Serviciul Peditel: 27.783 de apeluri preluate într-un an

Serviciul Peditel, care oferă sfaturi medicale pediatrice de urgenţă prin telefon, disponibil non-stop la numărul 1791, a preluat 27.783 de apeluri din toată ţara, în perioada februarie 2016 – ianuarie 2017.

Conform unui comunicat al Fundaţiei Părinţi din România, cele mai multe dintre apelurile efectuate în ultimul an, 33%, au fost făcute de părinţi din judeţul Cluj, urmate de un procent de 30% venite din Bucureşti. Cele mai frecvente probleme medicale care au necesitat sfatul medicului au fost stările febrile (33%), vărsăturile (13%), diareea (10%) şi răcelile (10%).

Durata medie a unei convorbiri la Peditel a fost de 8 minute şi 30 de secunde, iar soluţiile oferite au fost, în principal, sfaturi medicale aplicabile acasă (76%). Pentru 18% dintre solicitări, apelanţii au primit recomandarea de a face un consult la medicul de familie sau la un medic specialist în maximum 48 ore de la primirea apelului. Alte 6% dintre cazuri au fost redirecţionate în maximum două ore către Unităţile de Primiri Urgenţe şi doar pentru 0,49% dintre solicitări, respectiv 136 de cazuri, a fost necesară apelarea numărului unic 112 şi solicitarea unei ambulanţe cu medic – se precizează în comunicat.

Serviciul Peditel 1791 este un proiect implementat la nivel naţional de Fundaţia Părinţi din România, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Vodafone România, prin programul „Connecting for Good”. De la lansarea sa, în anul 2013, şi până în prezent, serviciul Peditel a fost finanţat cu 745.000 de lei de către Fundaţia Vodafone România.

Serviciul este operat de medici specialişti şi se adresează oricărui părinte care doreşte să obţină un sfat medical pentru afecţiuni fără risc vital pentru copilul său. Sfaturile acordate prin telefon de medicul de gardă sunt de intervenţie rapidă, Serviciul Peditel reuşind în acest fel să rezolve telefonic cazurile care nu necesită prezentare la medic şi, în consecinţă, să preia din presiunea exercitată pe Unităţile de Primiri Urgenţe.

M. T.

Articole din aceeasi categorie