Spitalul Militar Cluj, premiat la Gala COPAC

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a participat luni seara la Gala Premiilor COPAC (Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România), unde a înmânat premiul pentru cel mai bun proiect implementat de un manager de spital, informează AGERPRES.

Premiul publicului a fost obţinut de Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papillian” Cluj, pentru acţiunea de depistare precoce a neoplaziilor. Boala neoplazică reprezintă a doua cauza de deces în lume după bolile cardiovasculare. În ultimii ani a crescut numărul de cazuri care se prezintă în stadii avansate ale bolii. Progresele medicale ale metodelor de diagnostic precoce ale neoplaziilor, alături de noile terapii, pot conduce la vindecarea pacienţilor sau la prelungirea duratei de viaţă.

Managerul spitalului, col. dr. Doina Baltaru, împreună cu colegii oncologi, a realizat un chestionar adresat pacientului cu cei mai frecvenţi factori de risc şi simptome de alarmă considerate de ei sugestive, informează COPAC. Obiectivul specialiştilor din Spitalul Militar Cluj este identificarea pacienţilor cu factori de risc şi/sau simptome de alarmă pentru o posibilă patologie neoplazică în sfera pulmonară, digestivă, osoasă, cutanată.

În cadrul spitalului există atât personal medical cu specialităţile medicale şi chirurgicale necesare acestui proiect, fiind spital integrat, cât şi infrastructura necesară evaluării pacienţilor (aparatură de explorări funcţionale, laborator de analize, laborator de anatomie patologică, imagistică). Realizarea consultului pe baza biletului de trimitere nu presupune costuri suplimentare pentru activităţile din cadrul proiectului, serviciile putând fi raportate şi decontate de casa de asigurări. După completarea chestionarului, pacientul ar trebui să se prezinte la medicul de familie, care poate începe evaluarea sau îl poate îndruma, cu bilet de trimitere, spre un serviciu de specialitate. Se realizează practic un screening care permite depistarea şi tratamentul precoce al celor la care în urma investigaţiilor se confirmă diagnosticul de cancer. În acelaşi timp, se pot identifica şi apoi monitoriza pacienţii la risc să dezvolte o neoplazie, a mai informat COPAC.

Spitalul îşi propune ca, anual, să le aducă aminte medicilor de familie că este o acţiune permanentă de screening, urmând să fie desfăşurate şi activităţi de educaţie pentru sănătate cu pacienţii şi cu personalul unităţilor militare din aria spitalului. Chestionarul a fost instalat şi pe ecranele din ambulatoriul integrat al spitalului şi de la biroul internări, unde rulează informaţii utile pentru asiguraţi.

Articole din aceeasi categorie