Serviciul de sfat medical gratuit ALOPEDI a împlinit doi ani de activitate

Circa 21.096 de părinţi au beneficiat până acum de sfaturile şi recomandările medicilor Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, prin intermediul serviciului gratuit de sfat medical telefonic de urgenţă, din subordinea Consiliului Judeţean Cluj,  ALOPEDI 0364-917, care a împlinit doi ani de activitate. 

Conform unui comunicat al CJ Cluj, remis presei, în ultima perioadă s-a constatat o creştere a frecvenţei apelurilor serviciului de sfat medical telefonic ALOPEDI 0364-917. „Numai în primele cinci luni ale acestui an creşterea a fost de 50%, comparativ cu acelaşi interval al anului 2016, respectiv 4.929 de apeluri în 2017, comparativ cu 3.277 de apeluri în perioada ianuarie – mai 2016. Totodată, demn de apreciat este şi faptul că, deşi numărul apelurilor a crescut semnificativ, procentul copiilor care au putut fi îngrijiţi exclusiv la domiciliu, doar urmând recomandările medicului de gardă de la ALOPEDI, s-a menţinut constant, la 68,8%, astfel încât doar pentru opt copii a fost solicitată intervenţia la domiciliu a Serviciului de Ambulanţă. Referitor la simptomele care au determinat efectuarea apelului prin intermediul serviciului ALOPEDI, cele mai frecvente cazuri au fost cele de febră, respectiv 962 de apeluri, urmate îndeaproape de problemele respiratorii, cu 860 de apeluri” – se precizează în comunicatul CJ Cluj.

Conform aceluiaşi document, în perioada minivacanţei de Rusalii, în intervalul 1-5 iunie, ALOPEDI 0364-917 a fost solicitat de 192 de părinţi. Dintre aceştia, 140 au beneficiat de recomandări la domiciliu şi doar 52 dintre copii au necesitat evaluare medicală faţă în faţă, în cadrul serviciilor de urgenţă. Principalele probleme pentru care părinţii au apelat serviciul ALOPEDI au fost febra, cu 50 de apeluri, problemele respiratorii, respectiv răceala comună şi tusea, precum şi problemele digestive, în special diareea. În acest interval, majoritatea apelurilor au provenit din judeţul Cluj, iar 92 de apeluri au fost din alte judeţe.

Înfiinţat, iniţial, ca serviciu de sfat medical pediatric dedicat zonei metropolitane Cluj-Napoca, ALOPEDI 0364-917 are acum o adresabilitate foarte mare şi în afara judeţului. Conform datelor oferite de CJ Cluj, în prezent, aproape 50% dintre apeluri sunt primite de la părinţi aflaţi în alte judeţe, cele mai multe dintre acestea fiind din Bucureşti, Braşov, Prahova şi Alba. De asemeni, în primele cinci luni ale anului 2017 s-au primit 29 de apeluri telefonice de la părinţi din afara ţării.

M. T.

Articole din aceeasi categorie