Săptămîna Neuropatiei Diabetice la Cluj-Napoca

Medicii de familie din Cluj-Napoca au posibilitatea de a afla informaţii utile cu privire la prevenţia, diagnosticul precoce şi tratamentul neuropatiei diabetice şi piciorului diabetic, în cadrul unui eveniment organizat, în cadrul Săptămînii Neropatiei Diabetice, marţi, 14 octombrie, începînd cu ora 13:00, la Restaurant Royal.

Vor conferenţia conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, dr. Bogdan Florea, medic Neuropatia Diabeticaprimar Neurologie şi dr. Paula Pavel, medic specialist Chirurgie generală. Participarea medicilor este gratuită, în limita locurilor disponibile.

„Prevenirea, diagnosticarea, tratarea şi monitorizarea neuropatiei diabetice şi piciorului diabetic reprezintă una dintre marile provocări pentru medicii implicaţi în îngrijirea persoanelor cu diabet zaharat, fiind vorba de complicaţii severe şi ireversibile ale acestei afecţiuni cronice. Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, neuropatia diabetică este caracterizată prin distrugerea progresivă a nervilor, ce favorizează instalarea ulceraţiilor şi amputaţiilor membrelor inferioare. Schimbul de experienţă între profesionişti şi actualizarea permanentă a cunoştinţelor medicale reprezintă doi dintre pilonii de bază în managementul eficient al neuropatiei diabetice şi piciorului diabetic, complicaţii ireversibile ale diabetului zaharat. Drept urmare, Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab continuă şi în 2014 acţiunile de informare a medicilor de familie cu privire la prevenţia, diagnosticarea precoce şi tratamentul acestor complicaţii” – precizează organizatorii.

Ajunsă la a doua ediţie, Săptămîna Neuropatiei Diabetice, organizată în perioada 13-18 octombrie, cuprinde simpozioane dedicate medicilor de familie din 28 de oraşe ale ţării, Cluj-Napoca fiind unul dintre acestea.

M. T.

Articole din aceeasi categorie