Sărbătoarea „Fiii satului”, la Strâmbu

La sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă, localitatea Strâmbu, comuna Chiuieşti, a găzduit prima ediţie a sărbătorii dedicate fiilor satului. Zi de sărbătoare şi de emoţie pentru cei „rătăciţi” prin toate colţurile lumii şi care au revenit pentru câteva ceasuri la „vatra satului”, ca să-şi amintească de vremea copilăriei, de anii tinereţii şi de vechii prieteni.

Alături de ei şi de oaspeţii sosiţi din toate satele comunei, ca de altfel şi din Dej şi din Cluj, s-a aflat Înaltpreasfinţitul părinte Andrei, arhiepiscopul şi mitropolitul Clujului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi şi un grup de măicuţe de la Mănăstirea Căşiel, conduse de maica stareţă, stavrofora Varvara Georgiu.

Sărbătoarea a început de dimineaţă, la biserica din sat, cu citirea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, de către maicile de la Mănăstirea Căşiel, după care, sosirea înaltului ierarh a fost întâmpinată la intrarea în sat, conform tradiţiei, de călăreţi îmbrăcaţi în costume populare, cu cai frumos împodobiţi, iar la intrarea în lăcaşul de cult, de un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Dejului, preot Ioan Buftea. Programul liturgic a continuat cu sfinţirea iconostasului bisericii cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, de către ÎPS mitropolit Andrei, şi oficierea Sfintei Liturghii pe altarul de vară din curtea lăcaşului de cult, împreună cu protopopul Ioan Buftea şi părintele parohiei Strâmbu, Nicolae Scrob, înconjuraţi de preoţi şi diaconi.

După rostirea cuvântului de învăţătură, intitulat „Sănătate”, încheierea Sfintei Liturghii şi pricesnele interpretate de soliştii Cornelia Ardelean-Archiudean şi Ioan Dordoi, ÎPS Andrei i-a înălţat la rang de sachelar pe preoţii Cosmin Dinu Iuşin şi Dragoş Scrob, titlu onorific care se conferă preoţilor cu o bogată activitate pastorală.

Istoricul parohiei şi evocarea unor oameni de seamă, care s-au născut în localitatea Strâmbu, au fost urmate de acordarea de diplome şi distincţii celor care au sprijinit biserica, precum şi celor care au contribuit în mod deosebit la binele comunităţii, între aceştia numărându-se şi profesorul dejean Lucian Iosip. Profund ataşat de aceste locuri, profesorul Lucian Iosip şi-a început cariera didactică în satul Strâmbu, unde părintele său, Alexandru Iosip, a fost preot, prin stăruinţa acestuia fiind construită aici, în anii 1972-1974, „biserica nouă”, într-o vreme când mai mult se demolau biserici decât se construiau. Distincţiile pentru fiii satului Strâmbu au fost înmânate de mitropolitul Andrei, iar titlurile de Cetăţeni de Onoare ai comunei Chiuieşti, de către primarul comunei, Gavril Mihuţ, poetul clujean Ioan Mureşan fiind unul dintre cetăţenii onoraţi cu această distincţie.

Odată încheiate momentele festive, s-a plecat în procesiune până la biserica veche din sat, monument istoric din secolul XVII, care urmează (în sfârşit!) să fie reabilitat şi unde s-au sfinţit două troiţe.

Prima ediţie a „Fiilor satului”, organizată de Parohia Strâmbu şi Primăria comunei Chiuieşti, s-a încheiat la Căminul Cultural, cu o masă bogată la care au participat toţi sătenii, îmbrăcaţi sărbătoreşte, mulţi în frumoasele şi originalele costume populare transmise din generaţie în generaţie. După care, fireşte, localnicii şi oaspeţii lor au jucat şi au horit, fiecare după plac, după voie şi puteri…

M. Vaida

Articole din aceeasi categorie