Preoţi mărturisitori în închisorile comuniste: Părintele Liviu Galaction Munteanu

Preot şi profesor, rector al Academiei Teologice din Cluj, Liviu Galaction Munteanu a fost mărturisitorul prin excelenţă al credinţei într-o epocă de ateism, conştient de „marele rol pe care teologia trebuia să îl joace pentru supravieţuirea spirituală a neamului”. Teologia lui este înainte de toate mărturisitoare prin exemplul vieţii sale, dar şi prin îndemnurile repetate adresate preoţilor şi studenţilor de a rămâne solidari cu credincioşii. Pe nedrept uitat şi redat fragmentar memoriei contemporanilor, Liviu Galaction Munteanu se impune atât ca teolog biblist de mare rafinament, cât şi ca preot slujitor, preocupat de misiunea Bisericii şi de educaţia religioasă a tinerilor.

S-a născut la 16 mai 1898, în satul Cristian, din judeţul Braşov, din părinţii Nicolae Munteanu şi Maria Bârsan, ambii învăţători. A urmat cursurile liceului „Andrei Şaguna” din Braşov între anii 1909-1917 şi ale Institutului Teologic-pedagogic din Sibiu (1917-1920). După susţinerea examenelor de diferenţă, a fost admis la Academia Teologică din Cernăuţi, unde a obţinut titlul de doctor în teologie, în anul 1924. A fost căsătorit cu Silvia Popa şi a avut trei copii: Didina, Sergiu şi Lia. La 22 martie 1925 a fost hirotonit diacon, iar la 17 februarie 1927 preot, fiind hirotesit iconom stavrofor de Episcopul Nicolae Ivan, la 5 noiembrie 1933, cu ocazia sfinţirii Catedralei Ortodoxe din Cluj. Marea parte din activitatea sa didactică şi-a petrecut-o la Academia Teologică din Cluj, fiind titularul cursului de Noul Testament, duhovnic şi rector al Academiei, din 1948 Institutul Teologic de grad universitar.

A făcut parte din Asociaţia Credinţa Ortodoxă a studenţilor de la Academia Teologică din Cluj, înfiinţată în 1924, de Episcopul Nicolae Ivan, şi care a funcţionat până în 1939, când au fost desfiinţate toate societăţile studenţeşti, fiind transformate în Cohorta Frontului Naţional Studenţesc. La 22 noiembrie 1939 a depus jurământul în calitate de comandant al cohortei „Frontului Naţional Studenţesc”  – secţiunea Teologie, încorporată în divizia Cluj.

În perioada anilor 1934-1944 a fost secretarul revistei „Viaţa Ilustrată”, editată de Episcopul Nicolae Colan al Clujului, unde a publicat articole religioase şi culturale. A fost acuzat de naţionalism şi antisemitism, pentru că a folosit expresii ca „Biserica neamului” sau „jidovi” şi de faptul că a scris articole cu caracter antisovietic şi anticomunist. Nu a părăsit Clujul în timpul ocupaţiei maghiare, deşi familia îi era refugiată la Sibiu, asigurând, împreună cu Episcopul Nicolae Colan, un nucleu de rezistenţă în faţa presiunilor hortyste.

În anul 1948 intră în Frontul Plugarilor, unde nu a depus nici un fel de activitate, dar divergenţele de opinii şi polemica pe care a purtat-o cu conducătorul organizaţiei, apărând imaginea Mitropolitului Andrei Şaguna, de acuze nefondate, l-au convins să renunţe la politică. De acum încolo a respins orice formă de înrolare politică, considerând-o vicioasă pentru un preot, care, în opinia lui, trebuia să îşi dedice viaţa şi activitatea misiunii Bisericii. Responsabilitatea cu care a tratat misiunea Bisericii, criticând fără menajamente noul regim politic ateu, l-au făcut indezirabil pentru puterea comunistă, care a dus o muncă organizată de urmărire informativă de peste şase ani, încercând să îl aresteze pentru „atitudinea lui duşmănoasă”. A refuzat categoric orice propunere de colaborare venită din partea regimului comunist, motivând neimplicarea lui politică de până acum şi dezinteresul faţă de astfel de probleme.

Schimbările anului 1948 l-au pus în faţa unei situaţii extrem de delicate, atât pe plan religios cât şi politic. Academia Teologică din Cluj a fost desfiinţată, locul ei fiind luat de Institutul Teologic de grad universitar, deschis oficial în prezenţa ministrului Cultelor, Stanciu Stoian, la 5 decembrie 1948. Transformarea Academiei Teologice şi desfiinţarea celorlalte academii era pentru părintele Munteanu semnalul clar că noul regim politic urmărea în mod deschis restrângerea învăţământului teologic şi implicit a activităţii Bisericii. În calitate de rector al Institutului, Liviu Galaction Munteanu s-a dovedit extrem de lucid în aprecierea situaţiei politice şi a perspectivelor pentru Biserică, încercând prin toate mijloacele salvarea de la desfiinţare a școlii teologice clujene. Acţiunile lui s-au îndreptat în mod deosebit spre corpul profesoral, pe care l-a vrut unul unit în jurul rectorului şi al episcopului, ca singură cale de a rezista în faţa desfiinţării iminente. Pentru a-i proteja pe profesori de acuze nefondate, i-a sfătuit să fie foarte atenţi la ceea ce predau la cursuri şi mai ales la ce vorbeau în afară, recomandându-le să îşi scrie cursurile şi să nu vorbească nimic decât ceea ce au scris, pentru a avea întotdeauna ca act justificativ.

Accentul lui a căzut întotdeauna pe importanţa pregătirii preoţilor ca teologi mărturisitori într-o vreme în care Biserica trebuie mai mult decât oricând să fie prezentă între oameni. În discursul ţinut la 6 decembrie 1950 a arătat importanţa Teologiei pentru misiunea Bisericii, aflată acum la mare răspântie de drumuri: „Teologia ca şcoală pregătitoare a preoţimii noastre a avut un rol deosebit de important pentru Biserică şi pentru neamul nostru. Mai ales, în împrejurările de astăzi, Teologia trebuie să fie conştientă de marele rol pe care trebuie să-l joace în viaţa neamului românesc. Niciodată, în trecutul nostru, Biserica nu a fost la aşa de mare răspântie de drumuri şi niciodată înscrierea pentru şcoala preoţilor de mâine nu a fost atât de mare. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom putea privi cu bucurie peste timpul prin care am trecut”.

În al doilea rând, atenţia lui s-a îndreptat spre studenţi, care erau extrem de vulnerabili în faţa presiunilor venite din partea Securităţii. Pentru a-i proteja, a conceput un program de învăţământ extrem de riguros, ţinându-i aproape de  profesori, urmărind  şi demascând elementele periculoase dintre ei. Criza economică pe care Biserica a resimţit-o odată cu Reforma financiară din 1952, a adus critici dure din partea rectorului Munteanu – „reforma bănească a rănit grav Biserica şi ea este pe punctul de a se prăbuşi” -, dar şi îndemnul la solidaritate şi unitate între studenţi şi profesori, în efortul de a salva de la prăbuşire Institutul Teologic. Rezultatul discursului din 31 ianuarie 1952, ţinut în faţa studenţilor, a fost o explozie de entuziasm pe care toţi au simţit-o, unii dintre ei contribuind pe loc cu sume de bani şi toţi luându-şi angajamentul de a se implica în colectarea de fonduri de la eparhii, pentru a putea susţine material Institutul.

Prin îndemnurile permanente adresate preoţilor şi studenţilor viza responsabilizarea lor pentru misiunea pe care o au în aceste vremuri de mari încercări, precum şi solidarizarea cu credincioşii: „Prin râvna din ce în ce mai mare a preoţimii noastre, Neamul românesc va găsi mântuirea mult aşteptată … Neamul românesc a fost întotdeauna alături de Biserică, pentru că întotdeauna prin Biserică şi-a găsit mângâierea şi scăparea. Să fim vrednici de încrederea acestui neam!”.

Desfiinţarea Institutului Teologic din Cluj a reprezentat pentru părintele Munteanu o primă lovitură în încercarea lui de a salva școala teologică clujeană. În acest context nefavorabil s-a consumat o primă arestare a preotului Munteanu, în 24 iunie 1952, fiind ridicat din timpul unui examen, sub acuzaţia unor delatori de furtul unui aparat de radio. Pe marginea acestui incident s-a urmărit denigrarea lui, acuzat de abuzuri în administrarea bunurilor Academiei. În urma repartizării profesorilor la Institutele Teologice din Sibiu sau Bucureşti sau la Seminarul Teologic din Cluj, fostul rector Munteanu nu a fost încadrat în nici una din parohiile din Cluj, fiind numit preot slujitor la parohia Sfinţii Trei Ierarhi, din Bistrița la 15 septembrie 1952.

Ca preot în Bistriţa s-a dovedit a fi extrem de atent în atitudinea lui, preocupat mai mult de studiul său biblic pe care îl aducea mereu în discuţie, decât de discuţii cu caracter politic. A demascat cu fermitate falsa doctrină marxistă, mai ales prin ciclul de predici ţinute în biserica Sfinţii Trei Ierarhi, demontând cu argumente teologice şi filosofice teoria evoluţionistă. Ciclul de predici „Despre crearea omului şi a lumii” a fost privit la început cu multă neîncredere de credincioşi, pentru ca numărul lor să crească, depăşind chiar 100 de participanţi, oameni de toate categoriile: ţărani, muncitori și intelectuali. Pentru acest fapt şi-a atras imediat acuzaţia de instigare la nesupunere a locuitorilor din oraş şi aceea de propagare a misticismului în rândul populaţiei, abătându-i pe oameni de la realitate.  Liviu Galaction Munteanu a privit cu seninătate şederea lui la Bistriţa, separat de familie şi atent urmărit de Securitate.  Atenţia şi-a îndreptat-o în mod deosebit spre copii, cărora le preda ore de religie zilnic.

În 6 iunie 1958 este numit vicar administrativ al Episcopiei Clujului, mutându-se alături de familie, la Cluj. În septembrie 1958 este numit preot la parohia Cluj VI – Bob. Aici va continua munca de catehizare începută la Bistriţa, urmărind crearea unui cadru organizat, prin care se putea asigura tinerei generaţii o pregătire religioasă şi astfel un antidot spiritual la pseudocultura pe care o cultiva regimul comunist. Sprijinit de Episcopul Teofil Herineanu, şi el un adept al educaţiei religioase, precum şi la propunerea protopopilor, în şedinţa permanenţei din august 1958, preotul Liviu Galaction Munteanu a redactat, împreună cu preotul Ioan Bunea, de la Seminarul Teologic din Cluj, o programă pentru catehizarea copiilor şi adulţilor, intitulată „Programa analitică a lecţiilor catehetice de la cursul primar pe anul şcolar 1958-1959”. Programa a primit aprobarea şedinţei Permanenţei din august 1958 şi a fost trimisă celor 12 protopopiate care trebuia să ia act urgent de existenţa ei şi să o pună în aplicare, pentru ca învăţământul catehetic să se poată desfăşura unitar în toate parohiile, iar preoţii să fie îndrumaţi să îşi schiţeze lecţiile. Proiectul era însă unul mult mai amplu, şi anume în cazul în care rezultatele acestor catehizări erau bune, se dorea ca prin memorii să se ceară reintroducerea orelor de religie în şcoli, după cum declară Liviu Munteanu în procesul verbal de interogatoriu din 24 noiembrie 1958.  Această idee a găsit sprijinul şi unor ierarhi importanţi din acea vreme.

A fost arestat în 22 noiembrie 1958. În timpul interogatoriului părintele Munteanu a fost supus torturii fizice şi psihice, lucru care reiese din afirmaţiile consemnate în procesele verbale de interogatoriu. În timpul procesului, din declaraţiile martorilor, preotul Liviu Galaction Munteanu a avut o atitudine demnă şi plină de credinţă. A fost condamnat prin sentinţa Tribunalului Militar Cluj la 17 ani de temniţă grea, motivul fiind redactarea, în 1958, a unei programe analitice pentru introducerea cursului de catehizare. În urma recursului din 30 mai 1959, pedeapsa i-a fost redusă la 8 ani de închisoare corecţională, detenţia urmând să înceapă la data de 21 nov. 1958 şi să se încheie la data de 18 nov. 1966. A fost închis în penitenciarele Aiud şi Gherla. A murit în 8 martie 1961, la închisoarea Aiud, în urma grelelor suferinţe.  Din mărturiile celor care au suferit detenţie împreună cu el la Aiud, cauza reală a morţii a fost o apendicită superficial tratată, cu complicaţii. Nu se cunoaşte până astăzi locul unde a fost înmormântat.

Pr. Bogdan IVANOV