveze propria libertate în faţa ofertelor de mai bine ale societăţii.

Marea lecţie pe care un tânăr o poate deprinde aşa este aceea că adevărata libertate nu poate fi lipsită de limite. În numele libertăţilor fără limite, tânărului i se oferă robii dulci, care îi răpesc tocmai bucuria de a trăi. Cu alte cuvinte, a fi tânăr şi a te bucura de această primăvară a vieţii nu este incompatibil cu a fi creştin. Această reconciliere ne-ar ajuta mai mult să înţelegem că toate idealurile curate ale tinerilor sunt perfect creştine şi că a avea credinţă înseamnă a şti să te bucuri mai mult de ceea ce eşti.

Toate acestea sunt probe ale onestităţii şi se cer dublate de un limbaj viu, proaspăt, care arată că Biserica depozitează cel mai viu dintre Cuvintele rostite vreodată.

Aceasta este şansa pe care Biserica trebuie să o joace corect şi cât mai este timp, pentru a arăta că în tineri găsim suficientă sănătate sufletească, pentru a spera în viitor.

Pr. Bogdan IVANOV