Primirea și oferirea Darului Vieții

În Biserica răsăriteană (excepție, creștinii de rit vechi) și în cea apuseană s-a celebrat, între 25-27 decembrie, mărita Sărbătoare a Nașterii după Trup a Domnului Isus Hristos. Luminosul praznic a insuflat unei mari părți a omenirii gânduri bune, de pace, de apropiere sufletească unii față de alții; a reunit familii și a adus în suflete bucurie.

Dar, care este, din perspectiva Bisericii de rit bizantin, motivul sărbătorii fiecărei zile din cele trei dedicate Crăciunului? A oferit un răspuns la această întrebare Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, în cadrul predicii la Sfânta Liturghie din 27 decembrie 2017, pe care Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla a celebrat-o în acest an pentru credincioșii Parohiei „Andrei Mureșanu”, în capela „Sf. Iosif” din Catedrala în construcție, din Piața Cipariu, dedicată Martirilor și Mărturisitorilor Secolului XX.

„Ai venit pe lume, Doamne, din cerescul Tău palat, să te naști sărac în lume ca să-l faci pe om bogat” – a început ierarhul clujean, citând din poemul pr. Nicolae Pura, Simfonia Mariei, și continuând: „În 25 decembrie, Biserica face pomenirea momentului istoric în care Darul Vieții a coborât pe pământ. Dumnezeu a dorit să cunoască întru totul trăirile noastre, sentimentele noastre, pentru a putea sfinți natura noastră umană. A dorit să îmbrace haina noastră omenească, «pentru a ne îmbrăca în haina divinității Sale», așa cum frumos rezumă această sărbătoare Părinții Bisericii. Data de 25 decembrie este cea mai mare sărbătoare a Calendarului liturgic cu dată fixă – este sărbătoarea Darului Vieții, ziua nașterii lui Dumnezeu pe pământ.

În 26 decembrie, așa cum se obișnuiește în ritul bizantin în cea de-a doua zi a unei sărbători, celebrăm acele persoane care au avut rol important în sărbătoare. Așa cum, la Botezul Domnului, în a doua zi celebrăm memoria Sf. Ioan Botezătorul, în mod asemănător, în a doua zi a Sărbătorii Nașterii Domnului se celebrează memoria celei mai importante persoane care a contribuit efectiv la marele mister al nașterii lui Dumnezeu printre oameni. Preasfânta Fecioară Maria este aceea care, respectându-și angajamentul fidel față de Dumnezeu și față de logodnicul Iosif, a dobândit titlul de Mamă a lui Dumnezeu. Numai Maria a cunoscut adumbrirea Spiritului Sfânt și lucrarea puterii Celui Preaînalt. Numai Maria a fost cea care a dat un Trup lui Dumnezeu. Așa cum frumos spune imnografia: «Cea mai cuprinzătoare decât cerurile» – cum este reprezentată și în icoana numită Platytera Ton Ouranon – pentru că ea a cuprins pe Acela care este de necuprins, Preasfânta Fecioară Maria este unica creatura ce și-a cuprins Creatorul.

În cea de-a treia zi de Crăciun, 27 decembrie, Biserica face pomenirea primului Martir al Bisericii creștine, Arhidiaconul Ștefan. Despre Ștefan știm că a fost ales între diaconii care trebuiau să servească la mese pentru ca Apostolii să se ocupe de vestirea cuvântului Evangheliei. Ștefan este descris în Faptele Apostolilor și ca un vestitor al Învierii lui Hristos, este ceea ce îi aduce moartea. În momentul în care vorbește despre Învierea lui Hristos și Înălțarea Sa la ceruri, trezește mânia celor din Sinedriu, care consideră că acest cuvânt este o blasfemie, un blestem, și îl condamnă la moartea prin lapidare, uciderea cu pietre. Însă Ștefan rămâne perseverent în credința lui până la sfârșit. Mai mult, Dumnezeu îi dă să vadă cerurile deschise și confirmarea credinței lui, pe Hristos Înviat de-a dreapta gloriei cerești a Tatălui. Ultimul cuvânt al diaconului ștefan a fost: «Doamne, iartă-le lor, că nu știu ce fac!» – același cuvânt pe care Hristos îl rostise în timpul răstignirii Sale pe cruce.

Sfântul Ștefan rămâne un punct de început pentru Biserica creștină, începutul șirului lung al acelora care și-au dat viața pentru Hristos, pentru credință. Un șir lung, de milioane și milioane de creștini ca și noi, care, de-a lungul istoriei Bisericii până acum, și-au dăruit viața lui Hristos până la sfârșit. De aceea, cea de-a treia zi de Crăciun este și o zi dedicată memoriei martirilor.

Cel dintâi martir al Bisericii, Sf. Ștefan și apoi toți ceilalți martiri și mărturisitori, au arătat, prin viața lor, credința în Hristos. Ne rămâne și nouă această grea și gravă datorie, de a transforma cât mai mult credința noastră – teoria pe care am învățat-o -, în practică, în viață, în trăire. Să nu rămânem doar teoreticieni ai credinței, aceia care vorbim frumos despre credință, ci, în primul rând, să fim trăitori ai credinței”.

Așadar, în data de 25 decembrie a fiecărui an Biserica celebrează Darul Vieții, în 26 decembrie – pe Preasfânta Fecioară Maria, cea care a adus Darul Vieții, iar în 27 decembrie – pe Sfântul Ștefan, cel care a primit Darul Vieții, începând șirul sfinților martiri și mărturisitori ai Bisericii.

V.S.