Simpozionul „Valori naţionale în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Anania”, la a II-a ediţie

Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost comemorat, timp de două zile, la Suceava şi Dragomirna, la patru ani de la moartea sa, în cadrul celei de a doua ediţii a simpozionului naţional ”Valori naţionale în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Anania”, informează AGERPRES.

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a găzduit, la sfîrşitul săptămînii trecute, a doua ediţie a Bartolomeu-Anania-00simpozionului naţional, evenimentul fiind organizat de Asociaţia Şcolară Suceveană pentru Educaţie şi Dezvoltare (ASSED) şi Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu USV, Asociaţia Miseno şi Fundaţia Social Culturală „Victoria” din Suceava.

Prezent la manifestare, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a spus că „părintele nemuritor Mitropolitul Bartolomeu Anania este un corespondent al culturii naţionale. Ceea ce a creat el se datorează muncii sale făcute cu capul, cu inima, dar şi cu convingerile sale faţă de valorile noastre naţionale, împărtăşind toate aspectele vieţii, ale culturii”.

Totodată, la Mănăstirea Dragomirna s-a oficiat o slujbă de pomenire a ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania (1921-2011). Comitetul de organizare a evenimentului a fost format din prof. dr. Maria Teodoreanu – ASSED Suceava, preot Bogdan Ivanov – Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj-Napoca, asist. univ. dr. Gina Puică – USV, stavrofora Macrina Săuciniţanu – stareţa Mănăstirii Dragomirna, ing. Viorel Nuţu şi Tiberiu Avram – Fundaţia Social Culturală „Victoria” Suceava, preot Cezar Onesim – Parohia Şcheia I, Suceava, prof. Oana Onesim, prof. Ştefania Macovei şi prof. Valentina Filip – ASSED Suceava.

Articole din aceeasi categorie