Peste 80% dintre români nu ştiu ce beneficii le oferă asigurarea obligatorie de sănătate

Peste 30% dintre români nu ştiu cît plătesc pentru asigurarea obligatorie de sănătate, iar mai mult de 80% ştiu foarte puţin despre avantajele pe care le oferă acest tip de asigurare, relevă un studiu realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă, în colaborare cu Link Resource şi analizat de MediHelp International.

Potrivit cercetării, românii au foarte puţine informaţii referitoare la asigurarea de sănătate obligatorie şi beneficiile acesteia. Atunci cînd au fost întrebaţi dacă ştiu cît plătesc lunar pentru acest serviciu, 38% au răspuns negativ, în timp ce 62% dintre respondenţi au ştiut valoarea exactă.

În ceea ce priveşte drepturile contribuabililor, situaţia nu este la fel de clară: doar 18% îşi cunosc exact beneficiile, în timp ce 82% ştiu foarte puţin, sau chiar deloc, despre avantajele pe care le oferă asigurarea obligatorie de sănătate. „Cred că aceste cifre sînt alarmante, deoarece românii ar trebui să ştie exact ce primesc pentru sumele pe care le plătesc lunar. Această situaţie este determinată pe de o parte de lipsa de interes a populaţiei şi pe de altă parte de lipsa de informaţie. Această situaţie nu va apărea niciodată însă cu o asigurare privată de sănătate. În acest caz, toate beneficiile şi avantajele sînt exprimate foarte clar şi fiecare persoană ştie exact pentru ce anume cheltuieşte. Asigurarea privată de sănătate este o soluţie viabilă în zilele noastre, iar îngrijirea medicală profesională combinată cu asistenţa medicală şi consilierea pot face diferenţa atunci cînd apare o problemă de sănătate”, spune Zahal Levy, preşedinte MediHelp International.

Articole din aceeasi categorie