Sărbătoarea hramului Bisericii “Sfânta Treime” din Gherla

Luni, 28 mai, în municipiul Gherla toate drumurile au dus în direcţia Bisericii Ortodoxe „Sfânta Treime şi Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Gherla III, unde am avut parte de înalte momente duhovniceşti prilejuite de sărbătoarea hramului frumosului lăcaş de cult, o construcţie cu o arhitectură unică, datorită configuraţiei terenului de la intersecţia străzilor Clujului şi Hăşdăţii.

Înaltul edificiu îmbină elemente neobizantine cu elemente moderne. Proiectul bisericii a fost executat de arhitectul Emanuel Tudose, iar lucrările de construcţie au început în anul 1993, pe vremea când primarul oraşului a fost notarul Gheorghe Fodor, prezent şi el la marea sărbătoare de luni. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, format din 22 de slujitori ai lui Dumnezeu, în frunte cu preotul paroh, pr. protopop Paul Iulian Isip şi stareţul Mănăstirii Nicula, părintele Nicolae.

Despre însemnătatea acestei sărbători a vorbit PC pr. Alexandru Ciui, protopop al Protopopiatului Cluj II. În timpul slujbei, alături de  corul bisericii a cântat şi invitata Cornelia Ardelean, momente muzicale care, prin mesajul transmis, ne-au pătruns sufletele. După binecuvântarea celor mici, grupul de copii pregătit de educatoarele Monica Tănasă, Roxana Gădălean şi Cristina Fărcaş a susţinut un program artistic  constând în cântece şi recitări de poezie.

La sfârşitul evenimentului, preotul paroh Paul Iulian Isip a mulţumit sutelor de credincioşi care au participat la marea sărbătoare a hramului „Sfânta Treime”, îndemnând totodată la credinţă şi la dragoste duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost onorată și de viceprimarul municipiului Gherla, Iulia Trif, şi de consilierii locali.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie