Sărbătoarea hramului Catedralei greco-catolice „Schimbarea la Față”, din Cluj

Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca își serbează joi, 6 august, hramul.

Cu respectarea indicațiilor aferente stării de alertă, Sfânta Liturghie arhierească va începe de la ora 10:30 și va fi celebrată de episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, care în această zi aniversează și 18 ani de la intronizare. Sf. Liturghie Arhierească va fi transmisă în direct.

Cunoscută și sub numele de Biserica Minoriților, biserica de pe B-dul Eroilor a fost ridicată între anii 1775 – 1779, meșter și proiectant fiind Francisc Kirtner. Banii necesari lucrărilor au provenit dintr-o donație a împărătesei Maria Terezia, care era și Mare Principesă a Transilvaniei. Prăbușindu-se turnul în 22 septembrie 1779, a fost refăcut trei ani mai târziu, în 1782, de către un reprezentant de seamă al stilului baroc transilvan, arhitectul german Johann Eberhard Blaumann. În 1924, sfântul locaș, care aparținuse Ordinului Franciscanilor, prin „donația pontificală” a fost donat Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU). Mai târziu, la 5 iunie 1930, Papa Pius al XI-lea a emis Constituția Apostolică Solemni Conventione de înființare a unei noi eparhii, Eparhia de Maramureș, și de rearondare a eparhiilor BRU. Documentul prevedea și mutarea Scaunului episcopal de la Gherla la Cluj, fosta Biserică a Minoriților devenind catedrală, iar numele Eparhiei de Gherla fiind schimbat în Eparhia de Cluj-Gherla.

Astfel, la 4-5 octombrie 1930, Episcopul de Gherla de atunci, cel devenit în prezent Fericit al Bisericii Catolice, Arhiereul Iuliu Hossu era instalat solemn în noua sa catedrală din Cluj, biserica de pe str. Regina Maria (acum B-dul Eroilor), căreia i-a fost conferit hramul „Schimbării la Față”. În anii următori, Arhiereul Iuliu Hossu a adaptat noua catedrală ritului bizantin, în 1934 a renovat interiorul bisericii, amplasând un nou altar cu iconostas și un nou amvon. Apoi, în 1935, în prezbiteriul catedralei s-a făcut un tron arhieresc, iar în 1937 catedrala a fost renovată și în exterior, împreună cu edificiul cu etaj din „donația pontificală”, unit cu biserica.

Odată cu scoaterea de către regimul comunist a Bisericii Române Unite în afara legii, în anul 1948 catedrala a fost dată în folosința Bisericii Ortodoxe, până la 13 martie 1998, când a fost preluată, prin hotărâre judecătorească, de către Biserica Română Unită, redevenind catedrală a Eparhiei de Cluj-Gherla. Din acea dată, pe tronul arhieresc al catedralei a stat Arhiepiscopul „ad personam” George Guțiu, de vie memorie, mărturisitor al credinței în închisoare. La 6 august 2002 toiagul arhieresc a fost înmânat Episcopului Florentin Crihălmeanu prin hotărârea Sfântului Părinte Ioan-Paul al II-lea. În anii ce au urmat catedrala a trecut printr-un nou proces de renovare, atât în interior cât și în exterior.

Articole din aceeasi categorie