Repere din contribuția Bisericii Greco-Catolice la Marea Unire de la Alba Iulia

În decursul istoriei, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, alături de marile instituții de învățământ și educație transilvane, a contribuit semnificativ la prefigurarea și pregătirea drumului spre Marea Unire de la 1918, prin formarea unei elite spirituale, culturale și politice, la lumina adevăratelor valori creștine, inspirându-le iubirea de Dumnezeu și de neam.

Rădăcinile formării umane, spirituale și culturale transilvane trebuie căutate mai întâi în «pământul sfânt al Blajului». Începând cu «lecțiunea» oferită de episcopul clarvăzător Inochentie Micu Klein, care a luptat pentru afirmarea drepturilor «națiunii valahe» din Transilvania sec. al XVIII-lea, formarea umană, spirituală și culturală transilvană a fost continuată prin deschiderea Școlilor Blajului și apoi prin afirmarea curentului spiritual-cultural, iluminist al Școlii Ardelene, ca adevărată școală în spiritul valorilor creștine, în care catedra și amvonul, îngemănate, slujeau deopotrivă intereselor Bisericii și națiunii române. Astfel, s-au ridicat remarcabile personalități ce au constituit, alături de confrații altor confesiuni, elita spirituală a românilor ardeleni a veacului al XIX-lea, care a revoluționat cursul istoriei neamului nostru, formată din nume precum: Timotei Cipariu, Simion Bărnuțiu, George Barițiu, Papiu Ilarian ș.a. Mai mult chiar, mai târziu, la ceasul întunericului, în celulele închisorilor comuniste erau alături în suferință, deopotrivă, ierarhii Bisericii Greco-Catolice și personalități ale elitelor culturale și politice transilvane, cei rămași credincioși idealurilor asumate indiferent de confesiune sau religie (academicieni, profesori, oameni de artă, ofițeri superiori, ingineri, studenți ș.a.). Biserica Română Unită și-a oferit prinosul jertfei a două generații de episcopi (în total 12, ca și apostolii), numeroși clerici, persoane consacrate și laici.

«Făclia aprinsă la Blaj acum 200 de ani, scria, în 1954, eruditul istoric al religiilor Mircea Eliade, n-a mai putut fi stinsă de atunci și nici nu se va stinge vreodată. Episcopul Inochentie Micu n-a trecut-o numai în mâinile vrednicului său urmaș Petru Pavel Aron, el a încredințat-o sutelor și miilor de tineri ardeleni care au învățat de-atunci în Școlile Blajului. O dată trezită conștiința latinității noastre, nimeni și nimic n-a mai putut-o nimici; de generații ea face parte din însăși conștiința noastră de român».

Pentru Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, anul 2018 îngemănează două aniversări: Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia, dar și Anul Omagial dedicat eminentei personalități a marelui Arhiereu, mărturisitor și martir pentru credință, Iuliu Hossu, primul cardinal al neamului românesc, căruia Providența  i-a hărăzit să dea glas documentului numit: Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia.

Născut la Milașul Mare, la 30 ianuarie 1885, după studiile gimnaziale și liceale, tânărul Iuliu Hossu este trimis la studii la Roma, unde obține titlul de doctor în filozofie și teologie. Hirotonit preot în 1910, activează în Eparhia de Lugoj și apoi se înrolează ca preot militar în perioada 1914-1917, fiind decorat, în două rânduri, pentru merite deosebite. Este numit Episcop de Gherla la 21 aprilie 1917, de către Papa Benedict al XV-lea. Participă activ la demersurile înfăptuirii Statului național unitar român și face parte. împreună cu episcopul Miron Cristea, Vasile Goldiș și Alexandru Vaida Voievod, din delegația ce a prezentat Regelui Ferdinand I și Guvernului României hotărârea Unirii Transilvaniei cu Regatul României. Ulterior devine Senator de drept și membru al Academiei Române.

În perioada ocupației hortiste (1940-1944), ilustrul arhiereu rămâne conducătorul spiritual al românilor aflați sub ocupație și continuă lupta pentru apărarea identității naționale. După instaurarea regimului comunist, este arestat la 28 octombrie 1948 și dus, mai întâi, în arest preventiv, timp de doi ani, la Dragoslavele și Căldărușani, iar apoi, timp de cinci ani, la penitenciarul din Sighet. După eliberare rămâne cu domiciliu obligatoriu în diferite mănăstiri ortodoxe, iar în 1969 primește vestea numirii de cardinal din partea Papei Paul al VI-lea, dar, cu demnitate și hotărâre, decide să rămână în țară cu „turma” sa. Răspunde ultimei chemări a Domnului la 28 mai 1970, la București.

Pentru noi rămân emblematice și profetice cuvintele ce au răsunat la răsăritul soarelui, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, când glasul tânărului arhiereu, de numai 33 de ani, proclama cu emoție: „Fraților, ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rostește prin poporul său credincios dreptatea sa însetată de veacuri: Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită (…) De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului Său!”. Acum, la aniversarea Centenarului Marii Uniri, ne întrebăm dacă ecoul acestor cuvinte pe care spiritul profetic al tânărului arhiereu le rostea atunci, nu ar trebui ascultate și urmate chiar și astăzi de către cei care se află la cârma țării noastre: dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului Său.

Eminentul arhipăstor vestitor al Marii Uniri a rămas perseverent până la sfârșit crezului său de viață, în pofida tentațiilor și ispitirilor ademenitoare venite din partea celor fără Dumnezeu, și a repetat mereu motto-ul ales din tinerețe: „Credința noastră este viața noastră!”. Astfel, la încheierea călătoriei pământești, cu suflet împăcat și conștiința datoriei împlinite, a putut rosti cu Sf. Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, dar credința am păzit-o” (cf. 2 Tim. 4, 7).

Ultimele sale cuvinte constituie și pentru noi un îndemn pe tărâmul credinței: „Lupta mea s-a încheiat, lupta voastră continuă. Duceți-o până la capăt!”. Lupta noastră pentru unitatea cu Dumnezeu, pentru unitatea între confesiuni și între români trebuie să continue…

La final, să lăsăm cuvintele Eminentului Arhiereu mărturisitor Iuliu Hossu să reînnoiască în sufletele noastre trăirea și emoțiile Marii Uniri: «Astăzi, prin hotărârea noastră se înfăptuiește România mare, una și nedespărțită, rostind fericiți toți românii de pe aceste plaiuri: ne unim pe veci cu Țara-mamă, România! (…) A biruit dreptatea». Amin.

Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla