Semicentenarul martiriului Cardinalului Iuliu Hossu

Joi, 28 mai 2020, în Sărbătoarea Înălțării la ceruri a Domnului nostru Isus Hristos, s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la Casa Tatălui a eminentului nostru înaintaș, Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla și cel dintâi cardinal al neamului românesc.

Această aniversare reprezintă sărbătoarea victoriei Arhiereului asupra ispititorului lumii acesteia, împlinirea misiunii până la capăt și bucuria întâlnirii cu Acela pe care a dorit să-L slujească de-a lungul întregii sale vieți, Domnul Isus Hristos. Este, totodată, semicentenarul încununării ca martir pentru credință a fiului credincios care nu s-a lepădat, ci a știut să aleagă calea bună pe care a rămas perseverent până la sfârșit, răspunzând cu fermitate ispitelor prin acea frază care a rămas mottoul său de viață: „Credința noastră este viața noastră”.

Peste câteva zile, la 2 iunie 2020, se împlinește un an de când Sfântul Părinte Papa Francisc, în vizită apostolică în România, a poposit la Blaj, la umbra Catedralei Episcopului Micu Klein, pe istoricul Câmp al Libertății, pentru a declara public martiriul pentru credință al celor șapte episcopi greco-catolici români între care cu demnitate se înscrie și Arhiereul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, Vestitorul Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1918.

Ultimele zile și ultimele ore ale vieții Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu sunt redate într-o relatare a Episcopului Alexandru Todea, care a venit la căpătâiul Cardinalului Hossu, la spitalul Colentina unde se afla internat. ES Iuliu Hossu și-a exprimat dorința să rămână singur cu Preasfințitul Alexandru și între cei doi a avut loc o convorbire (de aproape două ore și jumătate) în care Cardinalul s-a referit mai întâi la rolul Preasfintei Treimi și a Mântuitorului Isus Hristos în viața creștină, vorbind despre „bunul încredințat”. Și-a trecut apoi în revistă, într-un examen de conștiință, întreaga viață, amintind toate harurile pe care le-a primit de-a lungul ei, începând cu nașterea, continuând cu Botezul, cu Mirul, cu celelalte Sacramente primite, mărturisirile, împărtășaniile și, evident, preoția, episcopatul și mandatul pe care l-a primit. Subliniază foarte frumos cea mai mare încredințare: arestarea pentru credință, dar nu atât arestarea, cât mai cu seamă urmările ei: disprețul umilirii, înfometarea, tot felul de privațiuni, inclusiv acceptarea morții în izolare și a faptului de a fi pus la periferia societății.

A vorbit și despre atitudinea față de Sfântul Părinte, arătând importanța urmașului Sfântului Petru în tronul Romei ilustrată și prin citatul din Sf. Evanghelie de la Matei: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea”. În acest context a amintit de primatul papal și de faptul că a avut marele har de a fi arestat pentru că nu a vrut să se despartă de Papa și, chiar în suferință, a rămas credincios Bisericii Române Unită cu Roma.

La încheierea confesiunii sale, Înaltul Prelat s-a rugat pentru ca Bunul Dumnezeu să-i ierte pe cei care, în zilele de detenție, i-au supus pe episcopii greco-catolici la diferite încercări și a exprimat gândul frumos ca, „la ceasul dreptății, Biserica Unită să pășească în public cu doctrina iertării” și nu cu gândul urii și al dorinței de răzbunare. În ultimele sale cuvinte Cardinalul a adresat îndemnuri și încurajări pentru credincioși și Biserică; spre exemplu: „fiți tari în credință, nutriți speranța, iubiți-vă între voi, iubiți pe toți oamenii de orice naționalitate și de orice confesiune”.

Eminența Sa a avut un gând și către toți frații din „Dieceza Clujului” (Eparhia de Cluj-Gherla) și din toată Biserica Unită, a spus: „Îi îmbrățișez pe toți frații mei, îi binecuvântez împreună cu toți credincioșii”. A urmat un moment emoționant, cel al rememorării biroului de lucru de la Sediul episcopal din Cluj, a crucifixului care se afla în acest birou și, foarte frumos, a continuat: „Sărut pietrele de pe trotuarul pe care am călcat mergând la Sfânta Liturghie de la Catedrală, sărut băncile din Seminarul în care s-au rugat clericii mei”, și a continuat șirul celor pe care-i purta în amintire, împărtășind binecuvântări atât clericilor, membrilor diferitelor asociații, cât și oamenilor simpli, țăranilor „îmbrăcați în haine albe ca și sufletele lor” din toate protopopiatele, arătând că nici o clipă nu i-a uitat în rugăciunile sale pe „cărarea suferințelor”. O ultimă binecuvântare o adresează către toți aceia care au fost substituții săi la Cluj, purtând, în vremurile grele de clandestinitate a Bisericii, crucea de Păstori ai Turmei.

După toate acestea, s-a adresat Episcopului Alexandru, rugându-l ca în aceeași seară să îi administreze Maslul, de asemenea, să îl cuminece, iar apoi să îi citească din Evanghelia de la Sf. Evanghelist Ioan. După primele cuvinte ale cap. al 14-lea – „Eu vă las pacea, pacea mea o dau vouă” – nu a mai putut vorbi, graiul Cardinalului a încetat, doar din când în când mai putea rosti câte o scurtă frază sau câte un cuvânt. La anumite expresii repeta refrenul biblic: „Știu Cui am crezut”, iar spre sfârșitul lecturii a rostit: „Lupta mea s-a sfârșit”.

Fericite Arhiereu Iuliu, martir pentru credință, roagă-te pentru noi!

† Florentin Crihălmeanu,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla