Sfîntul Sinod al BOR îndeamnă la ajutorarea orfanilor, a familiilor sărace sau recent întemeiate

Membrii Sfîntului Sinod Bisericii Ortodoxe Române (BOR) îndeamnă la ajutorarea familiilor sărace, a orfanilor, a fiilor de emigranţi şi a familiilor recent întemeiate.

“Vă îndemnăm părinteşte să oferiţi, cu inimă bună, ajutorul frăţiilor voastre, mai ales familiilor sărace şi care au copii mulţi sau bolnavi, copiilor şi tinerilor ai căror părinţi au murit sau au emigrat, precum şi familiilor recent întemeiate care au nevoie de sprijin spiritual şi material”, se spune în Pastorala Sfîntului Sinod al BOR cu prilejul “Anului omagial al Sfîntului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română”.

În Pastorală, care se va citi în data de 20 noiembrie, prima duminică din postul Naşterii Domnului, se menţionează că, “în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, se vor organiza la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente şi haine pentru a fi distribuite familiilor sărace, copiilor orfani, bătrînilor bolnavi şi altor persoane care au nevoie de ajutor”. În fiecare parohie vor avea loc întîlniri privind problemele cu care se confruntă familia creştină astăzi, mijloacele şi metodele de ajutorare a familiilor aflate în dificultate.

Membrii Sfîntului Sinod îndeamnă “pe toţi copiii şi tinerii din Biserica noastră să viziteze şi să ajute oamenii singuri, bolnavi şi săraci, atît acasă, cît şi în aşezămintele sociale, exprimînd respectul lor faţă de cei vîrstnici, prin cîntări duhovniceşti şi acţiuni caritabile”.

De asemenea, părinţii protopopi vor raporta centrului eparhial, iar centrele eparhiale vor raporta Patriarhiei Române modul în care au fost organizate la nivel local activităţile în favoarea familiei creştine, precum şi modul de colaborare între comunităţile parohiale, mai ales ajutorarea frăţească între parohiile care au o situaţie materială mai bună şi cele din zone sărace, îmbătrînite sau cu mulţi copii.

“Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună în folosul familiei, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate, să trăiţi vremea Postului Crăciunului în rugăciune şi în fapte de milostenie, spre a vă pregăti duhovniceşte pentru slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos”, se mai arată în Pastorala Sfîntului Sinod al BOR cu prilejul “Anului omagial al Sfîntului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română”.

Articole din aceeasi categorie