Preoţi mărturisitori în închisorile comuniste: Părintele Florea Mureşanu

Florea Mureşanu a fost unul dintre spiritele luminate ale Clujului de odinioară. Slujitor de primă mână, dascăl iscusit, predicator avântat, misionar neobosit, omul acela masiv, cu un suflet gingaş adăpostit într-o statură puternică, era şi un purtător de cultură umanistă în cel mai cuprinzător sens al cuvântului; în biblioteca sa personală puteau fi văzute nu numai cele vreo zece volume din opera Sf. Ioan Hrisostom, într-o ediţie de limbă franceză, dar şi operele marilor clasici ai literaturii naţionale şi universale. Pe lângă teologul erudit, Florea Mureşanu a fost şi mărturisitorul incomod al credinţei, într-un regim comunist extrem de suspicios la problemele spirituale.

S-a născut la 8 iulie 1907 în satul Ciubanca, judeţul Cluj, din părinţii Gheorghe şi Maria Marchiş, ambii ţărani neştiutori de carte. Şcoala primară a urmat-o în localitatea natală între anii 1913-1919, iar şcoala secundară la Liceul „Andrei Mureşanu” din Dej (1919-1926). În iunie 1926 îşi ia Bacalaureatul la Cluj. Între anii 1926-1930 a urmat cursurile Academiei Teologică Ortodoxă din Cluj, obţinând Diploma de absolvire cu „Magna cum laudae”.  În paralel cu studiile teologice, a urmat şi Facultatea de Filozofie şi Litere a Universităţii din Cluj (1926-1930). În perioada 1 noiembrie 1930 – 31 iulie 1931 a urmat studii de specializare la Universitatea din Strassbourg – Franţa, ca bursier al Patriarhiei Române.

S-a căsătorit la data de 4 iulie 1932, în Ocna Sibiului, cu învăţătoarea Eugenia Adam, cu care a avut doi copii: Delia şi Andrei-Porfir. Tot în această lună a fost  hirotonit diacon, iar mai apoi preot. Pentru a-şi definitiva studiile teologice, în 1935 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde în aprilie 1938 obţine Diploma de Licenţă, cu teza „Obligaţiunea morală”. Din 1 noiembrie 1938 şi până în 31 iulie 1939 a studiat la Universitatea din Berlin, ca bursier al Fundaţiei „Humboldt”, unde şi-a pregătit Doctoratul în Teologie, cu teza „Responsabilitatea morală”, teză pe care nu a putut-o susţine niciodată. A studiat în Franţa la Universitatea din Strasbourg.

În urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, a fost nevoit să rămână la Cluj, cu riscul vieţii, după cum însuşi mărturiseşte, „trăind câteva săptămâni fugar ca să nu fiu spânzurat”.  În biografia lui, această perioadă consemnează un eveniment prin care părintele Florea a salvat de la moarte doi copii evrei urmăriţi de autorităţile hortyste, dovedind curaj şi eroism. În această perioadă de opresiune hortystă, înfruntând riscuri şi adversităţi, a desfăşurat o susţinută campanie publicistică şi editorială, alături de soţia sa, scriitoarea Eugenia Mureşanu. În 1943, când se împlineau trei secole de la apariţia „Cazaniei lui Varlaam”, a editat un volum jubiliar, reproducând coperta originală, care purta, desigur şi un mesaj: românii de pe ambele clinuri ale Carpaţilor alcătuiesc un singur popor, cu o singură credinţa şi o singură limbă.

În 1945 s-a înscris la cursurile de Doctorat ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti, prezentându-se cu teza: Cazania lui Varlaam, prezentare în imagini – 1643-1943. A obţinut titlul de Doctor în Teologie la 6 noiembrie 1948.

De-a lungul timpului a îndeplinit mai multe funcţii, începând cu cea de catehet la şcolile primare din Cluj (1 septembrie 1931 – 31 iulie 1932), dovedind o mare deschidere pedagogică şi o dragoste pentru tineri.

Deşi era un teolog înzestrat şi foarte bine pregătit, Episcopul Nicolae Colan al Clujului l-a hirotonit preot la parohia Râşca de Sus, judeţul Cluj (1 august 1932 – 1 ianuarie 1934). Aici, deşi parohia era una săracă, de munte, s-a dovedit un bun administrator, încât doar într-un singur an de păstorire a reuşit să închege comunitatea de credincioşi şi să înzestreze biserica din sat cu pământuri şi cu cele necesare cultului.  El însuşi mărturiseşte: „În Râşca am stat doi ani, dar nu cu mâinile în sân. Pe lângă pastoraţie, ce mai trăieşte în inimile celor ce i-am păstorit pe calea mântuirii, am sporit bunurile bisericii cu un teren de 5 jugăre, cu o sesiune de 16 jugăre şi cu un clopot de 2208 Kgr”.

Din 1 ianuarie 1934 a fost promovat preot la Catedrala Ortodoxă din Cluj şi în paralel profesor de educaţie religioasă şi morală la cursul profesional de ucenici din Cluj. Tot la Cluj şi-a început cariera universitară din 1 septembrie 1939 – 15 octombrie 1940,  când a funcţionat ca asistent onorariu la Academia Teologică Ortodoxă din Cluj şi din 15 octombrie 1940 – 30 iunie 1948 ocupând funcţia de profesor suplinitor la aceeaşi Academie. În acest context, a colaborat la revista „Renaşterea”, buletinul Eparhiei Clujului, „Viaţa Ilustrată”, editată de episcopul Nicolae Colan şi „Tribuna Ardealului”. Din 1 septembrie 1946 până în 30 iunie 1948 a fost protopop al Clujului şi din 1 iulie 1948 şi până în 1952  a fost şi paroh al Bisericii „din Deal”, Cluj I.  Ca protopop al Clujului a fost preocupat de reconstituirea imaginii istorice bisericeşti a comunităţilor pe care le păstorea, consemnând date monografice despre parohie, biserică şi slujitori adunate în volumul „Biserici şi preoţi din protopopiatul ortodox al Clujului”, apărut la Cluj în 1946. A susţinut fără întrerupere Şcoala catehetică pentru tineret şi adulţi la biserica Sfânta Treime din Cluj.

A fost solidar cu studenţimea clujeană în anul grevei studenţeşti 1946, sprijinindu-i în acţiunea lor împotriva iredentismului maghiar. În 1946, locuinţa soţilor Mureşanu din Strada Bisericii Ortodoxe 10 adăpostea cenaclul literar al lui Victor Papilian, un ferment cultural românesc al intelectualităţii clujene extrem de activ. Gazda întâlnirilor a fost Eugenia Mureşanu, şi ea înzestrată cu calităţi literare şi extrem de agreabilă, adevăratul amfitrion al cenaclului. Aici s-au întâlnit Lucian Blaga, Victor Papilian, Ion Luca, Valeriu Anania, Zorica Laţcu, Valentin Raus, Ionel Bulboacă, I. Cârja-Făgădaru, Francisc Păcurariu şi alţi intelectuali, care au găsit în casa familiei Mureşanu liniştea pentru a-şi depăna creaţiile spiritului. Valeriu Anania îl caracterizează în culori patriarhale pe Părintele Mureşanu, gazda cenaclului, nici el lipsit de fineţea intelectualului erudit, preocupat de probleme cărturăreşti. „Îşi puse numele pe o frumoasă ediţie a Cazaniei lui Varlaam, dar treburile parohiei, multe şi conştiincios împlinite, îi descurajau proiecte viitoare, de editor, pe care le-ar fi văzut tot în jurul unor pietre de temelie ale vechii noastre culturi”.  Toată această activitate culturală şi misionară a lui nu l-a ferit de suspiciunile Securităţii, care a început să se intereseze tot mai mult de el, încă din anul 1949, „cerându-se detalii concrete despre el şi activitatea lui”.  Trebuie menţionat că nu a avut nici un angajament politic până în 1947, când a devenit membru în Frontul Plugarilor, după cum el însuşi mărturiseşte în autobiografia sa din 7 martie 1949.

Din 1952 începe calvarul pentru preotul Florea Mureşanu. În urma unor crunte anchete este condamnat de comunişti la 25 de ani de muncă silnică, la Canal, împreună cu soţia sa. Nu a făcut decât un an de detenţie, 1952-1953, care l-a marcat profund, sufleteşte şi fizic. Impresionat de condiţiile insuportabile de detenţie şi la vederea morţii la fiecare pas, a făcut promisiunea că, dacă se va întoarce acasă, va ridica un altar Domnului în semn de laudă şi mulţumire. După eliberare a fost forţat să părăsească Clujul în primăvara anului 1953, preluând parohia vacantă de la Suciu de Sus – Maramureş. În locul numit Breaza, s-a hotărât să-şi împlinească făgăduinţa făcută lui Dumnezeu, ridicând o mică mânăstire cu două chilii, cu hramul „Sfânta Treime”, în numele căreia a plantat trei cireşi care stau mărturie şi astăzi în acel loc. Acest schit era şi casa lui peste săptămână, în care se refugia meditând şi studiind, mai ales că autorităţile ocupaseră casa parohială.  În repetate rânduri a încercat să se reîntoarcă la Cluj, în mijlocul credincioşilor, „unde şi-a lăsat o parte din sufletul său şi râvna pentru Casa Domnului”. Ultima cerere, din 7 martie 1956, prin care solicita postul al II-lea de preot la parohia Cluj I i-a fost însă refuzată.

Cu toate că a avut o comportare ireproşabilă, la o săptămână după serbarea hramului din anul 1958, în noaptea de 11/12 iunie a fost arestat de Securitate. I-au fost confiscate cărţile „mistice”, socotite propagandă reacţionară, şi, pentru al-l umili, i-au fost puşi în spate în doi saci pe care le-a cărat până spre culmea Brezei, în timp ce era biciuit.  Procesul desfăşurat la Satu-Mare s-a încheiat repede, cu sentinţa de 25 ani de muncă silnică sub învinuirea de spionaj, subminarea autorităţii de stat, „împiedicând opera de colectivizare a agriculturii din comuna Suciu de Sus”.  A fost închis la Satu-Mare, Gherla, Jilava şi Aiud, unde s-a dovedit un sprijin spiritual pentru tinerii pe care îi îmbărbăta şi pentru bătrânii cu care împărţea hrana. A murit în închisoarea Aiud la 4 ianuarie 1961, mormântul fiind groapa comună a închisorii, nivelată şi betonată după umplere.

Florea Mureşanu reprezintă sufletul tare, teologul complet, erudit şi responsabil care a ştiut să facă teologia mărturisitoare şi vie într-un regim ostil şi ateu prin însăşi exemplul vieţii lui intense şi ireproşabile.

Pr. Bogdan IVANOV