SPRE O CORECTĂ DEFINIRE A PROVINCIILOR GEOGRAFICO-ISTORICE ALE ROMÂNIEI (I)

PREOCUPĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU PROBLEMA ABORDATĂ

Această problemă mi-a trezit interesul – fără a avea o preocupare directă – în urmă cu aproape o jumătate de secol (1964) cînd, tînăr asistent şi secretar al Comisiei de diplomă la Facultatea de Istorie-Geografie a Institutului Pedagogic din Cluj, am avut prilejul să-i adresez  academicianului Ştefan Pascu, preşedintele comisiei menţionate, o întrebare în legătură cu denumirea, sub aspect teritorial, de Transilvania. Profesorul (decan al Facultăţii de Istorie la acea vreme) mi-a răspuns, în modul cel mai serios, astfel: definită în sens larg, Transilvania cuprinde (înseamnă) teritoriul de la interiorul Carpaţilor şi întregul spaţiu din partea vestică a României (cîmpie, dealuri şi munte), iar în sens îngust întinderea de la interiorul Carpaţilor este Transilvania, după care pe faţada vestică a ţării noastre s-au conturat, de-a lungul timpului, de la sud la nord,  provinciile Banat, Crişana şi Maramureş. După răspunsul său, a urmat o altă întrebare din partea subsemnatului, adresată stimatului profesor, cu conţinutul următor: dacă voi fi nevoit să operez cu o definire pentru întregul spaţiu din partea centrală şi de vest a României, îl voi cuprinde sub denumirea de Transilvania în sens larg, iar în condiţia de operare cu denumirile de Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş pentru teritoriile avute în vedere, voi scrie Transilvania în sens îngust, discuţia încheindu-se, într-o condiţie de totală normalitate, cu cîteva cuvinte din partea profesorului: ‘’lasă, lasă, că tu vrei să fii prea deştept pentru această perioadă !’’.

Condiţiile de activitate ulterioară nu mi-au impus, într-o îndelungată perioadă de timp, investigaţii directe în legătură cu această problemă, cu sublinierea, că în toate situaţiile apărute am operat, în conformitate cu logica teritorial-geografică şi social-istorică de specificitate în definirea compartimentelor de nivelul doi ale teritoriului României, respectiv Provinciile Geografico-Istorice: Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, prima dintre acestea – Transilvania – aşa cum se menţionează în destul de numeroase surse ştiinţifice, fiind inima României, urmată de Banat, Crişana şi Maramureş, pe faţada vestică a ţării, Moldova în est, Dobrogea în sud-est, Muntenia şi Oltenia în sud, toate acestea, cu excepţia Dobrogei (dunăreană şi maritimă), sprijinindu-se, în modul cel mai armonios, pe Cununa Carpatică a României, cea dintîi la interiorul spaţiului montan, iar celelalte şase la exteriorul acestuia.

După preocupări îndelungate de activitate didactică şi ştiinţifică în domeniul Geografiei Umane a României, anii ce au urmat, începînd chiar cu 1990, au condus la apariţia posibilităţilor de investigare mai largă în problematica avută în vedere, în cadrul acesteia înscriindu-se, între altele:

– elaborarea şi tipărirea mai multor studii cu privire la structura naţională a populaţiei României, pe baza recensămintelor din anii 1992 (publicate  în Studia UBB, 2, Geographia, 1991, apărută spre sfîrşitul anului 1992) şi 2002 (Revista Română de Geografie Politică, 1-2, Oradea, 2004), apoi din sfera Geografiei Electorale, cu numeroasele acţiuni de alegeri (materiale apărute în anii, 1991, 1992, 1997, 2001, 2006 şi 2010, în acest din urmă an fiind analizate, în studii de sine stătătoare, aspecte ale alegerilor parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale);

– contribuţii geografice la două lucrări de Istoria  României, respectiv 1. România. Cadru geografic unitar  şi  2. Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (1997) şi Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Caracteristici geografice (2003);

– la cele două situaţii aduse în discuţie, aspectele cu privire la analiza Provinciilor Geografico-Istorice ale României au căpătat o conturare şi mai accentuată, în condiţiile în care au fost elaborate şi tipărite de către subsemnatul importante cărţi de Geografie Regională a României (Carpaţii şi Subcarpaţii României, ediţia I în 2000 şi ediţia a II-a în 2006, Depresiunea Transilvaniei, în 2001 şi România. Dealurile de Vest şi Cîmpia de Vest, în 2005).

Situaţiile menţionate anterior ne-au permis, se poate spune că acestea chiar ne-au îndemnat, să încercăm, cu gîndul cel mai bun de rezolvare a neclarităţilor, aducerea la o condiţie de normalitate a definirii Provinciilor Geografico-Istorice ale României, deoarece, dacă în estul (Moldova), sud-estul (Dobrogea) şi sudul (Muntenia şi Oltenia) României problemele sînt dintre cele mai clare, în partea centrală şi de vest a ţării noastre se înregistrează o serie de neajunsuri în această privinţă, motiv pentru care direcţionarea demersului de faţă este consacrată, cu precădere, teritoriilor respective.

Pentru aducerea la realitatea teritorială geografică şi la specificitatea istorică corespunzătoare a definirii Provinciilor Geografico-Istorice, care, trebuie să recunoaştem, nu este o problematică dintre cele mai simple, am urmărit (nu spunem că am monitorizat), în mass-media, un post de radio central şi unul regional şi două cotidiene, unul central şi altul local-regional (din motive de decenţă, nu menţionăm mijloacele respective de informare, cu sublinierea, însă, că sîntem în deplină măsură, dacă o să apară solicitări din partea cititorilor, să transmitem, cu toată plăcerea, informaţii complete în legătură cu problematica acestui material), modalitatea de definire a componentelor caracteristice părţii centrale şi celei vestice ale României, din aceasta rezultînd denumiri (toponime) de Ardeal, Ardeal în combinaţie cu Transilvania, apoi Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

SINTEZĂ ASUPRA PROBLEMEI ABORDATE

Din urmărirea generală a denumirilor (toponimelor) componentelor teritoriale majore de pe cuprinsul României, respectiv provinciile geografico-istorice, se constată, în accepţia generală, că acestea sînt corespunzător rezolvate pentru partea estică a ţării – Moldova, sud-estică – Dobrogea şi sudică – Muntenia şi Oltenia, problemele prezentînd neajunsuri destul de semnificative în ceea ce priveşte centrul şi vestul României, motiv pentru care atenţia noastră s-a şi îndreptat în această direcţie.

Urmare a faptului menţionat, din evidenţierea modalităţii de redare a denumirilor (toponimelor) pentru partea centrală şi de vest a României, bogatul material selectat de către autor pe parcursul a aproximativ doi ani, se desprind cîteva aspecte mai semnificative, între care:

– definirea provinciilor geografico-istorice apare, în general, sub trei forme menţionate anterior, respectiv Ardeal, Ardeal, în combinaţii diferite cu Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş sau unele din celelalte patru provincii ale ţării (Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia) şi apoi denumirile (toponimele) provinciilor geografico-istorice, în conformitate cu realitatea teritorială geografică şi istorică;

– cu privire la denumirea (toponimul) de Ardeal, a cărui origine este explicată în chip şi formă, obişnuit de către persoane ce nu au suficientă tangenţă cu realitatea teritorială de aplicabilitate, astfel încît nu se poate desprinde, cu suficientă claritate, la care spaţiu din centrul sau vestul ţării poate fi aplicat, confuziile fiind dintre cele mai semnificative. Mai mult, fără a intra în detalii cu privire la această problemă, aducem în discuţie faptul că dacă o persoană este solicitată să se autoidentifice, la nivel de provincie geografico-istorică – care este poziţionată pe locul doi, după ce primul este reprezentat de România, al treilea fiind judeţul, apoi localitatea, cu anumite cazuri de particularizare (pentru exemplificare, autorul se autoidentifică că este român, transilvănean, clujean la nivel de judeţ şi tot clujean prin rezidenţă, apoi călnean după localitatea de origine, respectiv Calna, comuna Vad, judeţul Cluj; mai mult, la nivelul localităţii sînt susan, adică din suseni, care este partea superioară a satului, în jumătatea inferioară denumindu-se joseni, locuitorii fiind josani –răspunzînd că este ardelean/ardeleancă, în momentul în care se solicită identificarea teritoriului corespunzător începe datul din umeri. De altfel, confuziile în această privinţă merg de la atribuirea denumirii de Ardeal teritoriului de la interiorul spaţiului carpatic (Depresiunea Transilvaniei) sau componentelor din vestul ţării, în unele cazuri a tuturor acestora;

– în cea de a doua situaţie, respectiv Ardeal, în combinaţii diferite cu Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş sau unele din celelalte patru provincii ale ţării (Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia), utilizarea denumirilor este, în bună parte, neconformă cu realitatea geografică şi istorică, fiind înregistrate combinaţii dintre cele mai ciudate (Ardeal)Transilvania, transilvăneni/ardeleni, Ardeal/Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş, Ardeal/Muntenia, Ardeal/Transilvania, Dobrogea, Ardeal/Banat, ardeleni/bănăţeni etc.);

– Denumirile (Toponimele) Provinciilor Geografico-Istorice ale României, în conformitate cu realitatea teritorială geografică şi istorică, cea de a treia  situaţie urmărită în studiul de faţă, reprezintă definirea corectă a componentelor spaţiale din partea centrală şi vestică a României, respectiv Transilvania, care corespunde, în general, cu Depresiunea Transilvaniei şi spaţiul carpatic înconjurător (drenate de Someş, Mureş şi Olt) şi apoi Banat, Crişana şi Maramureş, acestea ocupînd întreaga faţadă vestică a României, reprezentată, de la vest spre est, de Cîmpia de Vest (cîmpiile Banatului, Crişanei şi Someşului), Dealurile de Vest (Banatului, Crişanei şi Silvano-Someşene), versantele vestice ale Carpaţilor  Occidentali (munţii Banatului, Poiana Ruscă, Apuseni) şi apoi părţi din Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali (munţii Oaş, Gutîi şi o parte din Ţibleş), Depresiunea Maramureş, versantele vestice ale Munţilor Maramureş, nordice ale  Rodnei etc.

Întregul complex de probleme analizate, ţinînd seama şi de faptele de obiectivitate ale celor care au avut preocupări în legătură cu definirea componentelor teritoriale de nivelul doi, dau posibilitatea de evidenţiere pe cuprinsul României (nivelul unu) a  opt provincii  geografico-istorice, caracterizate printr-o dispunere, se poate spune, aproape perfectă.

Astfel, în partea centrală, inima României (cum este numită destul de frecvent în numeroase lucrări de specialitate), este prezentă Transilvania, cu zece dintre cele 42 de unităţi administrativ-teritoriale ale ţării, respectiv judeţele Cluj (Cluj), Sălaj (Zalău), Bistriţa-Năsăud (Bistriţa), Alba (Alba Iulia), Mureş (Tîrgu Mureş), Harghita (Miercurea-Ciuc), Hunedoara (Deva), Sibiu (Sibiu), Braşov (Braşov) şi Covasna (Sfîntu Gheorghe), urmată de Banat, cu judeţele Arad (Arad), Timiş (Timişoara) şi Caraş-Severin (Reşiţa), Crişana, cu judeţul Bihor (Oradea) şi Maramureş, cu judeţele Satu Mare (Satu Mare) şi Maramureş (Baia Mare), cele patru provincii corespunzînd cu unităţile orografice amintite anterior (fig. 1, în paranteză sînt înscrise municipiile-centre ale judeţelor).

Partea estică a României, corespunzătoare orografic cu Podişul Moldovei, Subcarpaţii Moldovei şi cea mai mare parte a versantelor estice ale Carpaţilor Orientali, se înscrie în Provincia Geografico-Istorică Moldova, în alcătuirea căreia sînt cuprinse cele opt judeţe perechi, acestea fiind, de la nord la sud, Suceava (Suceava) cu Botoşani (Botoşani), Neamţ (Piatra-Neamţ) cu Iaşi (Iaşi), Bacău (Bacău) cu Vaslui (Vaslui) şi Vrancea (Focşani) cu Galaţi (Galaţi), iar în sud-est judeţele Constanţa (Constanţa) şi Tulcea (Tulcea) formează provincia Dobrogea, corespunzătoare orografic cu Podişul Dobrogei şi Delta Dunării.

Prof. univ. dr. Grigor P. POP,

Facultatea de Geografie,

Universitatea ‘’Babeş-Bolyai’’

E-mail: grigor@geografie.ubbcluj.ro