Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Praznic și iconografie

Biserica Ortodoxă aduce cinstire Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, prăznuindu-l de șase ori în decursul anului: Zămislirea (23 septembrie), Nașterea (24 iunie), Soborul (7 ianuarie), Tăierea capului (29 august), Prima și a Doua aflare a capului său (24 februarie), precum și a Treia aflare a sfântului său cap (25 mai).

La sfârșitul verii se serbează momentul tragic al tăierii capului său, eveniment descris în Sfânta Scriptură de către Evangheliștii Matei (14, 3-12), Marcu (6, 17-29) și Luca (3, 19-20). Aceasta a devenit o sărbătoare cu bază biblică, fiind comună calendarului ortodox și celui romano-catolic. La origini era probabil o aniversare – proprie cultului local palestinian; se celebra târnosirea unei biserici din Sevasta ori Augusta (Samaria), locul unde, după mărturia lui Eusebiu și Fericitul Ieronim, se aflau mormintele Sfinților Prooroci: Ioan Botezătorul, Elisei, Avdie. Ea este consemnată încă din veacul al IV-lea, când o altă tradiție o pune în legătură cu sfințirea unei biserici din Alexandria. Fericitul Augustin ne-a lăsat două predici dedicate acestei sărbători. Ea se celebrează cu post, în orice zi a săptămânii ar cădea.

Regele Irod, de sărbătorirea zilei sale de naștere a dat un ospăț, moment când Salomeea a dansat, emoționându-l pe Irod și pe comeseni; în aceste condiții suveranul i-a promis avere și tot ce își va dori. Tocmai în acele zile Ioan se afla întemnițat în castelul de la Maherus (Mt. 14, 3-4, Mc. 6, 17-18, Lc. 3, 19-20).

Sfântul îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, cea care era soția fratelui său. De aceea, Irodiada îi purta dușmănie Profetului. Astfel, în ura ei de moarte, Irodiada a îndrumat-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților, precum și lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului, drept răsplată. Regele, întristat, căci îl considera pe Ioan bărbat drept și sfânt, pe care îl ocrotea, a poruncit să i se taie capul, nemaiputând să se abată de la făgăduiala dată (Mt. 14, 8-12, Mc. 6, 25, 28).

Istoria capului Sfântului este memorabilă: este pierdut de trei ori și tot de atâtea este aflat.

Tema sacrificiului se poate explica în două compoziții: Tăierea capului și Sfântul Ioan cu capul său într-o tipsie.

Tema martiriului este narată în Erminie. Călugărul athonit face apel la momentul festiv și la prezența mai multor secvențe în aceeași scenă iconică: dansul Salomeii, dialogul plastic dintre mamă și fiică ce susține capul sfântului, temnița cu fereastra străjuită cu zăbrele, silueta lui Ioan Botezătorul, zăcând pe pământ cu capul tăiat, călăul, dând pe tipsie capul sfântului și apostolii Andrei și Ioan, îngropând trupul Înaintemergătorului.

Silueta sa este prefigurată în mai multe ipostaze, în picioare, bust, și în compoziții tematice: Botezul Domnului, Pogorârea la iad, Deisis, Judecata de Apoi, Nașterea sa, Tăierea capului său, etc.

Din Evanghelia după Marcu (1, 6) aflăm câte ceva amănunte despre înfățișarea Sfântului Ioan Botezătorul. El era înveșmântat într-o hlamidă din păr de cămilă, fiind încins la mijloc cu o cingătoare de piele. Tunica sau imationul îi era de culoarea verde, culoarea măslinei, care lasă să se vadă un braț gol până la umăr și amândouă picioarele de la genunchi în jos. Hrana o constituiau lăcustele și mierea sălbatică. Referindu-se, de asemenea, la vestimentația lui, Dionisie din Furna în Erminie, amintește: poartă pe dedesupt veșmânt mițos, iar deasupra imation ocru deschis sau verde.

În iconografie apare ca un personaj înalt, foarte slab, cu brațele și picioarele foarte subțiri, cu capul descoperit, cu părul lung, revărsat în smocuri pe spate și peste umeri. Detaliile feței exprimă credința puternică, un caracter dârz și multă smerenie.

Sfântul Ioan Botezătorul este pictat, în anumite icoane, cu aripi. Acest fapt se datorează identificării sale cu profeția Sfântului Evanghelist Matei (11, 10-11), idee prefigurată și la Profeții Maleahi (3, 1) și Isaia (40, 3) Iată, Eu trimit, înaintea feței Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta. Adevărat grăiesc vouă: nu s-a ridicat între cei născuți din femei mai mare decât Ioan Botezătorul. Icoanele grecești ni-l înfățișează stând în picioare între două creste pietroase, având fața și trupul întoarse spre dreapta, către Hristos. Mântuitorul este zugrăvit în colțul din stânga, sus, al icoanei, ieșind din ceruri și binecuvântându-l. Mâna dreaptă, Sfântul Ioan Botezătorul o are sugerată în gest de binecuvântare, iar cu stânga susține un filacter desfășurat și o cruce lungă, zveltă. Pe acest sfetoc se pot citi următoarele: Iată, Fiule al lui Dumnezeu, ce pătimesc cei ce vădesc oamenilor păcatele lor, celor ce nu-și recunosc greșeala. Iată capul meu: Irod l-a tăiat. În partea din stânga, jos se vede din nou capul Sfântului Ioan pe o tipsie, iar în spatele lui se reliefează o secure, la rădăcina unui trunchi de copac. Faptul că i s-a tăiat capul din porunca lui Irod tetrarhul și a fost adus pe o tipsie se regăsește în acest amănunt.

Celălalt detaliu biblic, securea de la trunchiul copacului se regăsește ilustrat de asemenea, el apare în cuvântul său, în vreme ce propovăduia în pustia Iudeii: Iată, securea stă la rădăcina pomilor și tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc (Mt. 3, 10).

Cea mai veche icoană recunoscută a Sfântului Ioan Înaintemergătorul cu aripi se află în Serbia, la Areljie, datând de la sfârșitul secolului al XIII-lea. O altă icoană, realizată în aceeași tipologie, se găsește un secol mai târziu, ea este o miniatură dintr-o Psaltire sârbească și se păstrează la München. Acest tip de reprezentare și-a găsit forma definitivă într-o frescă din Paraclisul din Zoodichos Pighi, din cetatea peloponeziana Geraki; datează din anul 1431. Tipologia iconografică de reprezentare s-a păstrat de-a lungul întregii perioade de dominație otomană în Grecia, continuând să fie și azi în actualitate.

Icoana Botezătorului se zugrăvește între icoanele mari împărătești, în partea stângă, ciclul vieții sale se pictează în pronaos, atunci când biserica îi poartă hramul, sau spre apus, sus, pe arcul de trecere ori pe una din bolțile din pronaos.

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut uciderea fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare și vremelnică. (Condac, glasul al V-lea).

Marcel MUNTEAN