Peste 8500 de apeluri preluate de ALOPEDI – 0364917 în acest an

În primele nouă luni ale anului în curs, la serviciul de call-center ALOPEDI – 0364917 au fost preluate peste 8.500 de apeluri, numărul părinților care sunt ajutați cu sfaturi pentru îngrijirea copiilor la domiciliu fiind în continuă creștere – relevă datele unei analize realizate de reprezentanții Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj, care gestionează acest serviciu, împreună cu președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Potrivit analizei, 65,66% dintre apelanți au solicitat serviciul ALOPEDI – 0364917 cu probleme ce nu au impus consultul medical, medicii rezumându-se la a le explica părinților cum pot îngriji copiii la domiciliu, cu beneficiile de rigoare. În cazul a cca. 1.000 de copii a fost recomandat consultul medical imediat, părinții fiind îndrumați spre cel mai apropiat centru medical, în funcție de problema pentru care a fost apelat serviciul de call-center. Trei apeluri, din totalul celor preluate pe parcursul primelor nouă luni ale acestui an, au fost finalizate prin intervenția echipajelor Serviciului de Ambulanță.

„Întrucât ALOPEDI 0364917 este serviciul de telemedicină ce are ca obiectiv îndrumarea copilului bolnav spre centrul medical potrivit problemei acestuia, iar Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii dorește să îmbunătățească serviciile medicale pe care le oferă micilor pacienți, unitatea medicală își propune retehnologizarea acestui serviciu, în perioada următoare, cu sprijinul comunității locale” – informează Consiliul Județean Cluj, sub a cărui autoritate funcționează ALOPEDI – 0364917.

M. T.

Articole din aceeasi categorie