Posibila oficializare a parteneriatului civil, privită cu îngrijorare de Patriarhia Română

Demersurile legate de oficializarea „parteneriatului civil” sunt privite cu îngrijorare de Patriarhia Română, care apreciază că încercările de redefinire a familiei naturale şi tradiţionale, „confirmată moral şi legislativ de-a lungul istoriei umanităţii”, par să facă parte dintr-o „agendă ideologică ce discreditează valorile şi binefacerile sociale ale familiei”.

„Patriarhia Română priveşte cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a aşa-zisului «parteneriat civil», acţiuni materializate într-un proiect de lege aflat în acest moment pe agenda Camerei Deputaţilor. Considerăm că instituţionalizarea unei forme alternative de familie este contrară credinţei creştine şi tradiţiei poporului român, cu posibile consecinţe grave pentru viaţa morală, familială şi socială a acestuia” – se precizează într-un comunicat al Patriarhiei Române, remis presei.

În acelaşi document Patriarhia Română arată că, din punct de vedere creştin, dar şi constituţional, cu excepţia adopţiei şi a înrudirii de sânge, familia se naşte exclusiv prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. „Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul şi să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei şi al copilului. Mai precis, cadrul legal care protejează în mod optim «creşterea, educaţia şi instruirea copiilor» este doar familia (art. 48, al. 1 din Constituţia României)” – susţin reprezentanţii Patriarhiei.

Potrivit acestora, Biserica Ortodoxă Română va continua să apere şi să promoveze valorile fundamentale ale familiei tradiţionale, „benefice pentru prezentul şi viitorul societăţii româneşti”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie