Postul – drum al reîntoarcerii în Paradis

Postul Crăciunului a început joi, 15 noiembrie, până în 24 decembrie 2018 – ajunul Sărbătorii Nașterii Domnului. Practica postului se regăsește în toate marile religii ale lumii și are scop purificator, este, se poate spune, un drum de reîntoarcere în Paradis.

Potrivit Conciliului Provincial I al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, postul este „abținerea de la toate mâncărurile, ori numai de la unele, în zilele și perioadele de timp prescrise de  Biserică”. Pornind de la această definiție de bază a postului, PS Florentin, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla a făcut câteva precizări, arătând că „scopul introducerii practicii postului în Biserică este iertarea păcatelor, înfrânarea instinctelor și pornirilor trupești, pregătirea creștinilor pentru celebrarea sărbătorilor mari și pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Postul trebuie să se fundamenteze pe o motivație spirituală, aceea de a ne apropia de Dumnezeu, de a fi mai aproape de acea comuniune pe care Adam a avut-o în rai cu Dumnezeu. Postul trebuie să ne facă mai buni. Dacă postul nu se reflectă și într-o schimbare efectivă a conduitei noastre, nu-și are rostul. Scopul postului este să facem un pas în plus pe drumul mântuirii. Trebuie să postim de la păcat, este ceea ce ne spun și Părinții Bisericii și ca punct de pornire se recomandă o bună mărturisire a păcatelor (spovedanie). Apoi, să ne propunem în primul rând să nu facem răul, să trăim o viață în conformitate cu darul pe care l-am primit prin Taina Sfântului Botez, să învățăm să postim de la anumite alimente, de la acțiuni permise dar nenecesare, precum vizionarea excesivă a programelor tv, folosirea dezordonată a internetului, consumul exagerat de cafea și dulciuri… Să ne propunem renunțări la unele obiceiuri care țin de comoditate.

Pentru un bun creștin se cere și a cultiva binele, a face acte de caritate în familie, în societate, a face acte de milostivire. În plus, fiecare poate dedica un timp mai îndelungat rugăciunii, poate citi un fragment din Evanghelie. Fiecare creștin, consider că trebuie să împlinească perceptele principale ale postului, dar să le știe aplica printr-un bun discernământ, la propria stare socială, la propria stare comunitară, la propria stare de sănătate. Drumul postului, în mod particular al Postului Crăciunului, este recomandat să fie un drum făcut cu bucurie, ca o întâlnire plăcută cu Dumnezeu. «Atunci – spune Profestul Isaia –, lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga și Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, amenințarea cu mâna și cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând șiu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric și bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit și în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale și vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată»”.

Să ne întrebăm: Cum putem deveni mai buni azi? Fiecare zi pare, pentru mulți, o sumă de solicitări la locul de muncă, în familie, în societate și bunătatea pare a fi ceva îndepărtat, ca o amintire din copilărie. Trăim într-un aflux parcă nestăvilit de informații, știri uneori șocante, neliniște, grabă, aglomerație, așadar cum ar putea calma acest vacarm o teorie frumoasă a postului – ca și drum al întoarcerii în Paradis? Pentru a oferi un răspuns, să ne amintim că Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne spune și azi: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, de aceea, ceea ce la oameni – în societatea contemporană – pare cu neputință, la Dumnezeu se poate. Prezența și lucrarea Sa, chiar imperceptibilă fizic, este o realitate spirituală nu doar proclamată de Biserică, ci una generatoare de viață, înrădăcinată în tot ceea ce există. Prin harul Său putem deveni mai buni, mai senini.

Prin urmare un singur gând îndreptat spre Dumnezeu, o scurtă rugăciune de început, poate fi primul pas cu Dumnezeu prin săptămânile Postului, până la Ieslea Sfântă în care Isus va renaște în sufletele luminate de acest drum spiritual. Va străluci lumina Pruncului divin în inimile și pe fețele celor care vor celebra cu bucurie unica și minunata Naștere petrecută în urmă cu peste 2000 de ani în Betleemul Iudeii, din Preasfânta Fecioară Maria, sub cântul de glorie al cetelor îngerești și în uimirea păstorilor, care, îndemnați și ei de credință au spus: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc, culcat în iesle” (Lc 2,15-16). (V.S.)

Articole din aceeasi categorie