Reflecţii despre preoţie în prima omilie a unui tânăr preot

Un tânăr diacon din Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla a spus „Da” chemării lui Dumnezeu şi a primit harul preoţiei prin impunerea mâinilor Preasfinţiei Sale Florentin, episcop eparhial, în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti celebrată în Catedrala „Schimbarea la Faţă”, sâmbătă 25 martie 2017 – Sărbătoarea Bunei Vestiri, în prezenţa a zeci de preoţi, invitaţi din ţară şi străinătate, numeroase persoane consacrate şi sute de credincioşi.

Pr. Claudiu George Tuţu, absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, a urmat cursuri de licenţă în cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma şi un masterat în Studii Patristice la Institutul Pontifical Augustinianum din Roma. În perioada 2011- 2016, şi-a desăvârşit studiile prin două doctorate, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi la Institutul Pontifical Oriental din Roma. În prima sa omilie rostită, după obicei, în ziua hirotonirii întru preoţie, pr. Claudiu a mărturisit:

„Aş dori să încep cu ajutorul cuvintelor Directoriului pentru slujirea şi viaţa preoţilor: «Vocaţia preotului este o vocaţie foarte înaltă care rămâne un mare mister chiar şi pentru cei care au primit-o în dar». Limitele noastre şi slăbiciunile noastre trebuie să ne inducă să trăim şi să păstrăm cu credinţă profundă acest dar preţios, prin care Hristos ne-a unit cu el, făcându-ne părtaşi misiunii Sale mântuitoare. Cred că este de prisos să recunosc faptul, că universul sfintei preoţii îmi este în mare parte necunoscut. Dacă misiunea sfintei preoţii este intim legată de misterul Sfintei Treimi şi a Persoanei lui Hristos, cum voi putea, mă întreb, înainta, pe acest drum anevoios şi necunoscut, dar fascinant deopotrivă? Profetul Isaia ne arată cu siguranţă calea: «Urechile tale vor auzi cuvântul celor ce te călăuzesc pe tine, zicând, iată calea, mergi pe ea, fie că mergi la dreapta sau la stânga». Aşadar Dumnezeu ne introduce în mister, rămânându-ne aproape, la dreapta sau la stânga. Motivul pentru care preoţia ni se prezintă ca un mister nu este pentru că Dumnezeu ar fi, într-un fel, absent, iar preotul se luptă cu vidul ce este înainte, ci pentru că Dumnezeu este în stânga, este în dreapta, în spatele nostru, şoptindu-ne calea, fără ca să ne oblige sau să ne forţeze într-o direcţie. Secretul este să rămânem cu El, pentru că El a ales deja, prin Întruparea Fiului Său, să ne fie veşnic aproape într-un mod discret, graţios, stimulant. Ni se cere totuşi un singur lucru: să îndrăznim cu smerenie. Iar atunci, odată cu sfânta îndrăzneală, toate se vor zidi şi vor spori în urma noastră, acolo de unde ne vin sfaturile şi şoaptele, acolo unde se află Dumnezeu! Spune Domnul Hristos: «În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!» (Io 16,33).

Înainte de a încheia, permiteţi mi, vă rog, să expun mărturia biblică ce m-a însoţit de-a lungul anilor şi care descrie, în mod sintetic, slujirea la care este chemat episcopul, preotul şi diaconul de azi, şi dintotdeauna. Vorbind despre Sfinţii Apostoli, deci despre Sfânta Ierarhie bisericească, Sfântul Pavel spune, în prima Scrisoare către Corinteni: «Toate lucrurile sunt ale voastre, fie Pavel, fie Apolo, fie Petru, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de-acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu» (I Cor 3,22-23). Interesant de subliniat aici este că ierarhia, aşa cum este concepută de Sfântul Pavel, Apostol al lui Hristos, nu este prezentată de jos în sus, astfel: oameni botezaţi, ierarhie bisericească, Hristos, şi Dumnezeu, ci este descrisă ca fiind formată din: ierarhie bisericească, oameni botezaţi, Hristos şi Dumnezeu. Dacă dorim să fim fideli cuvintelor Apostolului neamurilor, atunci episcopii, preoţii şi diaconii, nu se situează între oameni şi Dumnezeu, ci invers: oamenii botezaţi, poporul lui Dumnezeu, se regăseşte între Dumnezeu şi ierarhia bisericească.

Centrul discursului Sfântului Pavel sunt oamenii şi Hristos. Ierarhia bisericească este «doar slujitoarea oamenilor credincioşi». Aşadar, raţiunea şi sensul ultim al existenţei figurii sacerdotale sunteţi dumneavoastră, oamenii dreptcredincioşi aflaţi pe drumul căutării şi unirii cu Hristos! Acesta îmi pare a fi sensul profund al cuvintelor pauline, şi, în fond, al exemplului lui Hristos: suntem aici, noi, ierarhia bisericească, pentru slujire şi nu pentru a fi slujiţi. Suntem în slujba poporului, lângă popor, în stânga şi-n dreapta acestuia, aşa cum şi Dumnezeu nu este nouă ierarhie bisericeşte”.

S.V.