Săptămîna Mare la Cluj– Prin Cruce spre Învierea Domnului

Săptămîna Mare – 6-11 aprilie 2015 – a fost un timp de veghe, rugăciune şi pocăinţă şi în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, în aşteptarea bucuriei Învierii Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos.

Pe urmele lui Hristos pe Drumul Crucii, episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, Saptamina-Mare-2părinţii vicari eparhiali, numeroşi preoţi şi credincioşi, au păşit prin zilele pline de lină lumină sufletească ale Săptămînii Mari. Ei au fost acompaniaţi de cîntările studenţilor Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, coordonaţi de pr. rector Călin Bot, în şirul oficiilor ce încununează anul liturgic bizantin, alături de celebrările Sărbătorii Învierii.

Dar lumina Învierii se revarsă prin Crucea devenită altar de jertfă pentru Omul-Dumnezeu. Astfel, la fel ca în timpul Postului Mare, rugăciunea Căii Crucii a fost propusă credincioşilor în Catedrală, de către pr. rector Anton Crişan, şi în Săptămîna Mare – denumită şi Paştile Crucii sau a suferinţei Domnului.

În primele trei zile – luni, marţi şi miercuri -, s-a celebrat în continuare şi Liturghia Darurilor mai Înainte Saptamina-Mare-1Sfinţite, la care au prezentat cuvinte de învăţătură pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj I, mons. Mihai Todea, vicar general şi părinţii din Ordinul Fraţilor Minori Capucini, Custodia „Sf. Ieremia”, pr. Mihail Văcaru OFM conv. – superior provincial şi pr. Leonard Ghiurca OFM conv. (din Tîrgu Lăpuş).

Programul de miercuri a cuprins şi Calea Crucii prin oraş, ce s-a încheiat prin rugăciune în Catedrală, cu meditarea puterii vindecătoare a Crucii, moment cu largă participare din partea persoanelor consacrate din ordinele şi congregaţiile eparhiei, care au adus astfel o mărturie de credinţă în acest An al Vieţii Saptamina-Mare-3Consacrate pentru Biserica Catolică.

În Joia cea Mare şi Sfîntă – aducere aminte a spălării picioareor Apostolilor de către Isus, a Cinei celei de Taină, apoi a agoniei din Grădina Ghetsemani şi a trădării şi arestării Mîntuitorului –, s-au celebrat Vecernia şi Liturghia Sf. Vasile cel Mare cu ceremonia Spălării picioarelor. Cu acest prilej, trei studenţi ai Institutului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” au primit treapta subdiaconatului: Tiberiu, Cătălin şi Fratele Dominic OSBM. Cuvîntul de învăţătură a fost susţinut de pr. Marius Cerghizan, consilier pastoral.

De la ora 18.00 s-a celebrat Denia celor 12 Evanghelii, cu lectura continuă a Patimilor Domnului după cei patru evanghelişti. Cuvîntul de învăţătură a fost susţinut de pr. Cristian Langa, profesor la Institutul Saptamina-Mare-4Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul”.

Vinerea Mare, 10 aprilie, zi aliturgică, de post şi ajun, programul Orelor Împărăteşti a fost încheiat de cuvîntul Preasfinţiei Sale Florentin, care a îndemnat la pocăinţa de păcate şi la o bună mărturisire a păcatelor, pentru a dobîndi darul oferit nouă de Dumnezeu prin Crucea Fiului Său, mîntuirea sufletului.

Prohodul Domnului a fost celebrat după-amiază, cu rememorarea morţii şi a punerii în mormînt a Mîntuitorului – reprezentată de epitaful ce a fost scos din Sf. Altar şi purtat în procesiune prin biserică, pentru a fi apoi depus în locul special amenajat reprezentînd mormîntul – invitaţie la linişte şi rugăciune meditativă în veghe şi aşteptare. Cuvîntul de învăţătură a fost susţinut de pr. Florin Bozîntan, profesor la Facultatea de Teologie Greco-Catolică (UBB).

Ziua de 11 aprilie, Sîmbăta Mare, a început prin Vecernia şi Liturghia Sf. Vasile cel Mare, iar în încheiere, PS Florentin a binecuvîntat pîinea şi vinul pentru Paşti. Pr. Călin Bot, rector al Seminarului Teologic, a Saptamina-Mare-5vorbit despre planul de mîntuire al lui Dumnezeu care se împlineşte şi nu poate fi oprit, aşa cum nu poate fi oprită primăvara cu îmbobocirea şi înflorirea florilor şi reînvierea naturii.

Răsturnare a cursului timpului ce se îndrepta de la viaţă spre moarte, Utrenia Învierii va reorienta existenţa de la moarte spre viaţă, în noaptea de sîmbătă spre duminică, 11/12 aprilie 2015  (de la ora 23.00), prin celebrarea biruinţei vieţii, prin intonarea cîntării de învingere: „Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”.

Articole din aceeasi categorie