Practicarea virtuţilor creştine, Calea Regală spre Hristos

În aceste zile marcate de doliul după o mare personalitate, cea a Regelui Mihai, şi privind la modelul vieţii sale, la valorile pe care le-a păzit şi respectat, să ne întrebăm: Ce va rămâne în urma noastră, după ce vom trece din această lume? Cum vom rămâne în memoria celor care ne-au cunoscut și, mai mult, cum vom sta în fața lui Dumnezeu, care ne va judeca după ceea ce am făcut? Iubirea față de Domnul, bunătatea și generozitatea noastră, interesul și preocuparea pentru binele altora, compasiunea, atenția, timpul dedicat celor ce au nevoie de ajutorul nostru, sunt tot ceea ce contează în fața lui Dumnezeu!

Să ne gândim mai întâi la virtutea iubirii faţă de Dumnezeu şi aproapele. Oamenii își aduc aminte de cei generoși, de cei care au de trăit pentru alții, care s-au dedicat ajutorării altora. Pentru noi, creștinii, sfinții sunt dovada că o viață fericită și împlinită nu se măsoară în anii trăiți, ci în ceea ce facem pentru Dumnezeu și pentru ceilalţi. În schimb, cine își aduce aminte cu plăcere de oamenii care au trăit doar pentru ei înşişi, de cei care au făcut rău altora?

De la începutul vieţii manifestăm egoism, însă natura noastră nu este aceasta, pentru că am fost creați după Chipul și asemănarea lui Dumnezeu, conform Cărții Genezei. Sfântul Ioan Evanghelistul, în prima sa scrisoare, spune: „Dumnezeu este iubire și, dacă Dumnezeu este iubire, iar noi creați după chipul și asemănarea Sa, suntem chemați să ne însușim iubirea Sa, pe care să o dăruim și să o împărtășim celorlalți”. Exemple ale iubirii Mântuitorului față de cei abandonați, marginalizați, sunt multiple în Sfânta Scriptură, însă, tot în Sfânta Scriptură, multiple sunt și provocările la care Mântuitorul nu a răspuns, a tăcut și și-a continuat misiunea, iar oamenii, ne spune Evanghelistul Luca, Îl căutau, să-L atingă, Îl căutau să-L asculte pentru a fi vindecați. Privind şi la exemplul Sfântului Nicolae, pe care Biserica l-a pomenit recent, vedem că în el strălucea o virtute care se descoperă celui ce se lasă pătruns de cuvântul Domnului, este bunătatea.

Oamenii nu se schimbă cu forța, nu se schimbă reproșându-le greșelile și limitele, acuzându-i și certându-i cu duritate, ci doar dacă întâlnesc bunătatea și iubirea necondiționată. Să ne aducem aminte că doar atunci când întâlnim persoane care țin la noi așa cum suntem, ele ne ajută să ne schimbăm în bine. Iar Cel dintâi, Dumnezeu, ne schimbă inima privindu-ne cum nimeni altul nu ne-a privit.

Trăim momente de durere și de întristare în aceste zile, dintre noi s-a stins o flacără a demnității și a simplității, a trecut la cele cereşti Regele Mihai. Un om, un Rege, care s-a întâlnit cu cel rău şi a fost trimis dincolo de granițele țării. A revenit în țară și l-au alungat din nou. Un om plin de bunătate, un om care s-a jertfit în tăcere pentru această țară. Iar noi, astăzi, îl regretăm și ne reproșăm că nu am făcut ceea ce ar fi trebuit să facem pentru el și ne pare rău. Şi, iată, chiar şi cei care nu l-au lăsat să intre în țară, astăzi transmit şi publică mesaje de condoleanțe, regretându-l.

Una dintre virtuţile de bază, pe care şi Regele Mihai a exersat-o prin propria lui viață, este umilința. Dar umilința nu este întotdeauna înțeleasă bine. Pentru a o înţelege, e nevoie să admitem că, pe lângă calități, avem și limite, defecte, contradicții interioare care fac parte din viața noastră, a fiecăruia. Conştientizarea acestui lucru nu trebuie, deci, să ne descurajeze și nici să ne tulbure. Dacă Dumnezeu ne acceptă, cu limitele și defectele noastre, oare noi, de ce nu ne-am accepta aşa cum suntem? Iar aceste limite se pot transforma în adevărate perle, mai întâi, pentru că ele ne feresc de spiritul mândriei care ne îndepărtează atât de Dumnezeu, cât și de aproapele. În al doilea rând, recunoașterea că și acceptarea defectelor și a păcatelor noastre ne va împiedica să ne mai preocupăm de ceea ce fac alții, sau nu fac, ne vor împiedica să-i judecăm şi să-i condamnăm pe alţii.

Acceptându-ne aşa cum suntem nu vom mai judeca, vom fi mai răbdători, vom căuta să ajutăm, să susținem, să compătimim, și să-i ridicăm pe cei căzuți și încercați de greutățile și dificultățile vieții. Avem nevoie să acceptăm faptul că suntem făcuți și din căderi și păcate, care ne vor ajuta să ne recunoaștem păcătoși și să înțelegem că suntem iubiți de Dumnezeu așa cum suntem. Ne vor ajuta ca, la ceasul rânduit, când Dumnezeu ne va chema, să ne prezentăm în fața Sa spunând, asemenea vameșului din templu: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”. Cu adevărat, umilința este calea pe care trebuie să o străbatem zilnic pentru a ajunge la Dumnezeu!

Nu noi ne schimbăm inimile și nu schimbăm nici comportamentul celorlalți, ci Domnul le schimbă și ne schimbă! De aceea, la școala Cuvântului lui Dumnezeu, să ne lăsăm transformați de El, care este „blând și smerit cu inima”. Doar astfel îi putem privi pe ceilalți așa cum suntem priviți de El, cu ochii Săi milostivi, plini de iubire.

Aşadar, practicând în propria viaţă virtuţile întâlnite la sfinţi şi la oamenii care au luminat, prin exemplul vieţii lor, generaţii, oameni între care cu respect şi reculegere ne gândim în aceste zile şi la Regele Mihai, să ne apropiem şi noi de Cuvântul dătător de viață, să ne atingem de El și, prin Isus Hristos din care „ieșea o putere”, să-I cerem să ne vindece de tot ceea ce ne împiedică și I se împotrivește Lui în interiorul nostru, pentru a-L cunoaște şi a-L sluji pe Dumnezeu prin viaţa noastră.

Pr. Marius CERGHIZAN