Rugăciune pentru unitate şi cooperare practică între bisericile creştine

„Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?” – este tema Săptămînii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină 2013, temă inspirată din textul scripturistic de la proorocul Miheia VI, 6-8.

Rugaciune 1Serile de rugăciune pentru unitatea creştină se organizează de bisericile creştine din întreaga lume în cea de-a treia săptămînă a lunii ianuarie a fiecărui an (18-25 ianuarie).

„Evenimentul crucial în istoria umanităţii, înomenirea Fiului lui Dumnezeu, pe care l-am sărbătorit de curînd în întreaga Creştinătate, a reprezentat începutul vindecării umanităţii aflată în suferinţă spirituală din cauza păcatului, precum şi o permanentă reînnoire şi creştere duhovnicească în iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele. La întrebarea „Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?” va răspunde fiecare om nu atît prin cuvinte, cît prin lumina iubirii milostive pe care o are în suflet cînd se află în faţa lui Dumnezeu. Această lumina este însăşi prezenţa harului divin în sufletul omului credincios, rugător şi solidar cu oamenii aflaţi în suferinţă, sărăcie şi singurătate, dar şi făcător de pace şi lucrător pentru unitate.

Luînd aminte la cuvintele proorocului Miheia, care a prevestit naşterea lui Hristos – Mesia in Bethleem, să ne străduim şi noi să fim făcători de pace şi de unitate, ca împlinitori ai rugăciunii Domnului Iisus Hristos „ca toţi să fie una” (Ioan 17,21), ceea ce înseamnă mai mare apropiere şi reconciliere între creştini, mărturisind credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi participînd la viaţa şi misiunea Bisericii lui Hristos în lume, spre slava Preasfintei Treimi şi mîntuirea oamenilor” – îndeamnă patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, în mesajul adresat credincioşilor cu ocazia Săptămînii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie