Sfânta Liturghie – Centrul vieții Bisericii

Domnul Isus Hristos, știind că sosise ceasul să plece din lumea aceasta pentru a se întoarce la Tatăl Său, pe când era la cină cu ucenicii, le-a spălat picioarele și le-a dat porunca iubirii (In 13,1-17). Pentru a le lăsa o chezășie a iubirii, pentru a nu fi niciodată departe de ai Săi și pentru a-i face părtași la Paștele Său, El a instituit Euharistia ca memorial al morții și învierii Sale și a poruncit apostolilor s-o celebreze până la venirea Sa, instituindu-i preoți ai Noului Testament.

Porunca lui Isus de a repeta gesturile și cuvintele Sale „până când va veni” (1 Cor 11,26), nu cere ucenicilor doar să-și aducă aminte de Isus, ci și de ceea ce a făcut. Ea are în vedere celebrarea, prin apostoli și prin urmașii lor, a Sfintei Liturghii sau a Euharistiei – a memorialului lui Hristos: al vieții, al morții, al învierii și al mijlocirii Sale la Tatăl.

Cei dintâi creștini se adunau „pentru frângerea pâinii”, mai ales „în prima zi a săptămânii”, adică în ziua de duminică, ziua învierii lui Isus (Fapte 20,7). De atunci și până astăzi, celebrarea Euharistiei s-a perpetuat astfel încât o întâlnim acum pretutindeni în Biserică. Ea rămâne centrul vieții Bisericii.

Încă din secolul al II-lea Sfânta Liturghie se desfășoară conform unei structuri fundamentale care s-a păstrat de-a lungul veacurilor: Proscomidia sau pregătirea pâinii (a prescurei) și a vinului pentru sacrificiul euharistic; Liturghia Cuvântului, care cuprinde ecteniile, antifoanele, intratul mic, apostolul (lecturile din epistolele pauline), evanghelia, predica (omilia) și ectenia pentru Biserică; Liturghia Euharistică, ce cuprinde intratul mare, ectenie, crezul, consacrarea, ectenie, rugăciunea domnească, cuminecarea și dezlegarea finală.

În Vechiul Testament, ori de câte ori poporul lui Israel celebrează Paștile, pentru el înseamnă eliberarea din Egipt, evenimentele Exodului fiind prezentate memoriei credincioșilor ca ei să-și conformeze viața după ele. În Noul Testament, memorialul primește o semnificație nouă: el reamintește Paștele lui Hristos, jertfa pe care El a oferit-o pe Cruce o dată pentru totdeauna și rămâne mereu actuală – „ori de câte ori se celebrează pe altar jertfa Crucii, în care Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit, se împlinește opera răscumpărării noastre” (Lumen Gentium 3). Deoarece este memorial al Paștelui lui Hristos, caracterul sacrificial al Euharistiei se manifestă în însăși cuvintele instituirii: „Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi” și „Acest potir este Legământul cel Nou întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Lc 22,19-20).

În Euharistie, Hristos dăruiește același Trup pe care L-a dat pe Cruce, același Sânge pe care L-a „vărsat pentru mulți, spre iertarea păcatelor” (Mt 26,28). Întreaga Biserică este unită cu jertfa și mijlocirea lui Hristos. Jertfa Euharistică este oferită și pentru credincioșii răposați, ca să poată intra în lumina și pacea lui Hristos. Totodată, la ofranda lui Hristos se asociază și aceia care se află deja în fericirea cerească. Biserica oferă jertfa euharistică în unire cu Preasfânta Fecioară Maria, precum și cu toți sfinții și sfintele.

În Preasfântul Sacrament sunt „conținute cu adevărat, în mod real și substanțial, Trupul și Sângele, împreună cu sufletul și dumnezeirea Domnului nostru Isus Hristos și, deci, Hristos întreg” (Conciliul Tridentin DS 1651). În Biserică a existat întotdeauna convingerea că, prin consacrarea pâinii și a vinului, se înfăptuiește preschimbarea întregii substanțe a pâinii în Trupul lui Hristos Domnul nostru și a întregii substanțe a vinului în substanța Sângelui Său. Hristos este prezent în întregime în fiecare dintre specii și în întregime în fiecare dintre părțile lor, astfel încât frângerea pâinii nu-L divide pe Hristos. Prezența adevăratului Trup al lui Hristos și a adevăratului Sânge al lui Hristos în acest sacrament nu se poate cunoaște prin simțuri, ci numai prin credință.

Celebrarea jertfei euharistice este orientată în întregime spre unirea intimă a credincioșilor cu Hristos prin Euharistie (Împărtășanie). Domnul adresează tuturor oamenilor o chemare stăruitoare de a-L primi în sacramentul Euharistiei: „Adevărat, adevărat vă zic vouă, dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (In 6,53). Pentru a răspunde acestei chemări, este necesară o pregătire. Cel care este conștient că a comis un păcat grav, trebuie să primească sacramentul Spovezii înainte de a se apropia de Împărtășanie. Însă, este conform cu însăși semnificația Euharistiei ca, dacă au dispoziția cuvenită, credincioșii să se împărtășească ori de câte ori participă la Sfânta Liturghie. Cei care primesc Euharistia sunt uniți mai strâns cu Hristos. În acest fel Hristos îi unește pe toți credincioșii într-un singur trup: Biserica.

Euharistia este și chezășia fericirii veșnice. Celebrând Taina Euharistică, credincioșii așteaptă speranța fericită și venirea Mântuitorului Isus Hristos, cer și nădăjduiesc să se bucure de-a pururi împreună de mărirea Lui, atunci când va șterge toată lacrima din ochii lor, când Îl vor vedea pe Dumnezeu și vor fi și ei asemenea Lui, și-L vor lăuda fără încetare, prin Isus Hristos, Mântuitorul neamului omenesc.

Pr. dr. Florin BOZÂNTAN