Respect!

Mărturisesc că acum doi ani, când m-am înscris în proiectul „Voluntari pentru Educație”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj pentru copiii bolnavi de cancer internați la Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” din Cluj-Napoca, prima dată când am urcat la etajul „puiuților”, sufletul mi-era copleșit de teamă, iar întrebările-mi veneau de-a valma: „Dacă nu voi face față?… Dacă îmi vine să plâng?… Dacă…?…. Dacă?…”

Timpul a trecut, emoțiile persistă, dar întrebările sunt altele: „Ce-aș putea să fac pentru starea de bine a puiuților? Cu ce să le înveselesc ziua? Cum să le fac activitățile și mai atractive, mai personalizate, mai accesibile?”

Zilele de miercuri au alt sens pentru mine, mă simt efectiv utilă și mă bucură nespus zâmbetul de pe chipul lor atunci când ne vedem.

Chiar dacă nu am fost pregătită să desfășor activități cu copiii într-un astfel de mediu, am încercat să mă adaptez, pentru a-i face să se simtă și ei ca alți copilași, pentru a le aduce informații noi, pentru a-i motiva și a-i valoriza. Nu a fost ușor, dar pot spune că ei m-au învățat ce le place, cum le place, ce așteptări au de la mine…, și sunt sigură că nu i-am dezamăgit…

De obicei, când faci cunoștință sau îți iei „La revedere” de la un copil, la fel ca și de la oricare altă persoană, spui „Mă bucur că te cunosc!”, „Sper să ne mai vedem…”. Ei…, în acest loc nu e potrivit să spui aceste cuvinte și, pentru moment, te blochezi. Găsești variante, te adaptezi, oferi îmbrățișări, transmiți încurajări și urări de sănătate și aprecieri personale.

Mă bucur nespus că fac parte din acest proiect, că pot fi realmente utilă, așa cum am mai spus, că am prilejul să văd bucuriile vieții cu alți ochi.

Cu siguranță, proiectul „Voluntari pentru Educație” va rezista mult timp de-acum încolo, și nu pot decât să rostesc un răspicat „RESPECT” pentru inițiatorii acestui proiect, pentru colegii voluntari, și nu în ultimul rând pentru PUIUȚII noștri dragi, cărora le doresc să treacă peste aceste încercări cu zâmbetul pe față și să să se bucure alături de cei dragi!

Vă RESPECT la INFINIT!

Prof. Florica-Maria POP

Articole din aceeasi categorie

One Response to Respect!

  1. Aurel Bria

    Felicitåri stimatå Doamnå Florica Maria Pop