Târgurile Internaţionale Bisericeşti, la Cluj-Napoca

targuri-bisericesti-4targuri-bisericesti-3Centrul Expo-Transilvania din Cluj-Napoca găzduieşte, în perioada 6-8 octombrie, Târgurile Internaţionale Bisericeşti TOB şi CATHOLIC EXPO – singurele expoziţii din Europa dedicate iubitorilor de artă creştină bizantină şi latină.

În cadrul târgurilor expun peste 100 de ateliere cu tradiţie din România şi încă alte şase ţări. Pentru targuri-bisericesti-1prima dată Polonia, Italia şi Grecia participă ca ţări invitate, cu peste 30 de expozanţi. De asemeni, participă expozanţi din Serbia, Ungaria şi Germania.

Iubitorii de artă creştină vor putea admira şi cumpăra icoane deosebite, obiecte creştine lucrate manual în filigran şi decorate cu motive bizantine sau latine, produse naturale realizate la Mănăstirea targuri-bisericesti-2Nera, ţesături tradiţionale de la artizani români şi italieni, veşminte bisericeşti lucrate în atelierele mânăstirilor, cărţi pentru suflet ş.a.

Organizatorii anunţă, în cadrul târgurilor, şi demonstraţii de sculptură brâncovenească susţinute de maestrul Dumitru Gârea, demonstraţii de recondiţionare obiecte de cult, demonstraţii de broderie bisericească. De asemeni, vor avea loc lansări de carte şi, nu în ultimul rând, un concert de toacă susţinut de organizatorii Festivalului Internaţional de Toacă. Primii 1500 de vizitatori ai târgurilor vor primi 1500 de icoane triptic.

Program de vizitare, între orele 10:00 – 19:00. Intrarea liberă.

M. T.

Articole din aceeasi categorie