Peste 4,3 milioane de euro pentru controlul tuberculozei în România

Ministerul Sănătății va primi, în următorii trei ani, de la Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei, peste 4,3 milioane de euro pentru implementarea mai multor măsuri care vizează controlul tuberculozei în România, dar și achiziția unei părți din  medicamentele utilizate în tratamentul pacienților cu tuberculoză multidrog rezistentă (MDR). Fondurile sunt alocate în urma aprobării programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”.

„Cu banii primiți de la Fondul Global va fi evaluată și revizuită  Strategia Națională de Control a Tuberculozei în România 2015 – 2020, dar și extinsă până în 2025. De asemenea, va fi revizuită legislația națională pentru achiziția de medicamente și teste de diagnostic în vederea simplificării și debirocratizării procedurilor. În premieră, va fi elaborat Planul de bază pentru lanțul de  aprovizionare și va fi definită metodologia pentru gestionarea stocurilor și estimarea nevoilor de medicamente și teste de diagnostic” – informează Ministerul Sănătății.

Potrivit declarației ministrului Sorina Pintea, cea mai importantă activitate din acest proiect o constituie reforma serviciilor medicale pentru pacienții TB, „în sensul de inversare a piramidei serviciilor medicale și de acordare a acestora cât mai aproape de pacient”. „Vrem ca aceste servicii să nu se mai focuseze, ca până acum, pe spitalizarea pacientului, ci mai degrabă să fie acordate în regim ambulatoriu, prin medicul de familie, prin dispensarele de tuberculoză și, de ce nu, poate chiar la domiciliul pacientului. Pentru această activitate colaborăm cu Organizația Mondială a Sănătății, pentru a stabili noi criterii de spitalizare, noi criterii de acordare a serviciilor în ambulator, astfel încât, până la finalizarea  proiectului, să avem un nou sistem și poate un nou mecanism de finanțare al acestor servicii”, declară Sorina Pintea, citată într-un comunicat al MS, remis presei.

Partenerii Ministerului Sănătății în cadrul acestui program sunt Organizația Mondială a Sănătății și Romanian Angel Appeal, din partea societății civile.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie